62% dintre români cred că pot fi antreprenori. UPcelerator 2025 vine în sprijinul celor care își conduc singuri afacerile

0
363

Potrivit Global Entrepreneurship Monitor, 62% dintre români consideră că au abilitățile necesare pentru a deveni antreprenori. Pentru a veni în sprijinul lor, ediția din acest an a summit-ului internațional UPcelerator, organizat online între 9 și 13 iunie, aduce laolaltă 21 de speakeri de top, care vor aborda subiecte de actualitate precum transformarea de la angajat la antreprenor, importanța strategiilor și automatizării în dezvoltarea afacerii sau cum pot fi integrate tehnologiile AI în business.

„Într-un climat economic și politic marcat de volatilitate și tranziții profunde, mediul de afaceri din România caută puncte de sprijin clare. În acest context, soloprenorii – acei antreprenori care conduc singuri afaceri în domenii precum coaching, terapie, educație sau consultanță – se văd tot mai des puși în fața unei dileme fundamentale: cum pot crește sustenabil fără a se epuiza? Summit-ul internațional «UPcelerator 2025 – De la haos la scalare: Calea soloprenorului eficient» oferă răspunsuri eficiente la căutările lor, validate deja în practică de experți și specialiști, dar și de antreprenori locali”, a declarat Adriana Radu, antreprenoare, mentor digital și fondatoare a summit-ului UPcelerator.

Ajuns la cea de-a treia ediție, evenimentul care se va desfășura online pe parcursul a cinci zile (în intervalul 9-13 iunie) va include mai multe paneluri pe teme ce vor aborda subiecte de interes ca: transformarea de la angajat la antreprenor, viitorul soloprenorilor în era AI sau scalarea business-ului prin reclame, funneluri sau comunitate.
„UPcelerator 2025 – De la haos la scalare: Calea soloprenorului eficient” aduce laolaltă experți cu experiență solidă în domeniul automatizării și marketingului digital, precum:

  • Adrian Ulmeanu, fondator RoboMarketing, specialist în chatbots și comunicare automată,
  • Tudor Rădăcineanu, CEO House of Ads, expert în strategii de promovare scalabile,
  • Mirel Ghioculescu, de la GMM Agency, cu expertiză în campanii de marketing performante,
  • Andreea Halikias, fondator meleti.ro, alternativă practică pentru soloprenorii care vor să-și monetizeze conținutul fără complexitate tehnologică sau comisioane mari.

Summit-ul va include sesiuni de Q&A și hot seat coaching în ultima zi, în cadrul cărora participanții pot primi feedback direct.

„Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă de reașezare, este esențial ca mediul de afaceri – de la soloprenori în sus – să își găsească un nou echilibru. Pentru a susține acest efort, UPcelerator 2025 este structurat în jurul a trei piloni esențiali pentru orice afacere de tip solo: claritate, comunitate și automatizare. Doar o economie bazată pe inițiative sustenabile, autonome și bine structurate poate susține o revenire sănătoasă”, a mai precizat Adriana Radu.

Participarea la UPcelerator 2025 este gratuită pe Facebook și YouTube.
Participanții care achiziționează „UPcelerator Pass” beneficiază în plus de înregistrări, transcripturi, ateliere de lucru aplicate, sesiuni de speed networking și acces direct în „panelurile live” cu speakerii – o noutate în ediția din 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here