De trei decenii, CCIB premiază excelența în afaceri la Topul firmelor din București

0
838

 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric cea de a XXX-a ediție a TOPULUI FIRMELOR DIN BUCUREŞTI, eveniment de referinţă pentru viaţa economică a Capitalei.

La ceremonia de înmânare a premiilor au participat, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, personalităţi de prim-plan din spaţiul economic, dar și reprezentanți ai administrației centrale și locale. Printre personalităţile care au onorat invitaţia Camerei bucureştene s-au aflat: Ștefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, care a fost însoțit de secretarul de stat Ioan Lucian Rus, dr. Rareș Burlacu, preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), Mihai Daraban președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Ovidiu Silaghi, secretarul general al Camerei Naționale, Alexandru Lazarov, directorul cancelariei Instituției Prefectului Capitalei,

„2023 este pentru Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București un an special! Sărbătorim 155 de ani de activitate camerală neîntreruptă și trei decenii de când, în fiecare toamnă, premiem excelența în toate formele ei, în cadrul Topului Firmelor. De asemenea, în acest an plin de semnificații pentru echipa noastră, după 14 ani, am reluat tradiția organizării etapei pe cele 6 sectoare ale Capitalei. Deși provin din domenii diferite, din companii de toate dimensiunile, cu istorie de zeci de ani sau mult mai tinere, premianții noștri și-au condus activitatea după aceleași valori și principii. Au ieșit constant din zona de confort, au dărâmat bariere și au gestionat proactiv situații atipice”, a afirmat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene, în deschiderea Galei de premiere.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 163.713 firme cu sediul social în București care au depus bilanţul aferent anului 2022, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 63.631 firme, în creștere cu 12% față de anul precedent. Dintre acestea, Camera bucureșteană a premiat 7.409 firme (+2,2%, comparativ cu ediția anterioară), în cadrul a șapte secțiuni: servicii, comerţ, industrie, construcţii, cercetare-dezvoltare și high-tech, turism şi agricultură.

În urma analizei datelor disponibile, se remarcă faptul că a crescut semnificativ gradul de performanţă şi eficienţă al companiilor bucureştene laureate. Astfel, cifra de afaceri cumulată a acestora s-a majorat faţă de ediţia precedentă cu 44%, atingând 137 mld. euro, în timp ce profitul din exploatare a atins 14,2 mld euro (+48%).

„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are ca menire principală să vină cu politici publice, să vorbească despre viziune, astfel încât dumneavoastră să puteți apoi să vă calibrați planurile de afaceri, în funcție de provocările pe care le vedem cu toții în jurul nostru, generate de trecerea la a fi mai prietenoși cu mediul, la green deal, la economia circulară, dar și de provocările din imediata apropiere. Oricare dintre aceste provocări poate fi transformată într-o oportunitate”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea, punctând potențialul deosebit al României în domeniul energiei obținute atât din surse regenerabile, cât și nucleare, precum și posibilitățile de dezvoltare pe orizontală a industriei.

„Agenția noastră s-a dovedit un veritabil one-stop-shop pentru investitorii străini, îndeosebi din Uniunea Europeană, SUA, Canada și din Asia. Dumnevoastră, mediului privat, vă stăm la dispoziție în orice moment pentru a vă sprijini și promova, în special pe cei care au îndrăznit să intre pe piețe noi, să caute oportunități de afaceri, să-și internaționalizeze companiile în diferite sectoare, pentru a răspunde astfel cererii create pe piața internațională”, a afirmat dr. Rareș Burlacu, adresând felicitări premianților.

La rândul său, Mihai Daraban, președintele CCIR, a subliniat necesitatea scăderii deficitului balanței comerciale. În opinia președintelui Camerei Naționale, se impune axarea pe producția de bunuri de larg consum și pe reducerea dependenței de importuri. În context, Mihai Daraban a vorbit despre impactul pe care „atomizarea” afacerilor îl are asupra competitivității economiei românești, exemplificând cu situația din agricultură și industria de prelucrare a produselor agroalimentare.

O invitație la dialog între mediul public și cel privat a venit și din partea prefectului Capitalei, Rareș Hopincă. În mesajul transmis participanților la Gală de Alexandru Lazarov, directorul cancelariei, s-a subliniat importanța identificării, prin dialog, a problemelor cu care se confruntă comunitatea de afaceri, astfel încât Instituția Prefectului să fie un sprijin în depășirea obstacolelor cu care vă confruntați.

Pe lângă distincțiile acordate pentru rezultatele economice obținute în anul 2022, în cadrul evenimentului au fost decernate trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe primele trei poziții în competiţia elitelor, trofeul „George G. Assan”, pentru „Brandul românesc al anului”, firmei IVATHERM SA, și trofeul „Ioan V. Socec”, Televiziunii Române pentru emisiunea „Banii, azi”.

Ultimul eveniment din serie, Gala dedicată laureaților din sectoarele 2 si 5, se va desfășura miercuri, 1 noiembrie, în Aula Carol I a Palatului CCIB.

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here