Conducerea executivă Camerei de Comerț și Industrie Bulgaria – România (BRCCI) din Ruse, în vizită la CCIB

0
772

 

Președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dl. Iuliu Stocklosa a primit, la Palatul CCIB, pe dna. Eleonora Ivanova, director executiv a Camerei de Comerț și Industrie Bulgaria – România (BRCCI), însoțită de dl. Adrian Șipoș, manager pentru dezvoltarea afacerilor. La întâlnire au mai luat parte dna. Gabriela Iftene, director executiv CCIB și dl. Gheorghe Ivan, președintele Camerei de Comerț Bilaterale România-Luxemburg.

Dna. Eleonora Ivanova asigură conducerea executivă a BRCCI din Ruse încă de la înfiinţarea acesteia, în anul 2003, cu acordul celor 30 de companii de top din Bulgaria şi România, fondatoarele Camerei bilaterale. Pe parcursul anilor a extins echipa şi activitatea Camerei, transformând-o treptat într-o comunitate de afaceri recunoscută. La 10 martie 2014 dna. Eleonora Ivanova a semnat, din partea BRCCI, un Acord de cooperare cu CCIB valabil și în prezent, urmare clauzei de prelungire automată.

Salutând prezența pentru prima data a conducerii executive a BRCCI-Ruse în Palatul CCIB, președintele Iuliu Stocklosa a declarat ”Este un bun prilej de a relansa dialogul direct cu BRCCI si a conveni programe care să prezinte interes pentru membrii celor două camere. Avem în vedere organizarea unor evenimente promoționale atât la București, cât și la Ruse, cu participarea membrilor, dar și a altor firme și companii potențial interesate din București, Ruse, precum și din zonele adiacente acestora. Putem să ne propunem atragerea la proiectele viitoare și a  colegilor de la Camera de Comerț și Industrie regională din Ruse, de care ne leagă atât Acordul bilateral de cooperare cât și participarea ambelor camere la Federația Camerelor de Comerț Dunărene”.

La rândul ei, dna Eleonora Ivanova a apreciat potențialul în creștere al cooperării economice între firmele din România și Bulgaria situate în zona București – Ruse, existența unor proiecte, inclusiv de infrastructură, care să asigure o mai bună fluență a transportului de mărfuri și persoane subliniind disponibilitatea BRCCI de a folosi experiența acumulată în cei 20 ani de activitate pentru o mai bună colaborare cu mediul de afacerl din România și în special din București.

S-a convenit ca Palatul CCIB să găzduiască în februarie sau martie 2024 un eveniment promoțional în organizarea celor două camere. Detaliile vor fi convenite până la finele acestui an.

Informații de background

La sfârșitul primului semestru al anului 2023, Bulgaria a fost al 6-lea partener comercial al României (după Germania, Italia și Ungaria, Franța și Polonia) cu un volum al schimburilor comerciale de 4,6 miliarde euro, cu o reducere cu 6,7% comparativ cu perioada similară din 2022.  La export, Bulgaria a fost a 5-a piață de destinație cu un volum de 1,9 miliarde euro (+7,7%) și o pondere de 4% din exportul total,  iar la import a 7-a piață de proveniență a mărfurilor intrate în țara noastră cu un volum de 2,7 miliarde euro (-14,8%) și o pondere de 4,4% în importul românesc.

 

Biroul de Presă al CCIB

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here