După 1990, România a înaintat spre statutul de țară democratică poate mai repede decât ne-am fi așteptat. Alegerile libere, libertatea de expresie, manifestarea societății civile, libertatea presei și îndeplinirea criteriilor politice de aderare la Uniunea Europeană sunt dovezi ale acestor progrese. Nimeni nu poate nega sau minimaliza saltul uriaș pe care societatea românească l-a făcut în douăzeci de ani de la totalitarism la democrație.
Există totuși un deficit de democrație care se manifestă pe un palier mai puțin vizibil, acela al raportului dintre democrație în sens larg și democrația economică în sens restrâns . Democrația economică se caracterizează prin instaurarea unui climat de deplină libertatea a agenților economici, de a se manifesta doar prin puterea calităților și atributelor lor de accesare și utilizare cât mai eficientă a resurselor, fiind exclusă manifestarea lor prin atribute administrative , privilegii asupra unor informații sau clientelism politic.
Prin îmbinarea inevitabilă , dar și obligatorie, a mecanismelor de producere, însușire și distribuire a bunurilor în societate, piața și democrația se consolidează reciproc. Democrația are nevoie de piață deoarece nu se poate obține puterea și libertatea politică fără puterea și libertatea economică. La rândul său, piața are nevoie de democrație deoarece ea, ne fiind nici perfectă nici echitabilă, are nevoie de democrație ( în sens de stat democratic) pentru a i se proteja dreptul de propietate, climatul concurențional și stabilitatea antreprenorială.
După douăzeci de ani, atipic față de modelul capitalist european al dezvoltării, România se caracterizează prin deteriorarera raportului dintre democrație în sens larg și democrația economică ,în sens restrâns. Se observă că se depreciază unul dintre cei mai importanți factori ai raportului, și anume libertatea alocării resurselor atât pentru insușirea privată cât și pentru distribuirea publică.
Crearea unei categorii de „ inițiați ai pieței „care dispun nu numai de informații neaccesibile marii majorități ai agenților economici dar și de un important sprijin politic schimbă esențial raportul de mai sus. Democrația și piața nu se mai sprijină reciproc în sensul consolidării atributelor lor de creatori și distribuitori de bunuri și servicii în contextul conlucrării între public și privat ci asistăm la o degradare a calităților funcționale atât ale mecanismelor pieței cât și ale domocrației. Mecanismele pieței își pierd liberatatea de manifestare și funcționare ,fiind puternic influențate până la subordonare ,de către ceea ce ar trebui să fie democrație dar care și ea, la rândul ei, pierde libertatea de manifestare a instrumentelor sale specifice.
Ceea ce numeam „ piață „ ,ca o expresie a libertății economice, se transformă brutal într-un domeniu confuz în care finețea raporturilor concurenționale este înlocuită cu grosolănia raporturilor clientelare.
Ceea ce ar trebui să fie„ democrație„ ,ca o expresie a libertății politice și a participativității extinse, se transformă într-un instrument de promovare și consolidare a poziției grupurilor de interese partinice sau chiar transpartinice.
Presiunea masivă pe care politicul o face de douăzeci de ani asupra economicului are efect biunivoc : deteriorează și mecanismele pieței dar și pe cela ale democrației. Aniversarea a două decenii de la schimbarea regimului politic și orientarea spre consolidarea sistemul democrației de tip occidental marchează la noi și o altă consolidare. Este consolidarea corupției politice , adică a abuzului pe care l-au săvârșit , din ce în ce mai elaborat dar și mai puternic, oamneii politici cărora le-a fost încredințată puterea,în vederea satisfacerii unor interese personale, fie de natură materială , fie politice. Corupție politică a trnsformat în douăzeci de ani statul român într-un „ stat capturat„.
Capturarea statului este acea formă a corupției politice care se caracterizează prin :
Acțiunea deliberată a unor indivizi, grupuri sau firme orientată spre influențarea sau chiar determinarea adoptării unor legi, decrete, ordonanțe de urgență sau politici economice care să îi favorizeze direct și nemijlocit în realizarea unor beneficii în interes propriu,
Utilizarea pentru realizarea acestui obiectiv a unor forme ilicite și netransparente de coinetresare, în interes personal a acelor oameni politici și oficiali ai puterii care au capacitatea decizională necesară antingerii obiectivului propus
Iată cum, la douăzeci de ani de la înlocuirea totalitarismului cu democrație , statul român tot nu a scăpat de practicile totalitariste numai că ele nu mai aparțin comunismului ci corupției politice.
Mircea Coșea
