Copiii – victimele nevazute ale crizei economice

0
191
copil-cersetor

copil-cersetorNumarul familiilor care solicita ajutor financiar la Telefonul Copilului a crescut alarmant incepand din 2009, specialistii din domeniul protectiei copilului atentionand ca micutii sunt cei mai afectati de saracie, fenomen care poate creste abandonul scolar, cersetoria si chiar institutionalizarea, citeaza MEDIAFAX.

 

O cercetare realizata in 2009 de UNICEF si Banca Mondiala indica faptul ca minorii si tinerii cu varste pana in 25 de ani sunt cei mai expusi riscului de saracie, ei reprezentand 43 la suta din totalul populatiei sarace.

„Saracia copilului este intr-adevar mult mai mare fata de toate celelalte categorii de populatie, fie ca vorbim de pensionari, fie ca vorbim de persoane somere, fie ca vorbim de rural sau urban. Media ratei saraciei este una din cele mai mari din Europa”, a afirmat Voichita Pop, de la UNICEF, citat de MEDIAFAX.

La un capat de Bucuresti, intr-o casa ingramadita intr-o curte stramta, isi duc zilele, in doar doua camere cu pereti murdari si plini de igrasie, noua copii si doi adulti. Cazul este unul din cele aproape 8.000 inregistrate la Telefonul Copilului.

Rozalia Ene, o femeie careia ti-e greu sa-i dai o varsta, este „mama” pentru toti cei noua minori, desi nu tuturor le-a dat ea viata. Spune cu mana pe inima ca toti sunt ai ei si nu face diferente, imparte saracia in mod egal si asta ii face sa fie uniti si sa traiasca in armonie.

Casa lor, desi saracacioasa si neincapatoare pentru atatea suflete, este plina de viata si de entuziasmul izvorat din inocenta unor copiii care privesc viitorul cu optimism, chiar daca azi, la fel ca in multe alte dati, nu au nici macar ce manca.

Sunt imbracati sarac, dar curat, iti canta bucurosi, daca le-o ceri, fara sa se planga de nimic si fara sa iti ceara ceva. Dau navala sa-ti prezinte camera lor extrem de mica si de intunecata, in care nu incape decat o canapea extensibila si o masa cu un televizor, de parca ar fi un colt de poveste.

Din umbra ii priveste mama, care poarta pe umeri durerea de a-i sti privati de lucruri elementare, dar si disperarea care vine din neputinta de a face ceva.

„N-am posibilitati sa le mai fac o camera, desi fetele mari au crescut. Nu am din ce. Mai ales acum, in vremurile de azi”, s-a justificat femeia, explicand totodata ca in camera mai mare dorm cei doi adulti si trei copii, in camera copiilor, pe canapeaua extensibila, alte patru fete, iar in holul de la intrare, pe salteaua unei canapele mai vechi, doi baieti de 12 si, respectiv, 13 ani.

sase din cei noua copii merg la scoala si aceasta este una dintre regulile bine stabilite in casa, cu toate ca inceputul de an scolar i-a prins nepregatiti: banii – un salariu de 650 de lei si alocatiile copiilor – nu au ajuns decat pentru achizitionarea a sase caiete, cate unul pentru fiecare copil, pentru toate materiile. Situatia rechizitelor s-a ameliorat pentru moment in urma unui apel la Telefonul Copilului.

Lipsurile financiare nu sunt insa o scuza pentru a intrerupe cursurile, femeia, care desi are doar patru clase, fiind de neinduplecat cand vine vorba de scoala.

„Acum mai au rechizite, dar mai mult de o luna de zile n-o sa le ajunga. Dupa aia o sa scrie pe un caiet la toate materiile, asa cum au facut si la inceputul anului. Cum apuca! si directoarea scolii a zis ca nu conteaza, numai sa vina”, a spus femeia.

Lectiile si le fac in capatul holului, in picioare, pe o masa ingusta. Nu au scaune si oricum nici nu ar fi spatiu la masa pentru mai mult de doi copii daca s-ar aseza.

