„Inteligența artificială este o temă care va face parte, în viitorul apropiat, din activitatea medicală”

0
116

-susține dr. Iurii Munteanu –

Dr. Iurii Munteanu este medic primar de chirurgie generală, dar și medic specialist de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, care își desfășoară activitatea atât în București, cât și Ploiești, unde este director medical la un spital privat. Se consideră a fi un adept al noului in medicină, un optimist și chiar un vizionar. De aceea, i-am adresat câteva întrebări legate de inteligența artificială.

Ce părere aveți despre prezența inteligenței artificiale (AI) în domeniul medical?

Cred că este o temă frumoasă, bună, actuală și consider că, în viitorul apropiat, cu siguranță, va deveni un subiect care va face parte din toată activitatea medicală.

Da, va face parte, dar ce influență va avea – pozitivă sau negativă?

Cred că va influența într-un mod pozitiv, dar asta depinde și noi, de medicii umani, cum ne vom poziționa față de AI, în general. Dar consider că mai este mult de lucru, în acest sens, inclusiv cadrul legislativ și stabilirea unor reguli de prelucrare a datelor.

Să înțeleg că dvs. vedeți un fel de “tandem” între AI și medicul om?

Să nu uităm că omul a creat inteligența artificială! Deci, în continuare, omul va fi responsabil de acțiunile și implicarea AI. Altfel, AI ar putea dezolta o autonomie care poate deveni periculoasă!

Un robot, să zicem, va putea stabili un diagnostic corect?

Da, ar fi posibil. De altfel, deja, inteligența artificială ne ajută foarte mult pe noi, medicii, în stabilirea unor diagnostice! Pe de altă parte, dacă ne referim la domeniul terapiei intensive, vedem că sunt monitorizați parametri mult mai complecși care au relevanță vitală. Gândiți-vă că un pacient aflat în stare de inconștiență este conectat la aparate. Sigur că el este monitorizat cumva și de un asistent personal, dar asistentul este dublat și avertizat de fiecare dată, dacă – zicem – scade tensiunea, ori pulsul este accelerat sau a apărut o tulburare de ritm. Aparatele emit semnale sonore, acustice. În acest fel, mesajul este că trebuie să întervenim. Deci, deja, aici, este un sistem de inteligență artificială, care ne ajută în promptitudinea intervenției medicale!

Credeți că, în viitor, un sistem AI nu va mai avea nevoie de intervenția omului, în medicină?

Nu știm ce ne rezervă viitorul. Ce știm este că, în prezent, toată această activitate este, cumva, dublată și controlată de om. Ca exemplu, putem consemna aici intervențiile chirurgicale robotice – un robot, conectat la un calculator, execută niște intervenții chirurgicale, dar el este controlat de un om.

În relația pacient-doctor, există dorința bolnavului de a fi înțeles de medic, de a exista acea legătură umană caldă, pentru încurajare. Un robot, ca reprezentant al inteligenței artificiale, este rece, nu are această empatie cu bolnavul. Vor accepta pacienții această situație?

Oamenii sunt pragmatici, totuși. Omul a venit la Camera de Gardă și dorește să fie examinat rapid și să aibă și rezultatele în câteva minute. Când este vorba despre situații de criză, bolnavului în pasă mai puțin de empatie, pentru că dorește să știe cât mai repede de ce anume suferă, deoarece viața i-ar putea fi pusă în pericol. În acest context, cred că există loc și pentru inteligența artificială! În concluzie, nu este cazul nici să ne ferim și nici să ne speriem de prezența inteligenței artificiale în domeniul medical!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here