“Capitala antreprenoriatului românesc 2019”

0
415

CNIPMMR și AMR au desemnat BRĂILA cu titlul de

“Capitala antreprenoriatului românesc 2019

 

Consiliul IMM-urilor din România  (CNIPMMR) în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România (AMR) au desemnat ieri, 12 noiembrie, în cadrul Galei AMR, primul municipiu care va deține titlul de  “Capitala antreprenoriatului românesc 2019, pentru o perioadă de 1 an.

Inițiativa a vizat o competiție între municipiile din România care au o viziune antreprenorială de excepție, indiferent de dimensiunea și prosperitatea acestora, Brăila, din cei 8 aplicanți,  dispunând de planul de acțiune cel mai performant și orientat spre viitor.

În analiza dosarelor de candidatură s-a lua în calcul atât situația mediului antreprenorial din prezent, cât și propunerile viitoare de îmbunătățire a mediului de afaceri local, punându-se accent pe o serie de criterii precum: infrastructura de business, existența unor programe de susținere a antreprenoriatului, nivelul atragerii de companii valoroase în municipii, existența unor scheme locale de ajutor de minimis pentru antreprenori sau numărul de branduri românești existente în municipiu.

Municipiul Brăila oferă o serie de beneficii care favorizează dezvoltarea activităţii de afaceri, precum posibilitatea concesionării de terenuri/clădiri, încheiere de parteneriate public – privat, asociere în participaţiune, acces la informaţii de interes public, expertiză tehnică şi audit, consiliere pentru dezvoltare, expertiză specializată. Dezvoltarea infrastructurii de afaceri a municipiului Brăila reprezintă o prioritate în perioada 2014-2020.

Proiectul – Capitala antreprenoriatului românesc – este o premieră la nivel european , susținut de toate organizațiile mediului de afaceri din România. În fiecare an, începând cu acest an, vom avea o capitală în cadrul căruia antreprenoriatul va fi marcat 1 an de zile la nivelul unui oraș, pentru angajamentul pe care acesta îl ia pentru ceea ce înseamna mediul de afaceri. În acest an, premiul a mers către Municipiul Brăila care s-a remarcat printr-un număr ridicat de initiative menite să sprijine mediul de afaceri și calitatea parteneriatului public-privat. Împreună cu ceilalți reprezentanți ai mediului de afaceri, vom susține Brăila printr-o serie de acțiuni menite să crească și să susțină potentialul antreprenorial al municipiului.”, Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

“Felicit inițiativa CNIPMMR de a dezvolta acest proiect, împreună cu Asociația Municipiilor din România și felicit Municipiul Brăila pentru obținerea titlului de Capitala antreprenoriatului românesc. Autoritățile locale conștientizează rolul esențial pe care IMM-urile și antreprenorii îl au în asigurarea creșterii economice și a locurilor de muncă la nivel local și iau o serie de măsuri de sprijinire a mediului de afaceri, în cadrul unor politici locale coerente, eficiente și orientate spre rezultate, inclusiv schimburi de mobilitate, cercetare, difuzarea bunelor practici și servicii de sprijin pentru noii și potențialii întreprinzători” a menționat Robert Negoiță, președintele AMR.

 

Proiect în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România (AMR), susținut de Coaliția pentru Dezvoltarea României și US Embassy și realizat cu sprijinul Banca Transilvania.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here