BCR, rezultate financiare în primele nouă luni din 2019: creștere a creditării cu 10%, servicii digitale inovatoare în universul George și sprijin puternic pentru IMM-urile și start-up-urile din România

0
1347

 

Rezumat[1] :

  • Portofoliu total de credite acordate de Banca Comercială Română (BCR) în creștere cu 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținut atât de segmentul retail, cât și de cel corporate
  • Credite nou acordate în valoare de peste 5,8 miliarde de lei aprobate în primele nouă luni din 2019 pe segmentul persoane fizice (credite ipotecare și nevoi personale) și microîntreprinderi
  • Finanțări nou acordate companiilor de peste 5,4 miliarde RON în primele nouă luni din 2019, din care 45% au reprezentat finanțări pentru investiții
  • Sprijin puternic pentru antreprenorii români, stocul de credite acordate pentru finanțarea IMM-urilor majorându-se cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut
  • Programul Școala de Bani a lansat Luna Educației Financiare în octombrie, prin care s-a ajuns la peste 350.000 de interacțiuni directe cu adulți și copii prin intermediul colegilor din BCR
  • George a ajuns la 660.000 de utilizatori și a dezvoltat noi capabilități: George Pay și primul credit de nevoi personale 100% online
  • 25 de start-up-uri și IMM-uri au participat la acceleratorul BCR-InnovX
  • BCR a înregistrat o creștere cu 7,8% a rezultatului operațional, ajungând la 1.317,4 milioane de lei (278 milioane de euro).
  • Profitul net a fost de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019

 

„Pasiunea noastră pentru transformarea modului în care răspundem nevoilor clienților este din ce în ce mai vizibilă. Este un efort de echipă, împreună cu clienți și cu publicul larg, prin care înțelegem mai bine ce își doresc cei care folosesc servicii financiare astăzi. Cel mai important este că publicul poate beneficia de noile procese digitale indiferent de modul în care intră în contact cu noi, online sau în agențiile noastre. Le mulțumesc clienților pentru încrederea pe care ne-o acordă zi de zi.

Prin plasarea tehnologiei și educației în centrul a tot ceea ce facem, am reușit să accelerăm dezvoltarea businessurilor antreprenorilor români și vom continua acest proces. Rezultatul operațional solid ne motivează să investim în inovație și în laboratoare digitale, ceea ce va crea calea către îmbunătățirea sănătății financiare a clienților noștri ”- Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Impactul BCR în economie

În activitatea bancară de retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice și microîntreprinderi de peste 5,8 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) în primele nouă luni din 2019, în principal datorită împrumuturilor de nevoi personale, creditelor ipotecare și celor destinate microîntreprinderilor. Generarea de credite noi a fost constrânsă de regulile mai stricte cu privire la gradul de îndatorare (DTI) aplicate începând cu luna ianuarie 2019, acestea având un impact mai mare asupra creditelor ipotecare. BCR este una dintre puținele bănci de pe piață care oferă credite ipotecare standard cu o rată de dobândă fixă pe 5 sau 10 ani, cu scopul de a-și proteja clienții. Creditele noi pentru microîntreprinderi aproape s-au triplat în trimestrul al treilea din 2019 față de trimestrele precedente, datorită finanțărilor mai mari acordate în cadrul programului Start-Up Nation.

În ceea ce privește activitatea bancară corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 5,4 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) în primele nouă luni din 2019. Au fost susținute sectoare importante cum ar fi industria prelucrătoare (industria auto, industria chimică, industria producătoare de utilaje), energie și utilități, agricultura și sectorul medical.

Stocul de finanțări acordate sectorului IMM (incl. subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 13,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 5,9 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2019, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi și pe dezvoltarea sectorului de leasing. Segmentul real estate a crescut în mod semnificativ, cu 40% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, la 2,2 miliarde de lei (460 milioane de euro), ca urmare a noilor proiecte de construcții de birouri și spații comerciale finanțate în ultimul an.

Programul Școala de Bani a inițiat, în octombrie, Luna Educației Financiare, prin care a ajuns la un număr total de peste 350.000 de adulți și copii în interacțiuni față în față cu colegii din BCR în ultimii trei ani.

În primele nouă luni ale anului 2019, BCR a accelerat procesele de digitalizare și simplificare operațiuni. Platforma inteligentă de banking George a ajuns la 660.000 de utilizatori, atât pentru persoane fizice, cât și pentru microîntreprinderi. Peste 25% dintre clienții noi ai BCR preferă să își deschidă un cont bancar 100% online. BCR a lansat George Credit, primul împrumut de nevoi personale complet digital cu o limită de până la 110.000 de lei și o dobândă de 7,74%.

