Cushman & Wakefield Echinox: Marii dezvoltatori au cumpărat în 2019 terenuri pentru peste 6.000 de apartamente şi 130.000 mp de birouri în Bucureşti

0
1243

 

Bucureşti, Decembrie 2019: Marii dezvoltatori imobiliari au continuat să fie activi în București pe parcursul anului 2019, asigurându-și terenurile necesare realizării unor noi proiecte constând în peste 6.000 de locuințe și 130.000 de metri pătrați de birouri.

 

Per total, în 2019 au fost realizate în București 24 de tranzacții importante cu terenuri destinate dezvoltării unor proiecte rezidențiale, de birouri sau mixte, o parte dintre acestea având potențialul de a include și o componentă hotelieră, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Suprafața cumulată a terenurilor analizate se ridică la circa 360.000 de metri pătrați (36 de hectare), valoarea tranzacțiilor fiind estimată la 170 de milioane de euro, reflectând un preț mediu de 470 de euro / mp.

Dezvoltatorii cu capital românesc, precum One United, au continuat să fie cei mai activi, având o cotă de circa 39% din valoarea tranzacționată. A fost notabilă, totodată, revenirea în piața achizițiilor de terenuri a dezvoltatorilor austrieci, precum Strabag Real Estate, S+B Gruppe sau S Immo, o activitate semnificativă având și dezvoltatorii din Israel.

În ceea ce privește zonele căutate, aproape 90% din suprafața tranzacționată se află în sectoarele 1 și 2, dezvoltatorii punând accent pe zona centrală a orașului prin achiziţii realizate pe Calea Victoriei, Dorobanți, Kiseleff sau Doamnei, dar și pe zona Centru – Nord, în apropierea marilor poluri de birouri, unde vor fi realizate noi proiecte rezidențiale.

Printre cele mai importante terenuri tranzacționate în 2019, se numără achiziția unui lot de 26.000 metri pătrați din fosta fabrică Textila Dacia din Bucureştii Noi, unde Skanska va realiza un proiect de birouri, terenul de 20.000 de metri pătrați al fabricii Frottierex din zona Barbu Văcărescu – Lacul Tei, unde Caba Grup din Turcia va dezvolta un proiect mixt sau un lot de 5.000 mp de pe strada Doamnei, în centrul Capitalei, achiziționat de S+B Gruppe.

Alexandru Mitrache, Head of Transactions, Land & Investment, Cushman & Wakefield Echinox: „În 2019 s-a reconfirmat interesul dezvoltatorilor pentru proiecte de birouri, concretizat prin preocuparea de a-și securiza pipeline-ul pentru anii viitori. Și pe segmentul rezidențial se confirmă același lucru, observând chiar extinderea zonelor de interes și acoperirea unor dezvoltatori, care au făcut achiziții mult mai variate și în afara zonelor clasice de interes. În ceea ce privește profilul cumpărătorilor, am remarcat intrarea unor dezvoltatori din alte orașe pe piața din București, cât și decizia unor proprietari de terenuri să demareze proiecte pe cont propriu, poziţionându-se ca noi dezvoltatori în piață. Această dinamică a pieței ne confirmă faptul că piața a rămas solidă, conferind o notă optimistă și pentru anul următor.”

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cu o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 51.000 de angajați în peste 70 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.cushmanwakefield.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here