Boc catre parlamentari: Nu blocati transa FMI si bugetul pe 2011, va recomand varianta de siguranta

0
879
semn-euro

semn-euroPremierul Boc a cerut parlamentarilor sa respinga motiunea fata de Legea salarizarii, sustinand ca demersul opozitiei urmareste doar blocarea cresterii salariilor cu 15%, a bugetului si a transei FMI, intr-un moment in care Romania si-a recastigat credibilitatea in fata institutiilor internationale.

 

El a spus parlamentarilor, la dezbaterea motiunii, ca amanarea transei din imprumutul FMI, consecinta directa a unui eventual vot pozitiv pentru motiunea de cenzura, va obliga Guvernul sa se imprumute de pe pietele internationale la costuri ridicate.

„Cu cat se inmultesc semnele pozitive ca urmare ale masurilor adoptate de Guvern, cu atat PSD si PNL devin mai disperate”, a spus Boc.

Premierul a sustinut in fata acestora ca Romania are pentru urmatoarele sase luni cele mai bune premise pentru crestere economica din Europa Centrala si de Est, dar cu conditia ca motiunea de cenzura sa nu treaca, iar reformele sa continue.

El a transmis parlamentarilor ca trebuie sa opteze intre doua variante, respectiv intre una de „siguranta” cu o crestere salariala de 15% si una „populista” a opozitiei, prin care sunt vandute doar iluzii.

„Guvernul recomanda varianta de siguranta”, a conchis Boc.

Deputatii si senatorii dezbat motiunea de cenzura intitulata „Legea privind salarizarea in anul 2011- ultima teapa trasa romanilor de Guvernul Basescu-Udrea-Boc”. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here