Aproape jumătate din angajații din telecom câștigă peste 4.000 de lei pe lună. Salariul mediu net în industrie este de 4.200 de lei

0
798
București, 12 iulie 2022: Cu peste 3.500 de joburi postate în fiecare lună pe eJobs.ro, telecomul se situează pe locul 7 în topul celor mai mari angajatori din România și pe locul 4 în preferințele candidaților, în condițiile în care aproximativ 90.000 dintre aplicările lunare merg către joburile din acest domeniu. ”Este unul dintre puținele domenii în care vedem o distribuire cât se poate de echilibrată a categoriilor de candidați. Aplică aproape în mod egal atât cei din segmentul entry-level și fără experiență, cât și cei cu senioritate, specialiștii sau managerii. Candidații sunt atrași nu doar de numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci și de oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă acest sector, de faptul că pot lucra în companii foarte mari, multinaționale, dar și de posibilitatea de a se specializa la job, în cazul aplicanților care nu au experiență”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Potrivit datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, 30% dintre cei care lucrează în telecom au un salariu lunar cuprins între 4.000 și 7.000 de lei. 25% câștigă între 2.000 și 3.000 de lei, 19,5% între 3.000 și 4.000 de lei și 12,2% între 7.000 și 10.000 de lei. 8,7% au salarii mai mici de 2.000 de lei și 4,7% de peste 10.000 de lei.
Cele mai mari salarii înregistrate sunt asociate pozițiilor de director general (30.000 de lei), inginer software (30.000 de lei), manager IT (29.150 de lei), director tehnic (26.500) sau arhitect IT (25.000). ”Sunt poziții cu un nivel ridicat de specializare, căutate la nivel general pe piața muncii și care permit o migrare ușoară de la o industrie la alta. În plus, acest tip de specialiști sunt foarte căutați și foarte bine plătiți și în afara țării. În special dacă vorbim despre angajații marilor multinaționale din telecom, vedem frecvent cazuri de relocare pe alte piețe”, detaliază Bogdan Badea.
Telecomul este unul dintre acele domenii cu o prezență extinsă la nivel national, motiv pentru care diferențele salariale între Capitală și celelalte mari orașe au devenit aproape insesizabile. Este, totodată, și domeniul care oferă cele mai multe joburi remote, raportat la numărul total de poziții scoase în piață. Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu sau Brașov continua lista orașelor cu cele mai multe locuri de muncă libere în telecom.
Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din telecom, sunt pentru joburile:
• Tehnician – 3.000 lei
• Dispecer – 2.500 lei
• Operator call-center – 2.450 lei
• Operator introducere date – 2.300 lei
• Casier – 2.200 lei
Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din telecom sunt:
• Balș: 1.600 lei
• Târgu Jiu: 1.763 lei
• Mediaș: 2.000 lei
• Miercurea Ciuc: 2.100 lei
• Bacău: 2.300 lei
Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din telecom sunt:
• București : 6.000 lei
• Cluj-Napoca: 5.000 lei
• Timișoara: 4.500 lei
• Constanța: 3.800 lei
• Brașov: 3.500 lei
 
Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:
• Director General: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 30.000 lei
• Inginer software: salariul mediu net la nivel național – 7.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 30.000 lei
• Director tehnic: salariul mediu net la nivel național – 10.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 26.500 lei
• IT Architect: salariul mediu net la nivel național – 13.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei
• Manager de proiect: salariul mediu net la nivel național – 5.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 35.000 de locuri de muncă. Peste 420.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here