Cushman & Wakefield Echinox: Peste 1.500 de camere hoteliere noi în București până în 2028, pe fondul creșterii veniturilor din turism

0
58

București, septembrie 2026: Veniturile hotelurilor din București au crescut cu 5% în primul semestru din 2026 față de perioada similară a anului trecut și sunt cu 25,2% peste nivelul pre-pandemie, evoluție care susține lansarea unui val de investiții ce va aduce peste 1.500 de camere noi până în 2028, potrivit datelor Cushman & Wakefield.

Noile dezvoltări vor acoperi toate segmentele de piață, de la midscale până la luxury, printre proiectele anunțate aflându-se Swissotel Bucharest, Hyatt House & Hyatt Place Nusco City, Ambasador Hotel The Julius Bucharest și hotelul din cadrul Promenada Mall.

În 2026 sunt programate pentru deschidere Hilton Garden Inn Militari și Tecadra Bucharest Handwritten Collection, care vor aduce împreună 225 de camere noi pe piață.

Piața hotelieră din București se aliniază tendinței pozitive observate în Europa Centrală și de Est. Astfel, regiunea CEE-6 (Bulgaria, the Czech Republic, Hungary, Poland, Romania and Slovakia), a înregistrat o creștere medie a RevPAR de 8,2% în primul semestru din 2026, susținută de majorarea tarifelor medii și a gradului de ocupare.

Comparativ cu perioada pre-pandemie, hotelurile din București au reușit să își majoreze tarifele medii zilnice (ADR) cu 27,7%, în timp ce gradul de ocupare s-a apropiat de nivelurile din 2019, diferența reducându-se la doar 2 puncte procentuale.

Evoluția din primul semestru al acestui an a fost determinată în principal de creșterea ADR cu 3,2%, dar și de avansul gradului de ocupare cu 1,9%.

Potrivit estimărilor Oxford Economics, numărul total al înnoptărilor turistice în București este așteptat să crească cu peste 8% în 2026, atât turiștii români, cât și cei internaționali depășind deja nivelurile înregistrate înainte de pandemie.

Alina Cazachevici, Partner, Head of Valuation & Advisory, Hospitality & Alternatives, CEE/SEE, Cushman & Wakefield: „Piața hotelieră din București continuă să atragă atât investitori locali, cât și internaționali, care recunosc tot mai mult potențialul de creștere al capitalei României. Cu toate acestea, investitorii operează într-un context marcat de incertitudini politice, măsuri de consolidare fiscală și perspective economice mai prudente. Similar altor piețe din Europa Centrală și de Est, activitatea tranzacțională este susținută în principal de capitalul regional, în timp ce investitorii internaționali rămân selectivi și se concentrează pe active premium, cu fluxuri de venit stabile și potențial solid de creștere pe termen lung”.

Bucureștiul a atras investiții hoteliere de 46,3 milioane euro în 2025, volum de aproape trei ori mai mare decât cel înregistrat în 2024. Creșterea a fost generată de tranzacții precum portofoliul Duke și Hilton Garden Inn Bucharest Airport, active situate în segmentele Upper Midscale, Midscale și Upscale.

La nivel regional, volumul investițiilor hoteliere din CEE a rămas ridicat și în prima jumătate a anului 2026, susținut de condiții de finanțare mai competitive, inflație moderată și consolidarea capitalului local. În acest context, randamentele investiționale pentru activele hoteliere din București au rămas stabile în prima jumătate a anului, după o ușoară comprimare observată în 2025.

Elena Osain, Analyst, Valuation & Advisory, Hospitality & Alternatives, CEE/SEE, Cushman & Wakefield: „Performanța operațională a hotelurilor din București continuă să depășească așteptările. În primul semestru din 2026, RevPAR a fost cu 25,2% peste nivelul pre-pandemie, rezultat susținut de creșterea consistentă a tarifelor și de orientarea tot mai accentuată a operatorilor către o strategie bazată pe maximizarea valorii generate de fiecare cameră disponibilă”.

Cele mai importante deschideri hoteliere programate în București până în 2028

Hotel Camere An deschidere Dezvoltator
Hilton Garden Inn Militari 125 2026 Envogue Residence
Tecadra Bucharest Handwritten Collection 100 2026 Tecadra Hotel
Swissotel Bucharest 200 2027 Niro Group
Mondrian Bucharest Hotel 103 2027 One United
Wyndham Garden Bucharest 310 2027 D group Development
Promenada Mall Hotel 200 2028 NEPI Rockcastle
Ambasador Hotel The Julius Bucharest 160 2028 Julius Meinl
Novotel Living Baneasa 150 2028 Erbasu Constructions
Hyatt Place & Hyatt House 270 2028 Nusco Group

 

Sursa: Cushman & Wakefield Echinox

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here