Bonapp anunță îmbunătățiri tehnice și extinderea națională în 150 de orașe noi alături de PENNY România

0
987
  • Până acum, aplicația Bonapp (bonapp.eco) a putut fi utilizată în trei orașe din România (București, Cluj-Napoca și Brașov), având 1.200 de puncte de vânzare afiliate.

 

  • Începând de astăzi, prin parteneriatul extins cu PENNY România, Bonapp adaugă 374 de magazine PENNY în aplicație, ajungând astfel la 150 de noi orașe până la sfârșitul anului, unde aplicația va putea fi utilizată.

 

  • Integrarea noilor magazine PENNY este posibilă printr-o actualizare majoră a aplicației pentru comercianți, cu opțiuni complete de integrare și automatizare a serviciului, ce permite retailerilor să reducă semnificativ timpul de intervenție al personalului atunci când listează produse în aplicația Bonapp.

 

 

Distribuție națională – 18 iunie 2024.

 

Bonapp este startup-ul românesc ce combate risipa alimentară și pune în legătură consumatorii cu retailerii care vând alimente aproape de data expirării, prin intermediul aplicației. Astăzi, startup-ul anunță îmbunătățiri tehnice și extinderea în toate județele din România prin adăugarea a peste 150 de orașe noi în care există magazine PENNY.

 

Aplicația Bonapp este disponibilă pe iOS și Android, iar utilizatorii din toate orașele din România în care PENNY are magazine vor putea acum să cumpere o gamă de produse alimentare care se apropie de data expirării, cu un discount de minim 50%.

 

După luni de muncă, am reușit să ne îmbunătățim tehnologia! Aplicația noastră este acum automatizată și integrată cu PENNY. Acest lucru înseamnă că orice produs care se apropie de data de expirare în magazinele PENNY, poate fi acum listat în aplicația Bonapp, cu un singur click. Această îmbunătățire tehnologică, care încorporează un protocol de transfer de fișiere la nivel de articol, reduce semnificativ timpul de intervenție pentru personalul din magazine. Această actualizare majoră a aplicației este cu adevărat unică în industria noastră. Este un pas important pentru viitorul colaborării noastre cu PENNY România”, a spus Ramona Tulbure, Retail Director al Bonapp.

 

Până acum, peste 250.000 de utilizatori din România au descărcat aplicația în București, Cluj-Napoca și Brașov, salvând astfel 300 de tone de alimente de la a fi aruncate.

 

Dan Crișan, COO PENNY | REWE România a menționat că „Ne poziționăm ca discounterul care cunoaște cel mai bine românii și, de aceea, este foarte important pentru noi să fim aproape de clienții din toată țara. Așadar, colaborarea cu Bonapp este un exemplu de succes care ne ajută să facem acest lucru. Managementul risipei alimentare este o prioritate pentru noi, astfel că prin procesele noastre interne încercăm să reducem cât se poate cantitatea de deșeuri alimentare. Parteneriatul cu Bonapp a venit ca un pas natural pentru PENNY România, iar extinderea în 150 de orașe din țară până la final de an este cu adevărat un lucru extraordinar. Tot procesul este integrat și automatizat, fiind foarte ușor pentru colegii noștri din magazine și clienți să utilizeze aplicația.

 

La nivel global, se irosește 40% din totalul de alimente disponibile, potrivit WWF. Numai risipa alimentară reprezintă 10% din toate gazele cu efect de seră la nivel mondial. Pe lângă schimbările climatice tot mai prezente, risipa alimentară cauzează și pierderi semnificative în rândul marilor lanțuri de retaileri. Numai în România, 2,2 milioane de tone de alimente ajung la gunoi în fiecare an, potrivit Agenției Europene de Mediu.

 

În prezent, Bonapp a obținut finanțări de 1,4 milioane euro prin business angels și finanțări de tip venture capital. În prezent, fondatorii companiei colaborează cu o serie de investitori internaționali pentru o nouă rundă de finanțare.

 

******

 

 

Despre Bonapp (bonapp.eco)

 

Bonapp este un startup românesc cu misiunea de a combate risipa alimentară. Aplicația companiei, disponibilă pe iOS și Android, conectează utilizatorii cu comercianții locali, inclusiv supermarketuri, hipermarketuri, restaurante, magazine, benzinării, brutării, cafenele și hoteluri. Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot achiziționa produse care se apropie de data de expirare, cu reduceri de la 50% până la 80%.

 

Compania a fost recent premiată pentru Cel Mai Bun Startup Al Anului de către ANIS și a fost numită Top European Early-Stage Startup To Watch in 2024 de către Sifted.

 

Compania a fost lansată la București în noiembrie 2021, de către antreprenorii francezi Diego Roy de Lachaise, Luka Zivkovic, și Grégoire Vigroux.

 

Mai multe despre Bonapp, pe www.bonapp.eco.

 

Contact presă

Grégoire VIGROUX

Co-Fondator

Bonapp

+40743027006

[email protected]

 

 

 

Despre PENNY                  

 

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 379 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.

 

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/.

 

Contact presă

 

Irina Butnaru

Head of Corporate Communications

PENNY | REWE România

[email protected]

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here