Basescu vede riscanta Ordonanta Guvernului privind autorizatia de constructie pe terenuri necadastrate

0
603
presedinte-traian-basescu-conferinta

Presedintele Traian Basescu a declarat ca Ordonanta Guvernului prin care companiilor petroliele li se permite sa obtina certificat de urbanism si autorizatie de construire pe terenuri care nu sunt cadastrate si nu sunt inscrise la Cartea Funciara este „riscanta”, informeaza Mediafax.

Presedintele Basescu a declarat, in cadrul unei conferinte anuale a agricultorilor, ca a vazut in Monitorul Oficial o Ordonanta de Urgenta care i se pare „riscanta”, prin care companiilor petroliele, fie ca sunt romanesti sau straine, li se permite sa obtina certificat de urbanism si autorizatie de construire pe terenuri care nu sunt cadastrate si nu sunt inscrise la Cartea Funciara.

„Avem in Romania companii petroliere care exploateaza puturi de petrol atata timp cat aproape vine prin presiune si cu foarte putine cheltuieli. Cum trebuie sa cheltuiasca putin mai mult, ca sa extraga titeiul sau gazele, abandoneaza putul. Noi avem in Romania suprafete uriase care nu sunt cadastrate si nu sunt inscrise la Cartea Funciara”, a spus Basescu.

El a mentionat ca se pune „placa crizei energetice, predictibile, ca urmare a crizei din Ucraina.

„Va asigur ca Romania are posibilitatea sa isi creasca productia si de gaze si de titei in asa fel incat intamplarile din Ucraina sa nu ne afecteze si, sub emblema acestei povesti, sa lasam sa apara un haos in care vom vedea sonde de instalatii, de foraj, pe terenuri care nici macar nu se stie cine este indreptatit, in mod legal, sa negocieze si sa ia niste bani pentru inchirierea lor”, a explicat Traian Basescu.

seful statului a mentionat ca „povestea cu «se da autorizatie de construire temporara» nu functioneaza”. „Cum mai scoti tu sonda, dupa ce au bagat-o in pamant. Vor face contestatie si acolo va ramane ingropata chestiunea de proprietate”, a adaugat Basescu.

El le-a transmis agicultorilor sa se uite cu atentie la aceasta Ordonanta, pentru ca „nu exista niciun stat al Uniunii Europene cu o asemenea abordare”.

Basescu a mai spus ca, desi este de acord cu faptul ca trebuie sa ne marim capacitatea de a ne asigura resursele, in asa fel incat sa devenim independenti, acest lucru nu trebuie facut „haituind proprietarul de teren si neconsiderandu-i drepturile”.

Companiile care si-au bugetat lucrari de investitii vor primi o autorizatie de constructie temporara, pana la emiterea cadastrului, in baza unei ordonante de urgenta, a anuntat premierul Victor Ponta, in sedinta din 6 mai a Guvernului.

El a explicat ca, astfel, proiectele de investitii nu vor mai fi blocate pana la obtinerea cadastrului, un proces care dureaza foarte mult si ca de aceasta masura vor beneficia in principal marile companii din sectorul energetic, precum Romgaz, Transgaz, Petrom, Transelectrica.

„Este o ordonanta care sprijina toate marile companii in special in energie, dar nu doar in energie, care au lucrari bugetate de investitii si care nu primeau autorizatiile de constructie – Romgaz, Transgaz, Petrom, Transelectrica – pentru ca nu aveau cadastru, Ori, prin aceasta ordonanta, in mod temporar, obtin autorizatii pana cand se obtine cadastru, un proces care tine, din pacate, foarte mult si care nu poate opri toate investitiile pe care le au deja bugetate toate companiile de profil”, a spus Ponta.

Ordonanta de urgenta va completa in acest sens Legea 50/19991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

La finalul sedintei de marti, Guvernul a transmis un comunicat in care arata ca ordonanta reglementeaza modalitatea de identificare, prin numar de tarla si de parcela, a terenurilor cuprinse in perimetrele de explorare/prospectare/exploatare a resurselor minerale, petrolului si gazelor naturale, care nu sunt inscrise in evidentele de cadastru si carte funciara, pentru emiterea certificatului de urbanism/ autorizatiei de constructie pentru executarea de lucrari de constructii necesare derularii operatiunilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here