În ceea ce privește serviciile de open banking, BCR a fost prima bancă ce și-a deschis interfețele de programare a aplicațiilor (API) către furnizori terți, ajungând la 50 de furnizori care au testat deja platforma.

BCR a continuat programul Acceleratorul BCR-InnovX, prin lansarea grupului Scale-up dedicat IMM-urilor, cu o valoare a finanțărilor aprobate care depășește un milion de euro. 25 de start-up-uri și IMM-uri au participat în bootcamp-urile Acceleratorului BCR-InnovX de la începutul anului.

Performanța financiară a BCR în primele nouă luni din 2019

BCR a înregistrat un profit net de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, în scădere cu 65,6% față de profitul net de 1.015,2 milioane de lei (218,2 milioane de euro) din aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a constituirii unui provizion excepțional în al doilea trimestru din 2019, legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe, în pofida rezultatului operațional solid, a costurilor scăzute de risc și a performanțelor ridicate pe toate liniile de business.

Rezultatul operațional a crescut cu 7,8% la 1.317,4 milioane de lei (278 milioane de euro)  de la 1.222,4 milioane de lei (262,8 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018, susținut de veniturile operaționale mai mari și în pofida unei contribuția mai mari în 2019 la fondul de garantare a depozitelor bancare.

Venitul net din dobânzi a crescut în mod semnificativ cu 11,1%, până la 1.683 milioane de lei (355,2 milioane de euro), de la 1.515,1 milioane de lei (325,7 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018, pe fondul unui mediu cu rate ale dobânzilor mai mari, cât și de creșterea creditelor și depozitelor clienților.

Venitul net din comisioane a crescut cu 9,1%, ajungând la 578,9 milioane de lei (122,2 milioane de euro), de la 530,4 milioane de lei (114 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018, mai ales ca urmare a unor venituri mai mari din comisioane generate din asigurări, precum și din tranzacții valutare și investiții în obligațiuni ale clienților persoane fizice.

Rezultatul net din tranzacționare a scăzut cu 22,9%, până la 251,1 milioane de lei (53 milioane de euro), de la 325,8 milioane de lei (70 millione de euro) în primele nouă luni din 2018.

Venitul operațional a crescut cu 6,3% până la 2.587,4 milioane de lei (546 milioane de euro)  de la 2.434,7 milioane de lei (523,4 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018, determinat în principal de veniturile nete din dobânzi înregistrate pe fondul unui mediu cu rate ale dobânzilor mai mari, cât și de creșterea creditelor și depozitelor clienților.

Cheltuielile administrative generale în primele nouă luni din 2019 au înregistrat valoarea de 1.270 milioane de lei (268 milioane de euro), în creștere cu 4,8% față de 1.212,3 milioane de lei (260,6 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018, mai ales ca urmare a contribuției anuale mai mari în anul 2019 la fondul de garantare a depozitelor.

Astfel, raportul cost-venituri a fost de 49,1% în primele nouă luni din 2019, față de 49,8% în primele nouă luni din 2018.

Costurile de risc și calitatea activelor

În ceea ce privește pierderea netă rezultată din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR a consemnat o eliberare de provizion de 122,8 milioane de lei (25,9 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, față de o alocare de provizion  de 43,8 milioane de lei (9,4 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018. Această evoluție a fost determinată de o formare foarte redusă de noi credite neperformante pe segmentul corporate, corelat cu un trend favorabil în ceea ce privește recuperările de la clienți neperformanţi și însănătoşirile, atât pe segmentul de retail, cât și pe cel corporate.

Rata creditelor neperformante a scăzut sub pragul de 5% pentru prima dată din anii anteriori crizei, ajungând la 4,9% în septembrie 2019 față de 5,8% în decembrie 2018. Această evoluție reflectă creșterea puternică a împrumuturilor acordate clienților și îmbunătățirea continuă a calității portofoliului, susținută de scăderea continuă a creditelor neperformante și un trend favorabil în ceea ce privește recuperările de la clienți neperformanţi și însănătoşirile. Gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante cu provizioane a ajuns la 104% în septembrie 2019.

Capitalizare și finanțare

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca), în conformitate cu reglementările privind cerințele de capital (CRR), se află în august 2019 la nivelul de 20,9%, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 20,6% (Grup BCR) în iunie 2019 arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură mai departe de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

BCR îşi menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii creditării sustenabile, atât în linia de afaceri retail cât şi în linia de afaceri corporate, consolidând astfel capacitatea de a genera venituri semnificative din activitatea sa de bază.

