spune Dan Laudat, administrator al societãții Trans Laudat
Trans Laudat este o firmã înființatã în anul 2006 și are drept obiect de activitate transportul de persone (atat în servicii ocazionale, cât și contracte cu alte societãți, pentru transportul angajatilor). Am stat de vorbã cu Dan Laudat, adminstratorul societãții, despre problemele care existã în acest domeniu de activitate.
Cum caracterizați sectorul transportului ocazional de persoane, în aceastã perioadã?
Din analiza ultimilor ani, activitatea transportului de persoane ocazional (turistic) este din ce în ce mai greu de realizat. În condițiile în care infrastructura de transport a evoluat destul de mult fațã de anii anteriori, sunt din ce în ce mai multe probleme specifice activitãții de transport în regim turistic.
Mai concret, despre ce este vorba?
Tot mai multe consilii locale ale unor orașe mari, cu un numãr considerabil de turiști, iau hotãrâri prin care interzic accesul autovehiculelor mai mari de 3,5 tone. Presupunem cã factorii decizionali au luat în calcul – de fapt – redirecționarea traficului greu de marfã pe centurile ocolitoare, pentru fluidizarea traficului în interiorul orașului. Însã, din aceastã categorie a vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, facem parte și noi, ca și transportatori de persoane!
Care este efectul acestei decizii?
Din pãcate, microbuzele și autocarele noastre ar trebui sã lase turiștii la intrarea în orașele respective, în condițiile în care ei au – de cele mai multe ori – cazãri, restaurante sau vizite în interiorul orașelor și nu la periferie. Așadar, ne este imposibil sã-i transferãm pe turiști (plus bagajele lor) de la periferie, cãtre centrul acelui oraș, deoarece ne este interzis accesul. Ori, în majoritatea cazurilor, este vorba despre turiști strãini sau persoane în vârstã. Am fost nevoiți chiar sã închiriem vehicule de transport locale (dube), pentru transportul bagajelor, iar turiștii s-au descurcat cu transportul în comun sau cu taxiuri, pentru a ajunge în siguranțã la hotelul rezervat.
Aceste inconveniente atrag, dupã sine, frustrãri în randul turiștilor, precum și o reconfirmare a faptului cã, în România, unele lucruri merg “pe dos”. Adãugãm la cele de mai sus și jena ghidului însoțitor și a șoferului, aceștia fiind acuzați cã nu-și fac datoria în totalitate.
Desigur cã turiștii sunt informați despre situația respectivã, dar aceștia “riposteazã” și spun cã nu au mai întâlnit asemenea “aberații” nicãieri în lume.
Așadar, considerãm cã deciziile consiliilor locale sunt aberante, atâta timp cât ne include și pe noi (ca transportatori de persoane) în categoria generalã a vehiculelor de peste 3,5 tone.
În concluzie, asimilarea transportului de marfã cu transportul de persoane este o aberație gânditã de consiliile locale, având ca efect chiar alungarea turiștilor, în loc sã fie atrase grupurile care doresc sã viziteze orașul.
Care a fi soluția?
Desigur cã noi am accepta plata unui tarif special, pentru a ne permite accesul în oraș, în loc de interzicerea totalã, mai ales în situația în care noi chiar aducem bani orașului, prin plãți la cazãri, restaurante, shopping etc.
Din câte știu, mai sunt alte probleme majore, pe care le semnalați.
Într-adevãr, sunt multe alte probleme. Una dintre acestea, pentru noi, este lipsa spațiilor de îmbarcare/debarcare situate în zona principalelor obiective turistice. Astfel, în majoritatea cazurilor, suntem nevoiți sã parcãm “pe avarii”, ocupând o bandã de circulație pentru coborârea/urcarea turiștilor în autocar. Dãm, aici, exemplul Bucureștiului. De pildã, Muzeul Satului (poate, principalul muzeu al “Micului
Paris”) NU are parcare pentru autocare, deși acesta trãiește, mai ales datoritã turiștilor strãini care-l viziteazã!
Pe de altã parte, zona centralã (Calea Victoriei, de exemplu) nu face excepție nici ea de la “regula staționãrii pe avarii”. Am avut cazuri în care turiștii strãini ne-au întrebat dacã este “sigurã” aceastã staționare. Le spunem, sincer, cã nu avem alt loc pentru oprire.
Un alt exemplu – poate cã ați vãzut deseori autocare circulând pe banda din mijoc (vezi pe B-dul Aviatorilor). Nu facem asta din “trufie”, ci din cauza faptului cã toaletarea copacilor nu este efectuatã corespunzãtor (sau deloc). Nu de puține ori am înregistrat daune, precum zgârierea geamurilor laterale sau chiar spargerea acestora, din cauza faptului cã arborii de pe marginea arterelor principale nu au fost curãțați.
ªi – dacã tot aducem în discuție arterele principale – dvs. știți cã pe banda de “BUS” nu avem voie sã circulãm cu “BUS”-urile noastre? Acea bandã este destinatã doar transportului urban în comun și taxi-urilor. Adicã, noi, cu 50 de persoane la bord, așteptãm “barã la barã” ca orice alt autoturism, iar vehiculele de tip taxi, cu unul-doi clienți, au voie sã circule pe acele benzi. Deci, denumirea de “bandã de BUS” este mai mult simbolicã, noi neavând voie sã circulãm pe acele benzi destinate transportului de pasageri.
Problemele enumerate mai sus sunt edificatoare pentru majoritatea orașelor din România. Însã, dificultãți întâmpinãm și în excursiile inter-urbane. Lipsa parcãrilor și lipsa toaletelor implicã – de cele mai multe ori – supra-aglomerarea stațiilor PECO, dar și nervi și multã frustare din partea cãlãtorilor.
Așadar, atragem atenția factorilor decizionali, pentru ca aceștia sã depunã eforturi și sã aducã și transportul turistic spre normalitate. Suntem deschiși la sugestii, precum și la crearea unui mediu de coabitare între autoritãțile locale (care au nevoie de bani), turiști (cei care vin cu banii) și noi, ca și transportatori turistici (care facilitãm atragerea acestor bani, în orașele vizitate). Cu toții am avea de câștigat!
Vã mulțumesc pentru oportunitatea oferitã, în prezentarea problemelor cu care ne confruntãm. Speranța moare ultima, așa cã suntem deschiți la gãsirea unor soluții constructive, la problemele prezentate.
