Bosch deschide oficial a treia hală de producție la Cluj

0
811
  • Bosch investește aproximativ 55 de milioane de euro în a treia hală de producție în Cluj.
  • Noua clădire acoperă o suprafață construită de 34.500 de metri pătrați și este echipată cu facilități moderne.
  • Compania implementează în noua hală diverse proiecte de eficiență energetică pentru o producție sustenabilă.
  • Noua hală de producție permite fabricarea de unități electronice de control de înaltă calitate pentru vehicule electrice.
  • Bosch folosește în Cluj soluții conectate pentru a asigura tehnologii de producție de ultimă generație, mai eficiente, mai flexibile și mai personalizate.

 

 

Jucu, județul Cluj – Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a inaugurat a treia hală de producție în cadrul fabricii de componente electronice auto din Cluj. Investiția totală în noua unitate de producție se ridică la aproximativ 55 de milioane de euro. Noua clădire are o suprafață totală construită de 34.500 de metri pătrați. În fabrica din Cluj, lucrează în prezent peste 3.100 de angajați și se preconizează că acest număr va crește. În prezența reprezentanților autorităților naționale și locale, a Consulatului Germaniei în România, a unităților de învățământ partenere și a reprezentanților companiei, unitatea de producție a fost inaugurată oficial pe 2 septembrie 2021. „În doar opt ani de la deschiderea fabricii am avut o creștere impresionantă. Astăzi, sărbătorim un nou moment important pentru evoluția sa, facilitând producția de componente electronice de înaltă calitate pentru viitorul mobilității”, a declarat Hüseyin Özmeral, director general al fabricii Bosch din Cluj. „Sunt încrezător că, odată cu noua hală de producție, vom continua să implementăm soluții de Industrie 4.0, combinate cu învățarea automată și inteligența artificială, pentru a produce componente electronice de complexitate ridicată,” a adăugat Özmeral.

 

La fabrica din Cluj, Bosch produce, din 2013, unități de control electronice care sporesc siguranța rutieră și confortul șoferilor, cum ar fi unități pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple, pentru asistență la condus și unități de control electronice pentru eBike. Investiția totală, de la deschiderea fabricii în 2013, se ridică la peste 465 milioane de euro. „Suntem lideri pe segmentul pe care activăm și mă bucur să spun că fabrica Bosch din Cluj este, de mulți ani, într-o continuă și rapidă dezvoltare. În acest sens, investim constant în extinderea capacității noastre de producție și de logistică, în noi tehnologii și echipamente de ultimă oră, concentrându-ne, în același timp, pe dezvoltarea angajaților noștri”, a declarat Monica Constantinescu, directorul comercial al fabricii Bosch din Cluj. „Deschiderea celei de-a treia hale de producție ne va permite să continuăm crearea de noi oportunități de job-uri, atât pentru specialiști experimentați, cât și pentru tinere talente, aflate la începutul carierei lor, consolidându-ne, astfel, poziția de angajator de top în regiune”, a continuat Constantinescu.

 

Condiții de muncă cu facilități moderne

Adițional zonei de producție, birourilor și sălilor de ședințe moderne, având un design atractiv și ergonomic, noua clădire va oferi diferite facilități, precum zone de comunicare și relaxare și spații exterioare amenajate pentru recreere. În plus, angajații beneficiază de acces la două cantine moderne în incinta fabricii, precum și la terase exterioare. Suprafața totală construită a clădirilor din incinta fabricii – trei hale de producție, două centre logistice, un centru de training, două cantine, două clădiri de gestionare a deșeurilor și alte clădiri anexe – se întinde pe aproximativ 140.000 metri pătrați.

 

Accent pe producția sustenabilă

Bosch se preocupă activ de îmbunătățirea eficienței energetice a fabricilor și clădirilor sale de birouri, de generarea internă de energie și folosirea soluțiilor tehnologice care au ca rezultat un consum eficient și sustenabil al resurselor. Astfel, compania a implementat diverse proiecte de eficiență energetică în unitatea sa de producție din Cluj, cum ar fi soluțiile de monitorizare a consumului de energie, care asigură monitorizarea și raportarea energiei în timp real, achiziționarea de energie electrică din surse regenerabile, înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu tehnologie LED sau folosirea LED-urilor cu senzori de luminozitate și mișcare care reglează intensitatea luminii. Mai mult, în cea de-a treia unitate de producție din Cluj, compania a implementat soluții pentru reducerea consumului de gaz metan prin recuperarea căldurii de la compresoare și a demarat instalarea de panouri fotovoltaice pentru a produce propria energie verde. Media anuală a energiei electrice generate de panourile fotovoltaice acoperă consumul anual de energie pentru aproximativ 4.000 de locuitori. Bosch este prima companie industrială globală cu locații fără amprentă de carbon, iar acest lucru include și unitățile din România.

