Asociația Prematurilor a donat echipamente de protecție și aparatură împotriva COVID 19 în 5 maternități

0
1321

 

București, 09.09.2020

Asociația Prematurilor, mereu alături de cadrele medicale și de nou-născuții din maternități, a ajuns la final cu proiectul ”Sprijin pentru personalul medical și nou-născuții din maternități – echipamente de protecție și aparatură împotriva COVID 19”, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Asociația Prematurilor a achiziționat și donat 30 lămpi biocide UV pentru dezinfecția aerului, cu utilizare în prezența persoanelor, 2.000 perechi mănuși chirurgicale, 2.000 halate unică folosință, 2.000 măști chirurgicale simple, 500 combinezoane de unică folosință, 250 de viziere, 5.000 botoși protecție încălțăminte, 1 aparat de aer condiționat, 550 măști medicale FFP2, 150 litri dezinfectant suprafețe cu biocid avizat de M.S., 150 litri săpun dezinfectant. Aceste donații au ajuns deja și sunt utilizate de către Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău, Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Călărași, Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Filantropia București.

„Este o maximă care spune că prietenul la nevoie se cunoaște, iar voi, dragii noștri prieteni de la Asociația Prematurilor, ne sunteți și în aceste clipe, deosebit de grele, alături. Sprijinul vostru în momente de cumpănă ne susține atât material, cât și moral. Apreciem efortul celor care au contribuit pentru a traversa și o criză economică, nu numai medicală și umană.
Folosim zi de zi pentru dezinfecția spațiilor lămpile de ultraviolete și le impărțim cu prietenii noștri și colegii noștri din secția de obstetrică pentru saloanele de rooming-in. Materialele sanitare, măștile, halatele, mănușile, au fost extraordinar de binevenite, consumul crescând exponențial în această perioadă.
Vă mulțumim foarte mult pentru tot! Să trecem sănătoși peste această pandemie!  Dr. Camelia Husac, șef secție neonatologie, Matenitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Produsele livrate prin acest proiect sunt utile pentru peste 100 de cadre medicale, peste 2.000 de părinți și aproximativ 2.000 de nou-născuți care au venit pe lume începând cu luna iulie sau urmează să vină pe lume în maternitățile mai sus menționate în următoarele luni.

„Vă mulțumim pentru implicare și suport în aceste vremuri complicate. Bebelușii de la Maternitatea Târgoviste, prin intermediul profesioniștilor, vă mulțumesc! Tot respectul și gândurile bune pentru Asociația Prematurilor și pentru Kaufland România! Prevenirea transmiterii infecțiilor într-o maternitate reprezintă un standard de siguranță pentru pacienți. Vă mulțumim încă o dată pentru implicare!”  Dr. Anca Georgescu, șef secție neonatologie, Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Valoarea totală a proiectului ”Sprijin pentru personalul medical și nou-născuții din maternități – echipamente de protecție și aparatură împotriva COVID 19” atinge 150.000 lei, finanțat prin programul „În stare de bine” 2020, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Vă mulțumim din suflet pentru generoasa donatie, echipamentele sunt deja în uz și ne este de mare folos, mai ales în această perioadă dificilă!” Dr. Carmen Ștefan, șef secție neonatologie, Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Călărași.

 

#implicareafacediferenta #instaredebine #kaufland #fdsc #instaresaajut

www.instaredebine.ro

www.asociatiaprematurilor.ro

 

Despre Asociația Prematurilor

Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și persoane publice, pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România.

Asociatia Prematurilor este singurul ONG din România pe prematuritate acreditat, în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România.

Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants – singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou-născuților, și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here