Va candida Dominique Strauss-Kahn la alegerile prezidentiale din Franta? Ce sustinere are din partea poporului

0
80
notre-damme-paris-franta

notre-damme-paris-frantaMajoritatea francezilor nu vor ca socialistul Dominique Strauss-Kahn sa se prezinte la alegerile prezidentiale din 2012, potrivit unor sondaje realizate in ultimele zile, dupa o plangere depusa impotriva lui la Paris pentru tentativa de viol.

Totusi, 44 la suta dintre francezi cred in continuare ca Dominique Strauss-Kahn ar fi „un presedinte bun”, potrivit unui sondaj realizat de Opinionway pentru Le Figaro Magazine (dreapta) si postul de televiziune LCI.

Printre candidatii declarati la investitura socialista, DSK se afla in spatele lui François Hollande – care ar fi un presedinte bun pentru 50 la suta dintre persoanele chestionate – dar in fata liderului partidului Martine Aubry (41 la suta) si a lui Segolene Royal (21 la suta).

Acest sondaj, realizat online la 4 si 5 iulie, pe un esantion de 1.000 de persoane, arata ca 65 la suta dintre francezi nu vor ca el sa se prezinte la alegerile prezidentiale (fata de 35 la suta care vor acest lucru). in randul simpatizantilor socialisti, proportia este de 55 la suta fata de 45 la suta.

Barometrul CSA pentru cotidianul economic Les Echos, ce va fi publicat vineri, dezvaluie, de asemenea, ca 62 la suta dintre francezi nu vor o candidatura a fostului director al FMI la alegerile primare din cadrul Partidului Socialist, care urmeaza sa desemneze candidatul formatiunii la alegerile prezidentiale.

Potrivit acestei anchete, realizate prin telefon la 5 si 6 iulie pe un esantion de 1.000 de persoane, numai 33 la suta dintre francezi vor ca acesta sa candideze.

„Imaginea sa a fost puternic si durabil afectata”, iar „potrivit opiniei publice, conditiile pentru o eventuala revenire in jocul politic nu ii sunt favorabile”, comenteaza institutul CSA.

Ipoteza unei reveniri in cursa a lui DSK, mare favorit in sondaje pentru alegerile prezidentiale din Franta inainte de arestarea sa la New York, in urma acuzatiilor de infractiuni de natura sexuala aduse de o angajata a unui hotel, a revenit dupa eliberarea sa pe propria raspundere la 1 iulie. Dar datele s-au complicat insa la inceputul saptamanii, odata cu depunerea unei plangeri impotriva lui de catre o scriitoare franceza in varsta de 32 de ani, Tristane Banon. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here