Campionii mediului își mai pot înscrie proiectele la Gala Green Report 2023 până pe 30 octombrie

0
880

Numărul companiilor care implementează soluții locale de sustenabilitate crește de la an la an, iar unul dintre obiectivele Galei Green Report este de a face cunoscute publicului larg aceste inițiative și proiecte care contribuie la reducerea impactului negativ asupra mediului.

Datorită cererilor numeroase de înscriere, termenul limită pentru înscrierea la Gala Green Report 2023 s-a prelungit până pe 30 octombrie. Astfel, organizațiile și instituțiile publice sau private cu sediul și operațiunile în România sunt invitate să înscrie gratuit proiectele pe gala.green-report.ro la cele 12 categorii ale competiției 

,,Cu fiecare ediție a Galei Green Report, descoperim proiecte tot mai valoroase pe care ne bucurăm să le aducem în atenția publicului larg. Oamenii și companiile din spatele lor merită să fie văzuți și auziți pentru că sunt dovada vie a faptului că lupta pentru o lume mai verde poate fi câștigată dacă avem încredere și voință. ’’, a declarat Raluca Fișer, Președinte Asociația Green Revolution

Tematica celei de-a treia ediții va fi „Orașul de Smarald”, aducând în prim-plan preocuparea pentru îmbunătățirea calității mediului urban și crearea unor orașe mai verzi și prietenoase cu mediul. Gala de premiere va avea loc pe data de 18 ianuarie 2024 și va reuni lideri de afaceri, experți de mediu, ambasadori, reprezentanți ai guvernului și alți stakeholderi importanți din industrie.

Anul acesta, membrii juriului sunt Ramona Jurubiță – Country Managing Partner KPMG, Andreea Mitiriță – Partener Consultanță Fiscală, PwC, Marius Brînzea – Director Strategie Reciclad’OR, Raluca Popa –  Partener Taxe, EY România, Sorin Elisei– Director Consultanță, Deloitte România, liderul practicii de sustenabilitate, Florin Stoican– președinte Asociațiile Kogayon și Parcul Național Văcărești.

O inițiativă a publicației Green Report, lider de 15 ani pe teme de mediu și sustenabilitate, pentru al treilea an consecutiv,  Gala Green Report premiază excelența și recunoaște cele mai imporante proiecte din domeniul sustenabilității , atât din sectorul privat, cât și din cel public.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Green Report:

De 17 ani o publicație de mediu, Green Report a organizat aproape 50 conferințe pe probleme de mediu aflate pe agenda publica și este într-o căutare permanentă de soluții alături de cei mai relevanți oameni care pot face o diferența lucrând împreună: autorități, manageri, antreprenori, ONG-uri, experți.

Audiența Green Report include comisari europeni, autorități centrale și locale, reprezentanți la cel mai înalt nivel din mediul de afaceri, experți în mediu, asociații patronale, top ONG-uri de profil și mediul academic.

 

Parteneri: British Romanian Chamber of Commerce, Coalitia pentru Economie Circulara, Confederatia Patronala Concordia, Foreign Investors Council, Camera de Comert și Industrie Româno-Germană

Parteneri media:  RFI Romania, Revista Biz, www.radio-econatura.ro , www.green-report.rowww.wall-street.ro , www.retail.ro , www.start-up.ro , www.9am.ro , www.revista-piata.ro , www.spotmedia.ro , www.revistacariere.ro , www.qmagazine.ro, www.nineoclock.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here