Colliers International a consiliat vânzarea birourilor Liberty Technology Park

0
702

 

Colliers International a consiliat vânzarea birourilor Liberty Technology Park din Cluj-Napoca, prima proprietate din România care intră în portofoliul unui investitor imobiliar asociat cu o universitate americană în calitate de partener de capital 

București, 27 septembrie 2019: Compania de consultanță imobiliară Colliers International a consiliat Fribourg Development în vânzarea complexului de birouri Liberty Technology Park din Cluj-Napoca. Colliers International a oferit și consultanță în vederea obținerii finanțării pentru achiziție, cumpărătorul fiind reprezentat de dezvoltatorul imobiliar White Star Real Estate și partenerul său de capital, o universitate americană de top.

 

Parteneriatul între un investitor imobiliar și o instituție de învățământ este o practică obișnuită în țările vestice, însă achiziția Liberty Technology Park marchează o premieră pentru piața din Cluj și din România, schimbând tipologia investitorilor prezenți pe plan local.

 

Achiziția unui proiect de birouri de succes, cum este Liberty Technology Park, de către un investitor imobiliar asociat cu fondul de investiții al unei instituții de învățământ este un caz atipic pentru România. Numeroși jucători imobiliari se așteaptă să vadă tranzacții foarte mari încheiate pe piața locală, dar, în această situație, valoarea tranzacției înseamnă mai mult decât lichiditate. Având în vedere tipologia partenerului de capital și profilul de risc pe care acesta îl poate asuma, tranzacția va avea un impact semnificativ din punct de vedere al business-ului. Acest context cu totul nou pentru piața imobiliară este favorabil oportunităților de investiții în Cluj și în România”, a declarat Anca Merdescu (Svoronos), Senior Associate Investment & Debt Advisory în cadrul Colliers International Romania.

 

Liberty însumează 18.000 mp de foste spații industriale reconvertite în ultimii 6 ani de către Fribourg într-un complex modern de birouri cu aspect industrial. Parcul tehnologic include 5 clădiri de birouri clasă A, certificate BREEAM, cu tehnologii inovatoare, ecologice și eficiente energetic, cu încă 3 hectare de teren pentru dezvoltări viitoare.

 

Situat în partea de nord a orașului, Liberty Technology Park găzduiește chiriași de renume internațional din segmentele IT&C ș R&D, precum Siemens, IBM, Arvato și Altran. Tot aici a fost lansat acceleratorul Spherik, care își propune să ajute comunitatea locală de start-up-uri să crească la nivel internațional.

 

Ion Sturza, fondator al Fribourg Capital, a adăugat: „În ultimii ani am muncit din greu pentru a crea un ecosistem IT unic, care reprezintă acum locul perfect pentru d  omeniul corporate, compus atât din companii mici și medii, cât și din start up-uri. Proiectul Liberty a ajutat la crearea industriei tech atât de înfloritoare în Cluj-Napoca și a marcat, de asemenea, începutul gentrificării acestui cartier industrial. Suntem bucuroși să încheiem o astfel de tranzacție cu White Star Real Estate, un jucător care împărtășește viziunea noastră legată de viitorul acestei regiuni, astfel că vom continua să îi susținem în dezvoltarea viitoare a Liberty Technology Park.”

 

Cumpărătorul, White Star Real Estate, este un dezvoltator imobiliar, property și asset manager prezent în regiunea Europei Centrale și de Est, cu birouri în Varșovia, Praga, Budapesta, București și Moscova. Compania a dezvoltat peste 50 de proiecte imobiliare începând cu anul 1997, printre care clădiri de birouri, depozite, parcuri logistice și alte proiecte industriale, concepte de retail și mixte, precum și proiecte rezidențiale, și administrează peste 2,4 mil. mp de proprietăți comerciale. White Star este prezent în România din 2006, cel mai important proiect dezvoltat aici fiind Lakeview, o clădire de birouri de clasă A de 25.000 mp.

 

Vânzarea Liberty Technology Park reprezintă a doua tranzacție cu clădiri de birouri intermediată de Colliers International în Cluj-Napoca. Anul trecut, compania a consiliat și vânzarea birourilor Maestro Business Center, devenind prima agenție internațională care a intermediat o tranzacție pe piața de birouri dintr-un oraș regional din România, după cele de top încheiate în București. Achiziția făcută de First Property Group, un fond de investiții britanic, a deschis o nouă piață de investiții într-un oraș dominat de capital local.

 

Ne așteptăm să vedem și alte tranzacții cu clădiri de birouri finalizate în Cluj-Napoca, întrucât orașul se bucură de o situație economică și demografică favorabilă, de o cerere în creștere pentru spații de birouri, randamente atractive, produse de foarte bună calitate și de reputația de Silicon Valley al României: 70.000 de studenți, start-up-urile de IT și companiile internaționale stau la baza infrastructurii de talente care ajută creșterea mediului de afaceri din Cluj. Ca urmare a acestor factori, dublați de faptul că stocul de birouri a devenit foarte competitiv, suntem încrezători că la Cluj se va dezvolta o piață de investiții matură și sănătoasă”, a concluzionat Anca Merdescu (Svoronos).

 

 

 

Despre Colliers International

Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanței imobiliare și al managementului investițiilor. Cu operațiuni în 68 de țări, cei 14.000 specialiști întreprinzători lucrează împreună pentru a oferi consultanță și servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietății pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 20 de ani, echipa noastră experimentată de management, care deține peste 40% din capitalul nostru, a oferit acționarilor cele mai mari randamente anualizate din industrie. În 2018, veniturile corporate au fost de 2,8 miliarde de dolari (3,3 miliarde de dolari inclusiv afiliații), cu active gestionate de peste 26 miliarde de dolari. Pentru mai multe detalii despre Colliers International puteți accesa Colliers.com sau ne puteți urmări pe Facebook, LinkedIn, Instagram și Twitter (@Colliers_EMEA).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here