Automatizarea va schimba piața forței de muncă din România

0
1153

Țara noastră este una din puținele în care transformarea digitală a companiilor va avea un ușor impact negativ pe termen scurt

 

București, 24 aprilie 2018 ■ 81% dintre angajatorii români consideră că robotizarea va menține sau va crește dimensiunea forței de muncă, aliniindu-se la tendința mondială, potrivit căreia 86% dintre angajatori prevăd că o să-și sporească sau păstreze numărul de angajați ca rezultat al automatizării, arată studiul Revoluția Competențelor 2.0, realizat de ManpowerGroup. Totuși, 17% dintre angajatorii români consideră că automatizarea îi va determina să-și scadă numărul total de angajați în următorii doi – trei ani, față de doar 10% la nivel global, și doar 14% consideră că-și vor mări numărul de angajați în urma robotizării, față de 20% la nivel global, impactul net per ansamblu fiind unul ușor negativ.

Automatizarea va avea un efect diferențiat asupra diverselor funcțiuni și departamente din organizații. Din punct de vedere al rolurilor, cele mai vulnerabile la automatizare vor fi cele care vizează activități de rutină, sau cu valoare adăugată redusă pentru clienții companiei. Spre exemplu, doar 5% dintre angajatorii români chestionați consideră că-și vor crește echipa din funcțiunea administrativă și de suport, iar 14% anticipează scăderi, în timp ce referitor la funcțiunea de resurse umane, ponderea angajatorilor care prevăd creșteri este de 1%, dar alți 5% preconizează că-și vor scădea echipele de HR ca rezultat al automatizării. Mai mult de 1 din 3 angajatori (36%) se așteaptă să-și crească personalul din producție, însă alți 2 din 5 (41%) cred că în următorii doi-trei ani vor face reduceri de personal în această funcțiune, pe fondul automatizării. În schimb, transformarea digitală a organizațiilor va necesita competențe de IT, astfel încât 11% dintre angajatori preconizează că-și vor mări departamentele de IT, și numai 2% anticipează o micșorare a acestora, impactul net fiind pozitiv, de +9%.

Robotizarea și digitalizarea companiilor produc transformări profunde și asupra necesarului de competențe, se arată în raportul ManpowerGroup. Astfel, angajatorii pun din ce în ce mai mult preț pe capacitățile specific umane, acestea fiind de natură să potențeze utilizarea tehnologiei, în combinație cu cunoștințele specifice profesiei și cu abilitățile digitale.

În ansamblu, angajatorii români prețuiesc cel mai mult colaborarea, organizarea muncii și soluționarea problemelor, peste 4 din 5 menționând importanța acestor abilități, pe care le consideră însă destul de rar întâlnite printre candidați, cele mai dificil de găsit fiind organizarea muncii (43%), comunicarea (42%) și soluționarea problemelor (40%). Există și unele diferențe între funcțiuni, atât în ceea ce privește topul abilităților necesare, cât și al celor mai greu de găsit. Astfel, 93% dintre angajatorii din IT care preconizează creșteri ale forței de muncă spun că pentru ei cea mai valoroasă abilitate este comunicarea, la egalitate cu organizarea muncii și colaborarea. În schimb, comunicarea este deopotrivă și abilitatea pe care o găsesc cu cea mai mare greutate la candidații pentru posturile vacante.

Raportul ManpowerGroup subliniază că Revoluția Competențelor va fi benefică pentru cei care dețin competențele necesare și căutate, ridicând însă probleme pentru cei ce au competențe depășite sau disponibile pe scară largă, în contextul în care automatizarea va influența nu atât dispariția anumitor roluri, cât schimbarea conținutului de activități și competențe necesare pentru aceste roluri.

 

# # #

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre ManpowerGroup:

ManpowerGroup™ (NYSE: MAN), liderul global în soluții privind forța de muncă, ajută companiile să se transforme în lumea schimbătoare a muncii, identificând, atrăgând, evaluând, dezvoltând și gestionând talentele care le permit să obțină reușite. Concepem și implementăm soluții inovatoare pentru mai mult de 400.000 de clienți și conectăm peste 3 milioane de oameni la muncă sustenabilă și semnificativă, într-o varietate de domenii și industrii. Familia brandurilor experte ale ManpowerGroup – Manpower®, Experis®, ManpowerGroup Solutions® și Right Management® – creează valoare pentru clienți și candidați în 80 de țări și teritorii, așa cum a făcut-o vreme de 70 de ani. În 2018, ManpowerGroup a fost numită una din Cele Mai Etice Companii din Lume pentru al optulea an consecutiv și desemnată de revista Fortune drept una din Cele Mai Admirate Companii, consacrându-i poziţia de cel mai de încredere și apreciat brand din domeniul în care activează.

 

ManpowerGroup este prezent în România de 15 ani, susținând performanța, creșterea și flexibilitatea a peste 500 de companii din toate regiunile și domeniile de activitate și conectând zeci de mii de candidați talentați și de profesioniști cu experiență la oportunitățile potrivite, prin brandurile Manpower, Experis, Proservia și ManpowerGroup Solutions.

 

Pentru detalii suplimentare, comentarii şi grafică luaţi legătura cu:

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here