Acționarii EVERGENT Investments aprobă dividende de 81,7 milioane de lei, cu un randament de 7,06 %

0
725

 

  • Propunerea Consiliului de administrație s-a regăsit pe ordinea de zi a Adunării generale ordinare a acționarilor din 29 aprilie, în cadrul căreia s-a aprobat un dividend brut de 0,09 lei pe acțiune.
  • Acționarii EVERGENT au aprobat Programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2024, care prevede un program de investiții în valoare de 155,8 milioane de lei.
  • Adunarea generală extraordinară a acționarilor a aprobat Programele 10,11 și 12 de răscumpărare a acțiunilor proprii pentru reducerea capitalului social și derularea de programe de tip “stock option plan”.

Acționarii EVERGENT Investments, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER, au aprobat cu o largă majoritate toate propunerile de pe ordinea de zi a Adunăriilor generale extraordinară și ordinară din 29 aprilie 2024.

Principalele decizii ale Adunării generale ordinare au fost aprobarea situațiilor financiare consolidate și individuale aferente anului 2023, în care compania a înregistrat o valoare record a activelor administrate de 2,95 miliarde lei și o depășire cu 158% a rezultatului net față de bugetul estimat pentru anul 2023. De asemenea, s-au aprobat distribuirea de dividende în valoare brută de 0,09 lei/acțiune, cu un randament de 7,06%, și Programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2024. Printre deciziile Adunării generale extraordinare se numără reducerea capitalului social de la 96.175.359,20 lei la 90.902.859,20 lei și aprobarea celor trei programe de răscumpărare de acțiuni, Programele 10, 11 și 12.

„Mulțumim tuturor acționarilor pentru participarea la Adunările generale de astăzi. Prin fiecare vot exprimat și fiecare decizie luată ne arătați încrederea pe care o aveți în viitorul companiei noastre. Împreună, am cultivat un mediu în care dezvoltarea companiei și crearea de valoare pentru acționari sunt o prioritate, reflectând angajamentul nostru față de succesul comun. Continuăm să ne dedicăm creșterii și dezvoltării companiei și a valorii activelor sale, bugetul nostru investițional de 155,8 milioane lei alocat în 2024 este o consecință a acestui obiectiv.”, a declarat Claudiu Doroș, Președinte al Consiliului de administrație și Director general al EVERGENT Investments.

 

Fondul de dividende este de 81.694.796,85 lei din profitul net al anului 2023. Data de înregistrare va fi 22 mai 2024 (ex-date 21 mai 2024), iar 12 iunie 2024 va fi data plății dividendului.

EVERGENT Investments va desfășura trei programe de răscumpăre de acțiuni proprii, Programul 11 cu maxim 18.200.000 acțiuni răscumpărate prin oferta publică de cumpărare și Programul 12 cu maxim 9.100.000 acțiuni răscumpărate prin operațiuni în piață, ambele în scopul reducerii capitalului social. Programul 10, în cadrul căruia se vor răscumpăra maxim 12.500.000 acțiuni prin operațiuni în piață are scopul de a recompensa și fideliza angajații, administratorii și directorii companiei, în cadrul unor programe de tip „stock option plan”.

Prețul minim al acțiunilor răscumpărate va fi cel al pieței, iar cel maxim a fost stabilit la 2 lei. Programele se vor derula fiecare pe parcursul a cel mult 18 luni și au fost propuse ca urmare a succesului înregistrat de programele anterioare, care au contribuit la susținerea lichidității acțiunilor EVER și a creșterii ponderii deținerii în capitalul social pentru acționarii existenți.

Pentru anul financiar 2024, acționarii EVERGENT Investments au aprobat programul de activitate și un buget de venituri și cheltuieli care prevede venituri totale de 119,7 milioane lei, un rezultat net de 95,9 milioane lei, respectiv un program de investiții în valoare de 155,8 milioane lei.

 

 

Despre EVERGENT Investments

 

EVERGENT Investments, cu o experienţă de peste 30 de ani în piaţa românească de capital, este un deschizător de drumuri, contribuind la dezvoltarea comunităţii din care face parte. Prin aplicarea unei strategii bine articulate şi responsabile, EVERGENT Investments valorifică eficient oportunităţi investiţionale, atât în piaţa de capital, cât şi prin proiecte de private equity in agribusiness, real estate si tehnologie.

Prin politica de dividend predictibilă și programele de răscumpărare, compania le oferă acționarilor atât profituri pe termen scurt, cât și perspectiva pe termen lung de creștere a valorii activelor deținute. De-a lungul ultimilor 15 ani, compania a platit peste 1 miliard de lei dividende si rascumparari de actiuni proprii. www.evergent.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here