Vizita Camerei Imathia-Grecia la CCIB

0
73

La sediul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a avut loc întâlnirea dintre președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, și reprezentanții Camerei Imathia – Grecia, Nikos Kazilis, vicepreședinte, și Olga Savvidou, director adjunct. La întrevedere au participat, de asemenea, Iorgos Palisidis, reprezentant al companiei Geogastronomy, Gabriela Iftene, director executiv al CCIB, precum și membri ai Biroului de Relații Internaționale al CCIB.

Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa a prezentat oportunitățile de afaceri și investiționale oferite de România, care pot prezenta interes pentru partenerii eleni, precum și direcții concrete de cooperare reciproc avantajoase. Acesta a subliniat că potențialul economic al României și Greciei depășește nivelul actual al schimburilor comerciale și al cooperării bilaterale.

Totodată, președintele CCIB a evidențiat rolul important pe care Camera bucureșteană îl poate avea în facilitarea unei mai bune cunoașteri a capacităților economice reciproce în rândul comunității de afaceri. CCIB poate contribui atât la promovarea oportunităților oferite de piața grecească, cât și la diseminarea informațiilor privind oferta românească, în special a mediului de afaceri din București, către potențiali parteneri din Imathia și din Grecia.

În marja Târgului de Turism al României, desfășurat în perioada 12–15 februarie, CCIB va primi delegația elenă și va găzdui, pe 12 februarie, evenimentul „Ziua Oportunităților de Afaceri cu Grecia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here