Bergenbier revine alături de tricolori și este noul sponsor oficial al Echipei Naționale a României

0
911

București, 30 ianuarie 2023. Federația Română de Fotbal și Bergenbier S.A. anunță încheierea unui nou contract de sponsorizare, producătorul de bere revenind în familia tricolorilor după o pauză de 4 ani.

Noul contract de sponsorizare este valabil până la finalul anului 2026.

Salut revenirea brandului Bergenbier în familia echipei naționale, un brand care a fost și va rămâne un prieten apropiat al fotbalui românesc. Acest nou contract este o dovadă a faptului că prieteniile adevărate rezistă în timp. Sunt sigur că, la fel ca și în anii trecuți, împreună putem realiza lucruri importante pentru dezvoltarea celui mai iubit sport din țara noastră. Alături de acest partener de încredere, echipa națională s-a calificat la Euro 2016 după aproape un deceniu de absență de la turneele finale. Sperăm și avem încredere că anul acesta Echipa Națională va reveni în elita fotbalului european, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

 

Bergenbier este unul dintre sponsorii Echipei Naționale care a stat până acum cel mai mult alături de tricolori, fiind aproape de echipă timp de 14 ani, între 1998 și 2008, reluând apoi sponsorizarea în perioada 2015 – 2019.

Avem o istorie bogată cu sportul-rege din țara noastră și ne bucurăm să fim din nou sponsori oficiali ai Echipei Naționale de fotbal a României. Tricoul Naționalei a fost mulți ani asociat cu Bergenbier, timp în care am trăit victorii importante, am cântat imnul României alături de suporteri, am fost promoteri ai comportamentelor responsabile. Prietenii știu să se susțină reciproc, iar Bergenbier este un partener de tradiție al tricolorilor. Vom fi în tribune toți în galben, toți pentru România!”, punctează Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.

Producătorul de bere va susține tricolorii în campaniile de calificare la Campionatul European din 2024 și la Cupa Mondială din 2026.

 

 

 

 

 

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Fresh, Staropramen, Praha, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner.

 

Despre Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here