Compania românească Imobiliare Dubai, Partener TNI, a fost desemnată cea mai bună agenție internațională în Dubai

0
973

Agenția Imobiliare Dubai a fost înființată în 2020 de către Mircea Brânzei, iar anul trecut a reușit să surclaseze zeci de agenții din toată lumea, realizând cele mai mari vânzări de proprietăți în Dubai, fiind desemnată Top International Broker 2023, în cadrul Galei Damac ce a avut loc pe 23 ianuarie 2024 în Dubai.

Titlul de Top International Broker vine după ce agenția, cu sedii în România și în Dubai, a vândut, până acum, în doar doi ani, peste 1000 de proprietăți, în valoare de peste 1,5 miliarde de dirhami, echivalentul a peste 400 de milioane de dolari.

”De mai bine de doi ani reprezentăm cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Dubai, Damac fiind cel mai prestigios și mai apreciat la nivel internațional. În toată această perioadă am pus accentul pe calitatea proiectelor și pe siguranța pe care le-o oferim clienților care se află în căutarea unei locuințe sau a unei investiții. Echipa noastră, formată din peste 40 de agenți, a vândut, în ultimii doi ani, peste 1000 de proprietăți, atât în stadiul de proiect, cât și finalizate, în valoare de peste 1,5 miliarde de dirhami, echivalentul a peste 400 de milioane de dolari. Aceste rezultate și profesionalismul tuturor celor implicați au făcut ca Imobiliare Dubai să fie desemnată în prezent și premiată drept Top International Broker. Pentru noi, acest premiu reprezintă confirmarea că toată pasiunea pe care am investit-o în acest proiect și tot efortul întregii echipe au adus rezultatele pe care le visăm”, declară Mircea Brânzei, fondator Imobiliare Dubai.

Piața imobiliară din Dubai, creștere continuă până cel puțin în 2030

Oliver Mitri, co-owner și CEO Imobiliare Dubai, consideră că trendul ascendent al pieței imobiliare din Dubai va continua cel puțin până în 2030.

”Piața imobiliară din Dubai a demonstrat că oferă cele mai bune randamente. Se anunță o creștere continuă până cel puțin în 2030. Deci și anul 2024 face parte din trendul ascendent al acestei piețe, iar cine va decide să investească anul acesta va beneficia de creșterile anilor următori.
Tendința clienților din prezent este spre a cumpăra proprietăți din stadiul de proiect, pentru că ele sunt mai ușor de plătit în rate direct la dezvoltator. În plus, ele vin și cu o apreciere de capital mai mare, pentru că, în momentul în care se vor finaliza, vor valora mai mult decât la momentul lansării proiectului”, declară Oliver Mitri.

Oferte variate prezentate în cadrul TNI

Compania Imobiliare Dubai este Partener al Târgului Național Imobiliar și reprezintă în prezent proiecte ce includ apartamente și vile situate în centrul Dubai-ului, în zona de plajă sau în zone noi, exclusiviste pe care le va prezenta în cadrul edițiilor TNI ce se desfășoară în perioadele 24-26 mai și respectiv 20-22 septembrie la Palatul Parlamentului.

”Avem în prezent zeci de proiecte dezvoltate atât în centrul orașului, în Dubai Downtown, Business Bay, cât și în zona de plajă – Dubai Marina, Jumeirah Islands, sau în cartiere noi și exclusiviste cu vile, ideale pentru cei care vor să se mute în Dubai și să trăiască într-o comunitate.
Clienții noștrii din România, spre exemplu, caută în special investiție, fie pentru a face randament din revânzare, fie pentru închiriere. Agenția noastră se ocupă și de preluarea, de mobilarea și de închirierea lor. Practic, oferim full-service, astfel că investitorii noștri nu mai trebuie să facă nimic în afara plății ratelor”, încheie Mircea Brânzei, fondator Imobiliare Dubai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here