Au început înscrierile la Bookfest 2024!

0
545
    • Asociația Editorilor din România anunță începerea înscrierilor pentru ediția Bookfest 2024, care va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie
    • Editurile mici pot primi reduceri de până la 50% din tariful de stand
    • Republica Moldova este Invitatul de Onoare Bookfest 2024

     

    Asociația Editorilor din România anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura în perioada 29 mai – 2 iunie 2024, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Republica Moldova. La standul Invitatului de Onoare, cititorii vor avea ocazia să participe la dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare de pe ambele maluri ale Prutului.

    Consiliul Director al Asociației Editorilor din România a decis să ajusteze tarifele pentru editurile mici, care vor fi sprijinite cu o reducere de până la 50% a tarifului, comparativ cu cel aplicat editurilor mai mari.

    Mă bucur să putem lansa înscrierile la Bookfest 2024 chiar de Ziua Unirii Basarabiei cu România, pentru că Republica Moldova este Invitatul nostru de Onoare în acest an. Asociația Editorilor din România face eforturi considerabile pentru ca Bookfest, devenit proiect cultural strategic al Ministerului Culturii încă de anul trecut, să păstreze condiții acceptabile de înscriere pentru editori, puternic afectați de convulsiile economice din ultimele luni. Sprijinul Ministerului Culturii și al companiei Dedeman S.R.L. trebuie subliniate și sper ca edițiile următoare să confirme încrederea pe care cele două entități o acordă proiectului nostru”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizatoarea evenimentului.

    Cei care doresc să se înscrie în calitate de expozant la Bookfest 2024 o pot face, începând de astăzi, 27 martie, prin completarea formularului de înscriere până pe data de 7 aprilie 2024. Detaliile referitoare la modalitatea de alocare a spațiilor, tarife, termene de înscriere, precum și alte informații importante pot fi găsite în Regulamentul general și tehnic.

    La fel ca și în anii precedenți, publicul va avea acces gratuit atât în cadrul salonului, cât și la toate evenimentele conexe ce vor avea loc pe toată durata Bookfest.

     

    Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova din București.

     

    Pentru a descărca identitatea vizuală a evenimentului (portrait), vă rugăm să apăsați AICI

    Pentru a descărca identitatea vizuală a evenimentului (landscape), vă rugăm să apăsați AICI

    Pentru a descărca formularul de înscriere, vă rugăm să apăsați AICI

    Pentru a accesa Regulamentul General al Bookfest București 2024, vă rugăm să apăsați AICI

     

    Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest din 2023 (București, 24 – 28 mai) au fost prezenți peste 170 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice și evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Italia. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Japonia.

    Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

     

     

     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here