CCIB şi Google România susţin digitalizarea IMM-urilor

0
1423

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Google România au organizat webinarul „Google pentru IMM-uri: dezvoltarea online a afacerii”.

Principalul obiectiv al evenimentului, susţinut de Mădălina Stănescu – trainer Google si consultant in digital marketing, fondator al agentiei Optimized, a vizat familiarizarea antreprenorilor întreprinderilor mici şi mijlocii cu mediul online, în contextul crizei coronavirusului, care i-a „obligat” să-şi regândească setul de instrumente de promovare pentru a rămâne pe piaţă şi pentru a-şi dezvolta afacerile.

Cei circa 50 participanţi au avut oportunitatea de a afla informaţii utile despre: modul în care se construieşte o prezenţă online pentru business-ul lor, instrumentele online ce pot fi utilizate, cum poate fi folosită social media pentru promovarea afacerilor, modalităţi practice de a atrage mai mulţi clienţi cu Google Ads.

Webinarul a fost personalizat pe nevoile antreprenorilor şi a avut un puternic caracter interactiv, reprezentanţii IMM-urilor adresând numeroase întrebări Mădălinei Stănescu.

Google pentru IMM-uri este un hub de instrumente şi resurse gratuite, dedicate facilitării şi susţinerii digitalizării afacerilor româneşti. Instrumentele digitale disponibile sunt: Google Compania Mea (gestionarea relaţiei cu clienţii), Site-ul Companiei Mele (administrarea spaţiului online al afacerii), Google Trenduri şi Alerte (descoperirea intereselor consumatorilor), Pieţe sugerate (identificarea de oportunităţi internaţionale).

CCIB va continua parteneriatul cu Google România, precum și cu alte firme și societăți din domeniul IT, inclusiv din rândul membrilor săi, în dorința de oferi celor interesați oportunități de implementare a programelor de digitalizare a activităților curente și viitoare.

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here