C&W Echinox: Retailerul japonez Miniso deschide primul magazin stradal din Bucureşti, ȋn Piaţa Romană

0
567

Bucureşti, noiembrie 2018: Retailerul japonez Miniso, care comercializează o gamă diversă de accesorii, va deschide joi, 29 noiembrie, primul magazin stradal din România în Piaţa Romană, unul dintre cele mai importante poluri comerciale din Bucureşti. Miniso a închiriat pe bulevardul Magheru un spaţiu de 125 de metri pătraţi, tranzacţia fiind intermediată de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Acesta va fi cel de-al patrulea magazin Miniso de pe piaţa locală, dupa unităţile inaugurate în centrele comerciale Mega Mall, Veranda Mall şi Iris Titan din Bucureşti.

În condiţiile în care compania şi-a facut intrarea pe piaţa locală în urmă cu mai puţin de trei luni, obiectivul pentru 2018 în ceea ce priveşte numărul de deschideri a fost atins, planurile companiei fiind de a ajunge la un portofoliu de 40 de unităţi pe piaţa locală până în 2020.

Dana Radoveneanu, Senior Consultant, Retail Agency C&W Echinox: „Piaţa locală este una dintre cele mai atractive din regiune datorită dimensiunii şi a ritmului de creştere, motiv pentru care doar în ultimii trei ani peste 30 de retaileri noi au decis să stabilească operaţiuni locale. La fel ca Miniso, majoritatea retailerilor au deschis iniţial magazine în centre comerciale, dar observăm un interes în creştere şi pentru spaţiile stradale, consacrate ca destinaţii comerciale puternice. Piaţa Romană reprezintă unul din locurile din Bucureşti care beneficiază de un trafic semnificativ, fiind frecventat de liceeni, studenţi, cât şi de angajaţii care lucrează în clădirile din zonă, cu un profil similar cu cel al consumatorilor ţintă.”

Miniso este un retailer japonez de produse pentru casă, accesorii și jucării înființat în anul 2013, în Tokyo, de către designerul japonez Miyake Junya și de un tânăr antreprenor chinez Ye Guof. Compania opereaza peste 3.000 de magazine în peste 70 de țări la nivel global. Începând din 2017, brandul este prezent la nivel european în Germania, Polonia, Serbia, Spania, Grecia, Estonia și Ucraina si este recunoscut pentru prețurile accesibile, calitatea, utilitatea si designul propriu al produselor comercializate.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, activȃnd ȋn toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de retail al companiei ofera consultanta dezvoltatorilor si retailerilor si intermediaza inchirierea de spatii comerciale atat stradal, cat si in cadrul marilor centre comerciale din Bucuresti si din tara.

-SFȂRŞIT-

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield ȋn Romȃnia, deţinut şi operat independent. Echipa de peste 50 de profesionişti şi colaboratori oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor pe toate segmentele pieţei imobiliare, inclusiv pe piaţa rezidentială. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei www.cwechinox.com  Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali ȋn domeniul serviciilor imobiliare comerciale, ajutȃndu-şi clienţii să transforme modul ȋn care oamenii lucrează, cumpără şi trăiesc. Cei 43.000 de angajaţi ai companiei din mai mult de 60 de ţări furnizează perspective locale şi globale, reuşind să creeze o valoare semnificativă pentru proprietarii şi investitorii din ȋntreaga lume. Cushman & Wakefield se poziţionează printre cele mai mari firme care oferă servicii imobiliare, avȃnd venituri de 5 miliarde de dolari ȋn cadrul serviciilor principale ale companiei: ȋnchirieri, gestionarea activelor, pieţe de capital, administrarea proprietăţilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investiţiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect şi de dezvoltare, reprezentarea chiriaşilor, evaluare şi consultanţă. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here