ANALIZĂ KEYSFIN: PIAȚA SERVICIILOR DE CONTABILITATE, AUDIT ȘI CONSULTANȚĂ FISCALĂ, NIVEL RECORD ÎN 2020

0
868

15 noiembrie 2021 – Cifra de afaceri a companiilor care oferă servicii de contabilitate, audit și consultanță fiscală a ajuns la aproape 3,9 miliarde de lei în 2020, cu aproape 4% mai mult față de 2019 și cu 143% peste nivelul din 2010.

Pentru anul 2021 analiștii KeysFin estimează continuarea tendinței de creștere a cifrei de afaceri începută în 2010 și depășirea pragului de 4 miliarde de lei.        

„Cu un rezultat net de peste 1 miliard de lei și capitaluri proprii de peste 2 miliarde de lei în 2020 (pentru prima dată în istorie), piața serviciilor de contabilitate, audit și consultanță fiscală este printre cele mai profitabile din România. Astfel, Rentabilitatea Capitalului (ROE) a crescut la 55,5%, iar Marja Rezultatului Net a ajuns la aproape 30% în anul pandemiei”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

REZULTATUL NET A ÎNREGISTRAT MAXIMUL ISTORIC ÎN 2020

După un declin marginal în 2020, numărul de companii care au avut ca principal domeniu de activitate codul CAEN 6920 a crescut cu aproape 30% față de nivelul din 2010, la 11,8 mii în 2020. De asemenea, în anul 2020 numărul de angajați a scăzut cu 5,5% față de anul anterior, însă a rămas cu 14% peste nivelul din 2010, la 20,5 mii de angajați.

În anul 2020, rezultatul net a înregistrat maximul istoric de aproape 1,2 miliarde de lei, având o creștere de 15,6% față de anul anterior și de 565% comparativ cu anul 2010.

TOP CIFRĂ DE AFACERI *

BRITISH AMERICAN SHARED SERVICES (EUROPE) SRL, entitatea care se ocupă de partea de contabilitate, audit și consultanță fiscală din cadrul grupului BAT (deținută de BRITISH AMERICAN GLOBAL SHARED SERVICES LIMITED) a avut cea mai mare cifră de afaceri în 2020 de 443,5 milioane de lei și a reprezentat 11% din totalul pieței.

Clasamentul este completat de cele 4 companii din Big Four*: ERNST & YOUNG, cu o cifră de afaceri de 392 milioane de lei, KPMG cu 211 milioane de lei, PRICEWATERHOUSECOOPERS cu 202 milioane de lei și DELOITTE cu 173 de milioane de lei.

Primele 5 entități au concentrat 37% din total în 2020.

TOP PROFITABILITATE *

Din perspectiva profitabilității, PRICEWATERHOUSECOOPERS a fost lider în 2020, cu peste 40 milioane de lei, urmat de BRITISH AMERICAN SHARED SERVICES (EUROPE) SRL, ERNST & YOUNG, KPMG și DELOITTE.

PANDEMIA A ACCELERAT DIGITALIZAREA CONTABILITĂȚII, AUDITULUI ȘI A CONSULTANȚEI FISCALE

De la verificarea unui eșantion, la verificarea întregului portofoliu de facturi, de la inventarierea fizică a fluxului de stocuri, la monitorizarea acestora remote în timp real prin tehnologii video dedicate, contabilitatea și auditul virtual se traduc în primul rând printr-o calitate mai ridicată, obținută mai eficient decât în mod tradițional.

„Indiferent în ce stadiu de implementare se află companiile, direcția este clară: se modifică felul în care acestea își colectează, procesează și păstrează datele. Se trece de la formatul fizic la cel digital, iar folosind capacitățile remote, a celor de extragere a datelor din cloud sau prin platforme de data-sharing, companiile le pot transmite în siguranță mai departe contabililor, auditorilor sau consultanților fiscali. Interacțiunea fizică poate reveni, însă până atunci îi va ține locul comunicarea online – prin apeluri video, chat, email, etc”, au menționat analiștii Keysfin.

„Piața de contabilitate, audit și consultanță trebuie să facă eforturi pentru a rămâne cu un pas înainte: să investească în digitalizare și inovație, în procesele de securizare a datelor și mai ales în aptitudinile celor care le vor folosi. Spre exemplu, în automatizare pentru realizarea operațiunilor de rutină, de verificare a respectării regulilor de întocmire a situațiilor financiare sau în tehnologii de tip machine learning de identificare a tiparelor și de estimare a rezultatelor, pentru a putea astfel preveni frauda, eventualele erori umane și pentru a adăuga valoare rezultatelor procesului în general”, a continuat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

3.300 DE COMPANII AUDITATE, POTRIVIT REGISTRULUI COMERȚULUI

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului sunt aproximativ 3.300 de companii active care și-au declarat auditorul și și-au raportat rezultatele financiare pentru 2020 la Ministerul Finanțelor. Între acestea regăsim aproape jumătate dintre companiile mari (315 companii), în jur de 14% dintre cele medii (1.150) și aproape 2% dintre cele mici (812 companii). De asemenea, cele mai multe sunt active în Industria prelucrătoare (802), Comerț (431) și Imobiliare (411).

Notă: Analiza cuprinde toate companiile care și-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finanțelor și au avut ca domeniu principal de activitate codul CAEN 6920: Activități de contabilitate și audit financiar; Consultanță în domeniul fiscal.

*Sunt incluse rezultatele financiare cumulate ale tuturor entităților identificate în baza structurii acționariatului care au avut ca principal domeniu de activitate declarat la Ministerul Finanțelor codul CAEN 6920 în 2020: ERNST & YOUNG (5 entități: ERNST & YOUNG SRL, Support Services SRL, Assurance Services SRL, Accounting Services SRL, Service SRL), KPMG (5 entități: KPMG Audit SRL, Advisory SRL, Tax SRL, Accounting and Payroll Services SRL și Tax Services SRL), Deloitte (4 entități: Deloitte Audit SRL, Tax SRL, Fiscal Representative SRL, Accounting SRL) și PwC (3 entități: PwC Audit SRL, Tax Services SRL & Compliance Services SRL).

 

DESPRE KEYSFIN

KeysFin oferă soluții 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial.

Cu un portofoliu de peste 700 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa ușor şi rapid situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste 4 milioane de entități economice din România, direct de pe telefonul mobil.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here