Campionatul Mondial de Snooker Juniori găzduit de București marchează o altă premieră

0
884

 

 

Liam Davies (Țara Galilor) scrie istorie și devine triplu campion mondial la toate categoriile (U16, U18, U21)

 

 

► James Leacy, vicepreședintele IBSF: România este un organizator de evenimente foarte puternic și am avut toată încrederea. Competiția a ieșit foarte bine, datorită muncii și dedicării Federației Române de Snooker, care a avut grijă de toate aspectele, până la cel mai mic detaliu

 

► Galezul Liam Davies este în Cartea Recordurilor Guinness pentru cel mai tânăr jucător din istorie care a câștigat un meci la un Campionat Mondial de profesioniști. Scopul său este să devină într-o zi campion mondial și numărul 1 mondial

 

 

 

Federaţia Română de Snooker, IBSF – Federația Mondială de Snooker și Innovation Travel & Events a organizat, în parteneriat cu Universitatea Politehnică București și Clubul Sportiv Universitar Știința București, la sălile din cadrul sediului Rectoratului Universității Politehnice din București, un triplu Campionat Mondial de Snooker Juniori. Evenimentul a avut loc între 15 şi 27 august 2022. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată de către Federația Română de Snooker până în prezent, Federația Mondială de Snooker IBSF a desemnat organizarea Campionatului Mondial de Cadeți – U16, Juniori – U18 și Tineret – U21 din nou României.

 

Revelația acestui campionat este Liam Davies din Țara Galilor, care, la doar 16 ani, a câștigat locul 1 la toate cele 3 categorii ale Campionatului Mondial de Snooker Juniori în același turneu: Under 16, Under 18, Under 21. În finala Under 21, Liam l-a învins pe Antoni Kowalski (Polonia) cu 5-1.

Prima victorie a lui Liam a venit pe 18 august, când a câștigat titlul mondial Under-16 învingându-l pe Bulcsú Révész (Ungaria) cu 4-2. Liam și-a continuat seria de victorii și a câștigat și titlul mondial Under-18 pe 22 august, unde l-a învins pe Antoni Kowalski (Polonia), impunându-se cu 4-3.

Liam Davies a început să practice snooker de la vârsta de 6 ani, fiind antrenat de cunoscutul jucător galez de snooker Lee Walker. A reprezentat pentru prima dată Țara Galilor la Celtic Challenge, în iunie 2016, împotriva Irlandei, la Carlow. A jucat primul său turneu IBSF la Mol, Belgia, în august 2016. În prezent, este clasat pe locul 2 în topul galez masculin de jucători de snooker. Liam a câștigat și competiția europeană U18 din Albania, în iunie 2022. Vrea să devină un jucător profesionist de snooker în turneul principal și scopul său este să ajungă într-o zi campion mondial și numărul 1 mondial. Are toate șansele. Mai ales că Liam Davies este și în Cartea Recordurilor Guinness pentru cel mai tânăr jucător din istorie care a câștigat un meci de calificare la un Campionat Mondial de profesioniști (organizat, în acest an, în Sheffield, Marea Britanie). Tatăl lui Liam, Leyton Davies, este director la Mark Williams Snooker Club din Tredegar, unde Liam se antrenează cu Mark Williams și Jackson Page.

”Pentru mine, aceste zile au fost de necrezut. Sunt și eu șocat în sensul bun, pentru că am realizat un record care nu a mai fost atins până acum și nici nu se știe dacă va mai fi atins, anume, câștigarea tuturor titlurilor de campion mondial la juniori într-o singură competiție. Încă aștept să mă trezesc din acest vis frumos. București este un loc extraordinar, vremea a fost foarte caldă iar Universitatea Politehnică din București, o gazdă admirabilă. Pot spune că românii își merită locul în care trăiesc, fiind calzi și primitori. Idolul meu în snooker este Mark Williams, un om unic și deosebit, cu care mă și antrenez foarte mult. Cât de curând, îmi doresc să intru în liga jucătorilor profesioniști de snooker și mă pregătesc constant pentru asta. Călătoresc mereu cu familia, adică alături de părinții mei, Leyton și Clair, dar și cu fratele meu, Ryan, care mă sprijină permanent în încercarea de a-mi îndeplini visul și cărora le mulțumesc pe această cale”, declară triplul campion mondial la categoria juniori, Liam Davis.