Povestesc fericiti despre vacantele lor, asa cum face orice copil, chiar daca niciunul dintre ei nu a fost vreodata in vreo tabara si nu a iesit din Bucuresti.

„in vacante mai mergem in parc, mai ne jucam, mai invatam. Nu avem jucarii. Ne jucam v-ati ascunselea, jucam jocuri care se joaca normal”, a povestit Ramona, o pustoaica de 11 ani cu privire agera, care viseaza sa devina „doctora”.

Asa sunt toate vacantele si nu are nicio urma de tristete in glas cand povesteste, pentru ca termenii de comparatie lipsesc. si canta cu veselie: „E-o lume minunata in care veti gasi / Numai copii”…

Cei noua copiii de la marginea Bucurestiului sufera pentru lipsa unor lucruri marunte la care oamenii mari poate nici nu se gandesc.

Marius are 13 ani, este pasionat de fotbal, dar s-a consolat cu faptul ca nu sunt bani nici pentru taxa lunara pentru antrenamente, de 57 de lei, si nici pentru echipament. in aceste conditii a urmat sfatul antrenorului: „Nu mai veni daca nu ai bani!”.

Gabriela este cea mai mare, are 15 ani si este framantata de gandul ca vine ziua ei si, in lipsa unei cutii cu bomboane, colegii nu ii vor canta „La multi ani!”.

La fel de neobservate trec si sarbatorile pentru cele 11 suflete care traiesc de azi pe maine.

„Sarbatorile la noi, va spun sincer, sunt ca orice alta zi din an. La noi nu se tine cont ca e Craciunul sau ca e Paste, sau ca sunt zilele lor. Deci, la noi cand zicem ca e Craciunul, e cum am zice ca e azi. Daca se nimereste sa avem sa le punem ceva pe masa, punem. Daca nu, nu”, a marturisit femeia.

E greu sa-ti imaginezi ce mananca, in fiecare zi, 11 oameni care traiesc dintr-un salariu minim si alocatiile copiilor, dar e greu de acceptat ca uneori se culca nemancati, dupa o zi intreaga, pentru ca pur si simplu nu au ce.

„La noi in casa, 15 – 16 paini pe zi se duc. Cartofi, daca mai cumpar, trebuie sa cumpar 6 – 7 kilograme si ati vazut ca a ajuns 2 – 2,5 lei kilogramul. Va dati seama cat inseamna zi de zi! Ca altceva oricum nu pot sa cumpar. Azi nu am avut nimic. Absolut nimic! Nici macar paine nu am avut. Pranzul… ei pleaca la 12 la scoala si o sa fie obligati sa plece nemancati, ca efectiv nu am absolut nimic. Poate, daca e sa va spun sincer, diseara sau maine, eventual”, a recunoscut mama copiilor.

Cele mai mari griji si le face pentru Ramona, fetita de 11 ani, care ar trebui sa tina regim si sa ia tratament pentru ca a fost diagnosticata cu un inceput de ulcer.

Venirea iernii ridica noi probleme pentru cei doi parinti, intrucat copiii nu au nici haine groase, nici incaltaminte de iarna.

Rozalia Ene sustine ca situatia lor s-a inrautatit in urma cu doi ani, cand pentru ea a inceput sa fie dificil sa mai gaseasca un loc de munca, iar salariul barbatului sau a fost redus.

E decisa insa sa lupte cu toate fortele, pana la capat, pentru a-si pastra familia unita. Niciun sacrificiu nu e prea mare daca toti copiii raman impreuna, langa ea.

„Azi m-am sculat de la ora trei si ma tot gandesc ce mananca, ce le dau copiilor, unde ma duc, ce fac. Dar niciodata nu m-am gandit sa-i dau de langa mine. (…) Mi-au pus intrebari cei de la Protectia Copilului, dar le-am spus ca niciodata n-as renunta la copiii mei. Le-am zis ca ma chinui asa cum o da Dumnezeu. Am sa le dau sa manance, le dau, nu am – stiu ca e langa mine, stiu ca nu e amarat si batut, si chinuit, si batjocorit de alte persoane. Daca mor eu, da, ii ia statul, dar altfel niciodata nu i-as da sa ajunga prin straini!”, a spus categoric femeia.

