Cele mai performante firme din sectorul 4, premiate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

0
340

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 4, manifestare ce a avut ca obiectiv evidenţierea celor mai performanţi operatori economici cu sediul social pe raza acestei unități administrativ-teritoriale. La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector și reprezentanţi ai administraţiei centrale.

„Într-un context macroeconomic destul de volatil, companiile din sectorul 4 au reușit să depășească cu succes toate provocările pe care mediul economic le-a generat. În acest an, la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale premiem performanța a 2.708 companii, respectiv 36% din numărul total de companii eligibile. Firmele laureate – în care lucrează mai bine 57 mii salariați – au realizat o cifră de afaceri cumulată de 45,6 miliarde lei (cca. 9,2 mld euro) și un profit din exploatare de 4,8 miliarde lei (adică aproape 1 mld euro)”, a precizat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene, în deschiderea Galei.

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de Camera bucureşteană în sectorul 4 activează în domeniul serviciilor (39% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (29,4%) şi de cele cu profil industrial (13%). Construcţiile concentrează 8,1% dintre firmele premiate, cercetarea-dezvoltarea şi high-tech-ul – 5,2%, turismul – 4,1%, în timp ce doar 1,2% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit.

„Mă bucur să fiu și anul acesta la Gala unde sunt premiați cei mai buni dintre cei buni. Vă felicit pe toți cei care aduceți plus-valoare economiei românești. În calitate de reprezentanți ai Guvernului suntem alături de dumneavoastră, să găsim proiecte și programe pentru dezvoltarea acestei comunități de business”, a declarat Gheorghe Dănuț Bogdan, secretar general adjunct la Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), felicitând Camera București pentru inițiativă.

„Agenția noastră, aflată acum sub monitorizarea premierului, finanțează de la bugetul de stat și coordonează implementarea Programului de Promovare a Exportului (PPE), adică participarea companiilor la târguri și expoziții internaționale și misiuni economice în străinătate”, a subliniat Stelian Samson, director în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), încurajând companiile interesate de internaționalizarea afacerilor să contacteze specialiștii Agenției, pentru informații suplimentare și sprijin.

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate premii și diplome speciale unor companii și antreprenori din diverse domenii de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here