 

 

 

Înregistrarea finalei Under 21, aici:

https://web.facebook.com/103169468275941/videos/581922463636885

 

 

Triplul Campionat Mondial de Snooker a reunit peste 150 de participanţi, oficiali și arbitri internaționali de snooker la cele trei categorii, din 25 de ţări. La Campionatul U21 a fost prezent și Mubarak Al-Khyarin (Qatar), președintele IBSF.              Cel mai mare break al triplului Campionat de la București, de 128 de puncte, a fost realizat de către Florian Nüßle (Austria), semifinalist la U21, care a punctat și cele mai multe break-uri de peste 50 de puncte: 8. De asemenea, la campionatul găzduit de București au mai fost înregistrate încă 4 break-uri de peste 100 de puncte, obținute de Bulcsú Révész (Ungaria) – 116, Taweesap Kongkitchertchoo (Thailanda) – 106, Ayman Alamri (Arabia Saudită) – 102 și Liam Davies (Țara Galilor) – 100.

 

          “La început am fost un pic îngrijorat, deoarece, să organizezi trei campionate mondiale în aceeași perioadă reprezintă o misiune dificilă și plină de provocări pentru orice țară. Dar știu, din experiența trecutului, că România este un organizator de evenimente foarte puternic și am avut toată încrederea. Într-un final, toate au decurs bine, am avut aici o echipă bună iar competiția a ieșit foarte bine, datorită muncii și dedicării Federației Române de Snooker, care a avut grijă de toate aspectele, până la cel mai mic detaliu. Rezultatele sunt extraordinare. Am organizat pentru prima dată în istoria IBSF un campionat la o universitate și, tot în premieră, un triplu campionat mondial în aceeași țară. Deci avem mai multe aspecte pozitive care ne oferă încredere în viitorul snooker-ului, inclusiv pentru tinerii jucători de snooker din România, care vor fi încurajați și mai mult să joace de acum înainte. Multe țări din Europa Centrală și de Est au început să dezvolte competițiile de snooker, să progreseze și să formeze viitori campioni. Am avut, la acest triplu Campionat Mondial, un jucător din Polonia în două finale și un jucător din Ungaria în semifinale. Sfatul meu este să aveți răbdare, să lăsați ca timpul să-și spună cuvântul, să încurajați și să antrenați tinerii jucători. Voi fi încântat să mai fiu implicat în organizarea unor campionate mondiale în România și voi veni aici mereu cu mare plăcere. Mai ales că rezultatele ultimei competiții sunt foarte bune”, subliniază James Leacy, vicepreședintele IBSF (Federaţia Internațională de Biliard și Snooker).

 

         

 

Snooker-ul este una dintre cele trei discipline (pool, carom si snooker) din familia biliardului şi aniversează în acest an 140 de ani de la apariţie. Îşi are originea în biliardul englezesc, apărut în urmă cu peste 300 de ani. Snooker este practic ”nepotul” biliardului englezesc, apărând în 1875 ca urmare a unei extensii a celor trei bile, albă, galbenă şi roşie, care făceau obiectul de activitate al biliardului englezesc. Astfel Sir Chamberlain a adăugat încă 14 bile roşii şi încă cinci colorate, la cea galbenă, ajungând astfel la forma actuală denumită snooker.

 

 

 

 

Despre Federaţia Română de Snooker

 

Federația Română de Snooker, înființată în anul 2007, împlinește în acest an 15 ani de activitate. Activitatea federației se desfășoară în principal la Centrul Național de Snooker, locul unde s-au format generații de copii care au realizat performanțe deosebite în noul sport pentru România, snookerul.

Primul eveniment notabil organizat în România a fost Campionatul European de Snooker EBSA desfășurat la Constanta în 2006. Au urmat Campionatele Europene EBSA din 2010, 2014, 2018 și Campionatul Mondial IBSF U21 din 2015. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată de către Federația Română de Snooker până în prezent, Federația Mondială de Snooker IBSF a desemnat organizarea Campionatului Mondial de Cadeți – U16, Juniori – U18 și Tineret – U21 din nou României, evenimentul urmând a avea loc în perioada 14 – 27 august 2022.

Cea mai bună performanță a snookerului românesc a fost realizată de Mihai Vladu care a obținut prima medalie pentru România, locul 3, medalie de bronz la Campionatul Mondial de Juniori U18 desfășurat în Belgia – 2016, iar la Campionatul European din Albania (iunie 2022), echipa de snooker feminin a României a ocupat locul 3, medalie de bronz (Andreea Sălcianu și Monica Manolache).

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here