Clădirea de birouri Mendeleev Office 5 din centrul Capitalei atinge un grad de ocupare de 95% atat contractual, cât şi fizic

0
695

 

Bucureşti, august 2021: Clădirea de birouri Mendeleev Office 5, dezvoltată de compania Akcent Development în centrul Capitalei și administrată de echipa de Asset Services a Cushman & Wakefield Echinox, a atras un nou chiriaș, agenția de comunicare Jam Session Agency, atingând un grad de ocupare a spațiilor de 95%.

Jam Session Agency a închiriat etajele 7 și 8 ale clădirii, având o suprafață închiriabilă de peste 650 de metri pătrați, beneficiind totodată și de terasa de 350 de metri pătrați de pe acoperișul imobilului situat în centrul Capitalei.

Laurenţiu Afrasine, CEO Akcent Development: „Finalizată la începutul anului 2020, la debutul pandemiei, când toată lumea s-a baricadat în case, putem spune că Mendeleev Office 5 a avut un „bad timing”. Faptul că am reușit să o închiriem aproape integral într-o perioadă dificilă pentru piața de birouri ne demonstrează încă o dată cât de important este să respecți principala regulă a imobiliarelor, care ține de alegerea locației, dublată de o atenție deosebită acordată zonei de servicii. Suntem cu atât mai mândri de faptul că imobilul are viață, în condițiile în care peste 95% dintre angajații chiriașilor noștri aleg să vină constant la birou, fapt ce demonstrează atractivitatea clădirii.”

Irina Pencea, Co-Founder şi Managing Partner Jam Session Agency: „Am ales o locație care să devină casa echipei Jam Session Agency: un spațiu colaborativ, urban, care deschide o perspectivă asupra orașului prin terasa generoasă de 350 metri pătraţi de la etajul 8. În această etapă, când “work from home is the norm” spațiul Jam Session va fi unul predominant dedicat interacțiunii sociale în siguranță, în orice anotimp, care leagă idei și aduce împreună talente diverse. Micul cartier Amzei din inima orașului, amestecul surprinzător dintre vechi și nou, top floor în clădirea boutique, vecinii din proximitate, invitații noștri, toate sunt ingredinte care potențează colaborarea creativă. Este un spațiu perfect pentru un jam session.”

Mendeleev Office 5 este o clădire de birouri boutique, ce revitalizează o zonă istorică a oraşului, fiind localizată între Piaţa Romană şi Calea Victoriei. Clădirea beneficiază de acces facil la transportul public, staţia de metrou Piaţa Romană şi numeroase linii de autobuz fiind situate la 5 minute de mers pe jos, zona fiind totodată recunoscută pentru oferta variată de restaurante, cafenele, hoteluri, spaţii culturale şi centre medicale.

Imobilul are o suprafaţă ȋnchiriabilă de 4.500 de metri pătraţi distribuiţi pe subsol, parter şi opt etaje supraterane. Parcarea subterană dispune de 50 de locuri, fiind dotată și cu facilități pentru biciclete şi staţie de încărcare electrică. Designul clădirii facilitează accesul luminii naturale, iar faţada exterioară filtrantă de culoare aurie se încadrează în profilul zonei. Proiectul include tehnologii inteligente integrate, sistem de climatizare hibrid conceput şi integrat arhitectural, iar terasele de la etajele 3 şi 8 stimulează creativitatea chiriaşilor, oferind o vedere panoramică asupra centrului Bucureștiului.

Akcent Development este unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori de locuințe din București, cu 20 de ani de prezenţă pe piaţa imobiliară din Capitală şi un portofoliu de aproximativ 7.500 de apartamente finalizate, dintre care peste 3.000 de apartamente în proiecte precum Cloud 9, 21 Residence sau 20 Residence. Alte două proiecte rezidenţiale urmează a fi dezvoltate în zona de nord a Bucureştiului. Pe segmentul de birouri, compania s-a concentrat pe proiecte boutique, precum Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower şi Oscar One, situate în zona centrală a orașului, ce beneficiază de acces facil la mijloace de transport în comun și de o gamă largă de facilități în împrejurimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here