Cazul lor a fost preluat de Asociatia Telefonul Copilului, care i-a ajutat deja cu rechizite si alimente.

Directorul executiv de la Telefonul Copilului, Catalina Florea, a atras insa atentia ca acesta nu este un caz singular, in ultimii doi ani crescand alarmant numarul solicitarilor venite din partea parintilor pentru acordarea de sprijin financiar.

„Acesta este numai unul din multele cazuri de acest tip pe care le inregistram in ultimii doi ani de zile. Avem pana acum aproape 8.000 de cazuri in care in fiecare dintre ele ni s-a solicitat sprijin financiar si material, desi nu credeam sa ne mai intalnim cu o astfel de situatie inca din perioada 2001 – 2003. intre timp am scapat de ele si chiar am ajuns in anii 2005 – 2006 la doar cateva astfel de cazuri. Le puteam numara pe degete, pentru ca din 2009 si pana in prezent sa ajungem la «generoasa» suma de aproape 8.000 de cazuri”, a declarat Catalina Florea.

Specialistii atrag atentia ca luarea unor masuri privind reducerea cheltuielilor fara a fi facute niste calcule prealabile ar putea avea efecte dezastruoase asupra copiilor, in special a celor care provin din familii sarace.

„Se pot reduce cheltuielile atunci cand asta este necesar, dar, pentru a nu afecta in mod esential viata copiilor, acestea trebuie reduse prin politici coerente, oneste si inteligente, nu prin politici hei-rupiste. Din pacate, copiii sunt o investitie pe termen lung, iar interesele oamenilor politici sunt de regula pe termen scurt. in plus, faptul ca ei nu voteaza ii face aproape invizibili pe agenda politica”, a aratat Mariela Neagu, fost secretar de stat la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

La randul sau, presedintele executiv de la „Salvati Copiii”, Gabriela Alexandrescu, nu exclude posibilitatea ca procentul copiilor aflati sub pragul de saracie sa se majoreze, mai ales ca multi dintre romanii plecati in strainatate ar putea fi fortati sa revina in tara din cauza lipsei locurilor de munca.

Ea a subliniat ca lipsurile materiale pot avea efecte negative si la nivel emotional. Pe de alta parte, Alexandrescu a identificat ca si efecte ale crizei economice, cresterea numarului de copii care cersesc sau care muncesc pe strada, dar si a furturilor comise de minori, subliniind ca aceste lucruri pot fi usor de observat in marile orase.

Pe de alta parte, Gabriela Alexandrescu ea nu exclude posibilitatea aparitiei unei tendinte a familiilor de a-si institutionaliza copiii, pentru o perioada determinata de timp, pentru ca se gandesc ca macar ei sa aiba ce manca si sa nu sufere de frig.

Ileana Savu, fost secretar de stat la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, considera ca minorii sunt primii afectati de criza economica, iar efectele saraciei, in lipsa unor politici publice corecte, s-ar putea traduce in timp prin exploatarea prin munca sau sexuala a copiilor, abuzuri, abandon scolar, analfabetism sau consum de droguri si deteriorarea starii de sanatate.

Daca unui copil nu i se reduce un salariu, nu ii este inghetat punctul de pensie sau nu este amenintat cu intrarea in somaj, nu insemna ca nu resimte efectele crizei economice.

Minorii nu ies in strada, in fata Guvernului, pentru a-si cere drepturile, dar asta nu inseamna ca statul ar trebui sa ia masuri de reducere a cheltuielilor fara sa priveasca spre copiii ascunsi dincolo de cifre si grafice.

(Material de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro)
Sursa foto: ArhivaFoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here