Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică solicită sprijinul autorităților pentru relansarea producției autohtone de tehnică militară

0
790

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA) consideră că în actualul context socio-economic și geo-politic este imperios necesară implicarea activă a tuturor autorităților cu competențe în domeniu și conexe în vederea creării unui cadru legislativ coerent și aplicat, necesar operaționalizării unui Program dedicat producției autohtone de tehnică militară.

„Și eu, și colegii mei din Alianță ne exprimăm întreaga deschidere pentru a colabora cu toți factorii implicați pentru implementarea acestui Program, pe care îl considerăm vital pentru România. Realizarea în țara noastră a unor astfel de produse conduce la dezvoltarea industriei autohtone atât pe orizontală, cât și pe verticală și, pe cale de consecință, la rezolvarea unor probleme sociale cronice, prin crearea de locuri de muncă și prin îmbunătățirea condițiilor de lucru și de salarizare ale personalului din industrie”, declară Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA.

Precizăm că în ultima perioadă conducerea ASIAA a avut întâlniri de lucru pe această temă atât cu companii cu capital de stat, un exemplu fiind Uzina Automecanică Moreni – Filială a CN ROMARM, cât și cu firme cu capital privat, 100% autohton. „Vorbim despre companii din domeniul producției de utilaje și echipamente complexe aferente industriei constructoare de mașini, certificate NATO, care pot livra componente și echipamente de cea mai bună calitate. În cadrul întâlnirilor de până acum, a fost exprimat interesul real al acestora de a participa, în colaborare cu firme din sectorul industriei de apărare, la un astfel de Program”, precizează Constantin Bucuroiu.

Potrivit președintelui ASIAA, un prim proiect ce poate fi inițiat și dezvoltat în cadrul Programului amintit este cel al unui transportor amfibiu blindat, de care România are în mod real nevoie, dat fiind relieful țării noastre. „Putem realiza asamblarea produsului finit, precum și producția componentelor, în industria orizontală. De asemenea, apreciez că pot fi incluse în Program proiecte vizând producția în țara noastră, în aceeași formulă, a unui avion multirol, o unor arme de asalt (de exemplu cu calibru de 5,56 mm NATO), precum și producția de muniție de diverse calibre”, punctează Constantin Bucuroiu.

În opinia Alianței, pentru implementarea cu succes a Programului dedicat producției autohtone de tehnică militară este necesară susținerea acestuia, în mod coordonat, de către instituțiile cu competențe în domeniu, prin: mecanisme de finanțare, cooperare industrială și transfer de tehnologie. Complementar. ASIAA subliniază importanța asigurării cadrului legislativ și organizatoric pentru ca firmele românești să poată avea acces la contractele de compensare (Offset), urmare importului de tehnică specială.

Biroul de Presă al ASIAA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here