Gala PTIR – 20 de ani de susținere a antreprenoriatului în rândul tinerilor din România

0
90

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a marcat ieri, 20 octombrie, împlinirea a 20 de ani de la înființare prin Gala PTIR, un eveniment aniversar dedicat oamenilor, inițiativelor și parteneriatelor care au contribuit la dezvoltarea organizației și la susținerea antreprenoriatului din România.

Gala a reunit fondatori, foști președinți și vicepreședinți ai organizației, antreprenori de succes, membri activi ai PTIR, tineri antreprenori și reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere care au fost alături de noi de-a lungul celor două decenii de activitate.

Evenimentul a reprezentat un prilej de celebrare a unei istorii construite prin implicare, viziune și colaborare, dar și o ocazie de a reafirma angajamentul PTIR pentru dezvoltarea mediului antreprenorial și susținerea noilor generații de întreprinzători.

„Această aniversare este, înainte de toate, despre oameni. Despre fondatorii care au avut viziunea de a pune bazele PTIR, despre cei care au continuat această misiune și despre antreprenorii care dau astăzi sens activității noastre. Le suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la parcursul organizației și partenerilor care ne-au fost alături de-a lungul timpului. Acum 20 de ani, niște tineri au avut curajul să deschidă un drum. Noi avem responsabilitatea să-l ducem mai departe.”, Daniel Urîtu, președintele PTIR.

20 de ani construiți prin oameni, viziune și implicare

Un moment important al Galei l-a reprezentat recunoașterea oamenilor care, prin inițiativă, viziune și implicare, contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din România. În cadrul evenimentului, au fost acordate distincții în două categorii: Game Changer, prin care au fost premiate 12 persoane pentru contribuția și impactul lor și Rising Star, dedicată tinerilor antreprenori, categorie în cadrul căreia au fost recunoscute meritele a 12 tineri. Prin aceste distincții, PTIR își propune să aducă în prim-plan atât oamenii care generează schimbări și contribuie la evoluția mediului de afaceri, cât și noua generație de antreprenori care construiește viitorul economiei românești

Printre invitații Galei s-a numărat Florin Jianu, fondator al PTIR și președinte al organizației în perioada 2008–2014, în prezent președinte al IMM România. Prezența sa a marcat legătura dintre începuturile organizației și evoluția acesteia de-a lungul celor două decenii, iar în discursul său a evidențiat patru principii fundamentale care au contribuit la construirea și dezvoltarea unei comunități antreprenoriale puternice: încredere, comunitate, responsabilitate și curaj.

La eveniment au participat, de asemenea, o parte dintre vicepreședinții PTIR Sterică Fudulea, Răzvan Pascu, Marius Andra, Mădălin Dumitru, Traian Ispasiu, Cristian Neamțu și Cristian Francu, alături de antreprenori consacrați care au susținut activitățile PTIR de-a lungul timpului, precum Sebahat Kaya, Elena Coandă și Olimpia Doru, dar și tineri antreprenori care dezvoltă afaceri în România și contribuie activ la dinamica mediului de business.

Diversitatea participanților a reflectat una dintre valorile esențiale ale PTIR: construirea unei comunități antreprenoriale bazate pe experiență, schimb de idei, colaborare și sprijin reciproc între generații.

Cele două decenii de activitate reprezintă mai mult decât o aniversare. Ei reflectă contribuția unei comunități de oameni care au crezut în potențialul antreprenoriatului tânăr și au investit timp, energie și competență în dezvoltarea unei organizații dedicate reprezentării și susținerii întreprinzătorilor.

Un loc important în cadrul Galei l-au ocupat partenerii care au susținut activitatea PTIR și au contribuit, de-a lungul celor două decenii, la dezvoltarea inițiativelor dedicate mediului antreprenorial.

Printre organizațiile și instituțiile reprezentate la eveniment s-au numărat:

  • MEDAT, reprezentat de Camelia Taină, Director General, Direcția Generală Antreprenoriat și Finanțări pentru IMM-uri;
  • OIR București-Ilfov, reprezentat de Veronica Istrate, coordonator tehnic;
  • TUGIAD, organizația tinerilor antreprenori din Turcia, reprezentată de Gürkan Yildirim;
  • Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG (fonduri-structurale.ro), reprezentat de Dana Miron;
  • BT Mic / Stup, reprezentat de Cristian Burcea.

Parteneriatele construite în timp au contribuit la consolidarea unui ecosistem în care antreprenorii pot identifica oportunități, pot accesa resurse și pot dezvolta inițiative cu impact economic și social.

Într-un context economic aflat în continuă schimbare, susținerea antreprenorilor presupune dialog constant, acces la oportunități, dezvoltarea competențelor și consolidarea colaborării dintre mediul privat și instituțiile relevante.

Gala aniversară a fost, astfel, atât un moment de recunoaștere a contribuțiilor din trecut, cât și o reafirmare a direcției de viitor a organizației: o comunitate antreprenorială puternică, conectată la nevoile reale ale întreprinzătorilor și deschisă către noi parteneriate și inițiative.

Două decenii de experiență, o comunitate construită împreună și aceeași convingere: antreprenoriatul este un motor esențial al dezvoltării României.

PTIR își reafirmă misiunea de a reprezenta interesele tinerilor întreprinzători, de a promova inițiativa privată și de a contribui la dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv și sustenabil. Povestea noastră continuă prin oamenii care îi împărtășesc valorile, prin proiectele dezvoltate și prin generațiile de antreprenori care construiesc economia de mâine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here