 

 

Soluții conectate pentru fabrica viitorului

Bosch construiește drumul către fabrica inteligentă a viitorului, cu mașini care sunt conectate, comunică între ele și se organizează – având o orientare centrată pe oameni, orchestrând o producție mai eficientă, mai flexibilă și mai personalizată. Unitățile de producție Bosch din România utilizează tehnologie de ultimă oră în procesul de producție. De exemplu, în fabrica din Cluj, mașinile sunt echipate cu etichete NFC (Comunicare Câmp Proxim) și RFID (Identificare prin Frecvența Radio). Prin scanarea lor utilizând telefoanele mobile, personalul de întreținere poate să verifice imediat disponibilitatea componentelor de schimb, sau să acceseze documentația tehnică a mașinii. De asemenea, unitatea de producție folosește soluții de Realitate Mixtă, care îmbină lumea reală cu realitatea virtuală, cum ar fi ochelarii inteligenți ce permit utilizatorului să vadă și să interacționeze cu o linie de producție la distanță. În plus, Bosch a introdus în fabrica din Cluj roboți autonomi și automatizați pentru livrarea materiei prime și a instrumentelor necesare la liniile de producție, optimizând costurile și timpul de livrare, sau pentru a mări timpul de disponibilitate tehnică a echipamentelor. Mai mult, compania se folosește de soluții de inteligență artificială pentru a detecta și remedia posibile deviații în procesul de producție de la un stadiu incipient.

 

Un pachet complex de beneficii și programe de dezvoltare a angajaților

Grupul Bosch își asumă o responsabilitate deosebită în ceea ce privește bunăstarea angajaților săi. Aceștia beneficiază de transport zilnic gratuit, acces la o cantină modernă, cu meniuri variate subvenționate, abonamente la servicii medicale private și un cabinet medical intern, dar și de un set de beneficii flexibile, după nevoile și prioritățile fiecăruia. Printre beneficiile flexibile se numără servicii medicale adiționale, asigurări de pensie, servicii de turism sau bonuri de masă. În plus, din grijă pentru sănătatea angajaților săi, Bosch a deschis anul acesta, în colaborare cu autoritățile locale și naționale, un centru de vaccinare împotriva Covid-19 la fabrica sa din Cluj, contribuind astfel la limitarea efectelor și răspândirii pandemiei.

 

De asemenea, compania a implementat la Cluj conceptul IWC – „condiții de muncă care inspiră”, ce include elemente speciale de design interior, precum spații moderne și culori vii, săli creative pentru munca în echipă. Toate acestea contribuie la crearea unui mediu care promovează o cultură de lucru modernă, cooperarea între departamente și gândirea creativă, stimulând flexibilitatea și comunicarea. Mai mult, angajații fabricii din Cluj au acces la programe de dezvoltare profesională și personală, în cadrul centrului de training din incinta locației. Aici, în 2020, compania Bosch a oferit angajaților săi peste 300 de sesiuni de training. Datorită atenției pe care o acordă bunăstării angajaților și inovației, unui mediu de lucru prietenos și unui pachet larg de beneficii și programe de dezvoltare, Bosch este, pentru al șaselea an la rând, cel mai dorit angajator din Cluj pentru ingineri și pentru angajații cu profil business.

 

Persoană de contact pentru jurnaliști:

Miruna Andriesei
Telefon: +40 730 024 478

 

Grupul Bosch este prezent în România de 27 de ani și are aproximativ 8.160 de angajați în cinci entități. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piața din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj și unitățile sale de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și din Blaj, Bosch mai operează și o unitate de producție de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum și un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluții de mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala țării.

 

Informații suplimentare sunt disponibile online la www.bosch.ro

 

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 395.000 de angajați în întreaga lume (status la 31 decembrie 2020). Compania a generat vânzări de 71,5 miliarde de euro în 2020. Operațiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluții de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluții inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilități sustenabile și sigure. Compania își folosește expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum și propriul cloud IoT, pentru a oferi clienților soluții conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovații pentru o viață conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporește calitatea vieții la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viață.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale și companii regionale din aproximativ 60 de țări. Prin includerea partenerilor comerciali și de service, rețeaua globală de producție și vânzări Bosch acoperă aproape toate țările din lume. Cu cele peste 400 de locații din lumea întreagă, Grupul Bosch a fost neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon încă din primul trimestru al anului 2020. Baza pentru viitoarea creștere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 73.000 de angajați în cercetare și dezvoltare în cele 129 de locații din lume, precum și aproximativ 34.000 de ingineri software.

 

 

Pentru mai multe informații, accesați paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,
www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPress

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here