Împrumuturile și avansurile acordate clienților au crescut cu 8,6% până la 39.531,1 milioane de lei (8.323 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2019 de la 36.400,1 milioane de lei (7.805,3 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2018, susținute atât de creditele din segmentul corporate (+12,4% față de decembrie 2018), cât și de cele din retail (+7,1% față de decembrie 2018).

Depozitele clienților au crescut ușor cu 0,2% până la 55.216,5 milioane de lei (11.625,5 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2019 față de 55.099 milioane de lei (11.815 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2018, fiind determinate de creșterea depozitelor din retail.

***

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 21 de centre de afaceri și 22 de birouri mobile dedicate companiilor și 431 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 2.000 de echipamente, 15.300 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

***

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați biroul de presă la adresa: [email protected]

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de BCR, vă rugăm să contactați InfoBCR la:

Pagina de internet: www.bcr.ro

Telverde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

Profit sau pierdere
În milioane RON Sep 19 Sep 18
Venituri nete din dobânzi 1.683,0 1515,1
Venituri nete din comisioane și speze 578,9 530,4
Rezultatul net de tranzacționare și valoarea justă 251,1 325,8
Venituri operaționale 2.587,4 2.434,7
Cheltuieli operaționale (1.270,0) (1212,3)
Rezultatul operațional 1317,4 1.222,4
Deprecierea netă aferentă activelor care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 122,8 (43,8)
Rezultat net care revine deținătorilor companiei mamă 348,8 1.015,2
 
Situația poziției financiare
În milioane RON Sep 19 Dec 18
Numerar și plasamente 7.842,2 11.123,2
Active financiare deţinute pentru tranzacţionare 144,7 214,0
Active financiare care nu sunt deținute pentru tranzacționare la valoarea justă prin profit sau pierdere 39,3 39,4
Instrumente de capitaluri proprii 34,9 33,5
 Împrumuturi și avansuri către clienți 4,3 5,9
Activele financiare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global – titluri de creanță 5.826,5 5.222,1
Active financiare la cost amortizat 53.365,3 52.397,1
  Titluri de datorie 15.423,6 15.879,1
  Credite și avansuri acordate instituțiilor de credit 415,0 123,8
  Credite și avansuri către clienți 39.526,8 36.394,2
Imobiliare și echipamente, inclusiv investiții imobiliare 1.204,0 1.332,1
Imobilizări necorporale 354,2 361,9
Alte active 1.289,6 840,6
Total active 72.065,8 71.530,3
     
Datorii financiare – deținute pentru tranzacționare 67,0 33,0
Datorii financiare – la cost amortizat 61.386,4 61.618,9
  Depozite de la instituții bancare 5.082,2 5.578,1
  Depozite de la clienţi 55.216,5 55.099,0
  Titluri de datorie emise 255,3 349,2
  Alte datorii financiare 832,4 592,6
Alte datorii 2.344,6 1.511,8
Capital total 8.267,8 8.366,7
Total datorii și capitaluri proprii 72.065,8 71.530,3

 

[1] Toate datele financiare de mai jos constituie rezultate consolidate neauditate ale Grupului Banca Comercială Română (BCR) pentru primele nouă luni din 2019, potrivit IFRS. Cu excepția cazului în care se specifică altfel, rezultatele financiare pentru primele nouă luni din 2019 sunt comparate cu rezultatele financiare pentru primele nouă luni din 2018. De asemenea, cu excepția cazului în care se specifică altfel, cursurile de schimb valutar utilizate pentru conversia cifrelor în euro sunt cele furnizate de Banca Centrală Europeană. Contul de profit și pierdere este convertit folosind cursul mediu de schimb valutar pentru primele nouă luni din 2019 de 4,7385 RON/EUR atunci când se referă la rezultatele pentru primele nouă luni din 2019 și folosind cursul mediu de schimb pentru primele nouă luni din 2018 de 4,6519 RON/EUR atunci când se referă la rezultatele obținute în primele nouă luni din 2018. Bilanțurile la 30 septembrie 2019 și la 31 decembrie 2018 sunt convertite utilizând cursurile de schimb de închidere la datele respectiv (4,7496 RON/EUR la 30 septembrie 2019 și 4,6635 RON/EUR la 31 decembrie 2018). Toate modificările procentuale se referă la cifrele exprimate în lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here