“Actuala criza se muta din zona economicului, in zona socialului" – afirma Ioan Cezar Coraci, presedintele UGIR 1903

0
1177
Coraci

CoraciCare este rolul patronatelor intr-o societate si o economie normala?
Este greu de imaginat o economie de piata functionala, in care sa nu existe decat sindicate puternice si sa nu existe si patronate puternice.

Este clar, la fel ca orice constructie, pentru ca ea sa functioneze trebuie sa aiba minimum trei puncte de sustinere. Deci, in dialogul Patronate-Sindicate-Guvern este evident ca patronatele au un rol important.
 De altfel, in economia de piata, in care capitalul privat este majoritar, sa spunem, este evident ca partenerul social de negociere a sindicatelor il constituie patronatele. Ele apara interesele mediului de afaceri, in ceea ce priveste mediul de afaceri in general, legislatia – caci dupa cum stiti patronatele sunt membre la toate mesele de dialog social din Romania incepand cu CES- si mai apara si interesele membrilor mediului de afaceri acordandu-le diverse servicii.

Care sunt principalele probleme ale Romaniei in acest moment?

     Romania traverseaza una dintre cele mai grave crize de dupa cel de al doilea Razboi Mondial. Probabil ca situatia din tara noastra este, in acest moment, la fel de grea ca si cea din anii 1998 – 1999, de care sunt convins ca multa lume isi aduce inca aminte. Dar sunt si unele deosebiri fata de acea perioada. Eu, personal, imi amintesc ca atunci existau atat lucruri in plus cat si cateva in minus. Lucrurile in plus erau: fragilitatea sistemului bancar (sa nu uitam falimentul unor banci bine-cunoscute, precum Bancorex si al Bancii Agricole).
  In acelasi timp, rezervele Bancii Nationale a Romaniei erau foarte mici, fata de preioada actuala – erau de o suta si ceve de milioane de dolari – si in plus, pe langa toate asestea, mai aveam si problema unei inflatii foarte mari. Chiar a fost un an cu inflatie 170%. Cu toate acestea, s-au gasit solutii, iar economia romaneasca a depasit cu bine criza.
  Ceea ce este mai grav in acest moment, este ca – in Romania – criza economica incepe sa devina si o criza sociala, iar acest lucru se petrece intr-un context al unei crize globale si asta accentueaza intotdeauna pericolele. Deci este evident ca economia romaneasca este extrem de dependenta de economia europeana si daca va continua criza in Europa, in mod evident ea va continua si in Romania.
Pe de alta parte, firmele din Romania au doua probleme: s-au confruntat la inceputul crizei intai si intai cu o scadere dramatica a pietei, iar in partea a doua cu lipsa totala de lichiditati.

Ce masuri ar trebui luate pentru redresarea economica a Romaniei, atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu si lung?
  Problema care se pune cu acuitate in ultimele zile este poate nu atat ce s-a intamplat, ci ceea ce trebuie sa facem de acum inainte. Este evident ca Guvernul Romaniei ar trebui sa aiba un plan de masuri imediate, asa cum ar fi fost bine daca planul pe care l-a negociat la inceputul anului trecut cu patronatele si sindicatele ar fi fost pus in practica si apoi cateva masuri pe termen mediu si lung dupa iesirea din criza.
  Printre masurile care ar trebui luate pe termen scurt ne referim in primul rand la o schimbare de optica. Guvernul trebuie sa inteleaga ca toate firmele din Romania, mari sau mici si indiferent de domeniu, sunt decapitalizate, nu dispun de lichiditati si chiar daca exista un oarecare semnal pozitiv in sensul cresterii comenzilor in industrie, inustria romaneasca onoreaza o mica parte a acestei oportunitati tocmai din cauza lipsei de lichiditati. Bancile nu finanteaza sistemul, deci ceea ce ar trebui sa-si propuna cu prioritate Guvernul ar fi reducerea arieratelor fata de agentii de economia reala, deci banii nostrii cat mai repede inapoi, ne referim aici la TVA dar si la lucrarile neonorate material de Administratia Publica Locala sau Centrala, ar trebui sa ne asigure un acces usor la co-finantari pentru fondurile europene, bani foarte ieftini care ar putea veni in Romania in acest moment si nu vin, ar trebui sa asigure investitii in domenii importante cu efect multiplicator in mod transparent si rapid.
  De asemenea ar trebui sa incerce sa impulsioneze sistemul bancar, macar in privinta bancilor de stat, pentru ca este inadmisibil ca o banca, cum ar fi Eximbank, sa imprumute Guvernul Romaniei in loc sa imprumute economia reala.
  Pe termen mediu, sigur ca o strategie nationala care sa arate care trebuie sa fie locul economiei romanesti in economia europeana si in economia globala ar trebui facuta, dar acesta este un subiect lung de discutie si ar trebui ca o asemenea strategie sa fie rodul unor colective mai largi in care sa fie asociate atat patronatele cat si sindicatele, cat si persoanele cu expertiza cum ar fi : Academia Romana sau institute de cercetari care sa elaboreze un proiect pentru Romania in anii urmatori, plecand de la calitatea de membru, de la strategia Lisabona revizuita, dar in acelasi timp si de la resursele si oportunitatile reale in economia romaneasca.

Ce sanse au romanii sa se mai bucure de o viata buna?

  Actuala criza, cum vedem in ultimele zile, se muta tot mai mult din zona economicului in zona socialului Este evident ca daca se va ajunge la masuri atat de dureroase cum ar fi reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor si cu 15% a pensiilor, masuri pe care patronatele sau cea mai mare parte a patronatelor nu le-au sustinut, pentru ca numai simpla reducere a salariilor nu va rezolva criza economica din Romania, deci daca vom ajunge la asemenea masuri, este evident ca ne vom intoarce la economia de acum 7-8 ani, la nivelul de consum de atunci si asta e un lucru rau. Probabil ca vor trebui cel putin 2 ani pentru ca romanii sa revina, admitand ca aceasta criza va trece in urmatoarele 3-6 luni, la puterea de cumparare dinaitea crizei, dar acest fapt se petrece in toate tarile europene.
  Ceea ce trebuie sa speram este ca Romania sa reia, imediat dupa criza, ritmuri de dezvoltare importante, sa-si valorifice toate resursele, sa fie o tara atractiva pentru investitii romanesti si straine si astfel sa putem reduce decalajul care ne desparte de media tarilor europene.

Sa fim optimisti?
  Unul din cei mai importanti presedinti ai UGIR 1903, academicianul Victor Slavescu, spunea urmatoarele, in perioada crizei din anul 1930: daca ne consideram noi insine invinsi, vom fi cu siguranta invinsi. Asadar, trebuie sa fim optimisti.

 Daniel Negut – interviu preluat din revista Business Point, varianta print, nr 51

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here