Colecționarii români, între arta de patrimoniu și contemporană

0
715

Cum au evoluat preferințele colecționarilor români

Noi preferințe ale colecționarilor pentru arta românească, noi recorduri de autor și neașteptate surprize au fost stabilite în cadrul Licitației de Iarnă, cel mai însemnat eveniment al pieței românești de artă din acest sezon, desfășurată săptămâna trecută, joi, 15 decembrie, la Casa de Licitații A10 by Artmark. Licitația de Iarnă a înregistrat o rată de adjudecare de 76% și vânzări totale de 854.550 euro (în creștere cu 5,7% față de totalul Licitației de Toamnă din luna octombrie, finalizată cu 808.150 euro). La licitație au participat 255 de palete (din care 66% online, iar celelalte în sala fizică de la Palatul Cesianu-Racoviță ori prin telefon), din care 89 au adjudecat.

Colecționarii români au fost atrași nu doar de opere semnate de Marii Maeștri ai Artei Românești, dar și de lucrări-simbol ale artiștilor care au urcat, în ultimii ani, în topul preferințelor, precum Samuel Mutzner, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Sabin Bălașa sau Ștefan Câlția.

Topul adjudecărilor a fost condus de pictorul Ștefan Luchian a cărui operă „Toamna”, care provine din colecția istorică Victor Antonescu, a fost adjudecată pentru 90.000 de euro. Lucrarea de mari dimensiuni, semnată de celebrul pictor care a modernizat pictura românească, face parte dintr-un ansamblu de patru panouri pictate de Luchian. Cel intitulat „Primăvara” se află în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. Acuarela „Ulcior cu albăstrele” a lui Ștefan Luchian s-a adjudecat cu 40.000 de euro și devine a doua cel mai bine vândută acuarelă de Luchian (după recordul absolut la acuarelă realizat de Luchian în Licitația de Primăvară 2017 – tot „Albăstrele”, provenind din celebra colecție istorică a bancherului Max Schapira, pentru 60.000 de euro).

O surpriză a Licitației Artmark de Iarnă a fost artistul Samuel Mutzner, ale cărui opere, rare în piață, sunt tot mai căutate de colecționari. Pictura „Vremea înnoirii” s-a adjudecat peste maxima estimării casei, cu 60.000 de euro, iar lucrarea „Iarnă la Giverny”, semnată de același artist, a fost adjudecată pentru 14.000 de euro, de la prețul de pornire de 5.000 de euro.

Adjudecări-spectacol au fost oferite de operele semnate de artistul Sabin Bălașa. Pentru 17.000 de euro a fost adjudecată opera „Adam și Eva”, care a avut prețul de pornire de 5.000 de euro, iar lucrarea „Călătorie” pentru 16.000 de euro, de la 3.000 de euro, depășind de 5 ori estimarea Casei de Licitații. La dublul maximei estimării a fost adjudecată și opera „Rege nebun”, semnată de artistul Corneliu Baba. Lucrarea-simbol, care face parte din celebrul ciclu al „Regilor Nebuni” – una dintre cele mai expresive teme abordate de Corneliu Baba în lunga sa carieră, a fost adjudecată pentru 60.000 de euro, un nou record absolut pentru Baba (fostul record, de 50.000 de euro, a fost realizat în 2014, în Licitația dedicată unei colecții de Corneliu Baba, cu pictura „Copilul arlechinului”).

La capitolul artă contemporană, recordul licitației este deținut de artistul Ștefan Câlția. Opera „Căutătorul de apă” a fost adjudecată pentru 21.000 de euro, depășind maxima estimării.  Se menține în topul preferințelor colecționarilor și Ion Țuculescu, a cărui operă „Lansare în roșu” a fost adjudecată pentru 26.000 de euro.

Rezultatele Licitației de Iarnă dovedesc, în continuare, interesul colecționarilor pentru arta de patrimoniu, dar și pentru diversificarea și îmbogățirea colecției cu noi opere semnate de artiști contemporani, a căror valoare s-a consacrat și a crescut în ultimii ani. Totodată, alături de colecționari, tot mai mulți investitori apreciază arta ca o formă de investiție sigură în această perioadă, echilibrând piața românească de artă după obiective financiare și emoționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here