Tranzactiile imobiliare din primul semestru au depasit valoarea intregului an 2009

0
774
tranzactii-imobiliare

tranzactii-imobiliareValoarea tranzatiilor imobiliare din primul semestru a fost de 226,6 milioane euro, peste nivelul din intreg anul 2009, majoritatea activelor tranzactionate fiind spatii de retail, iar dupa doi ani de absenta investitorii romani se numara printre cumparatori, potrivit CB Richard Ellis Eurisko.

 

Dupa un an 2009 in care Romania a inregistrat cea mai mare contractie a pietei de investitii din 2005 incoace, cu tranzactii ce abia au atins 203 milioane de euro, prima jumatate a anului 2010 a adus o revigorare a acestui segment. Astfel, volumul de investitii din primul semestru a fost mai mare decat intreg volumul investitional din 2009 si cu 300% mai mare decat nivelul din semestrul unu din 2009″, se arata intr-un studiu al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis (CBRE).

Cumparatorii au provenit, in proportii aproape egale, din Marea Britanie si Austria – cate 24,2% din totalul valorii tranzactionate, acestia fiind urmati de cei din Ungaria – 15,6%.

Dupa doi ani in care niciun investitor roman nu a cumparat un produs din segmentul imobiliar comercial, in prima jumatate a anului 14,7% din volumul tranzactiilor a fost realizat de cumparatori autohtoni, conform sursei citate.

Retailul domina in continuare

In ceea ce priveste tipul de proprietati tranzactionate, 87% din valoarea totala si 64% din numarul tranzactiilor au reprezentat spatii de retail, sector dominant inca din 2006.

Piata a fost dominata in primele sase luni de tranzactii de marime medie, cu 16,2 milioane de euro pe operatiune, si un total de 14 preluari, caracteristici aproape similare cu cele din intervalul similar din 2009.

Jumatate din tranzactii au fost realizate de co-dezvoltatori, unul dintre parteneri cumparand partea celuilalt partener pentru respectivul activ, acesta fiind unul dintre motivele pentru care retailul a dominat piata si in acest an, o buna parte a schemelor existente fiind realizate in parteneriat.

Provincia se misca mai bine

Din punct de vedere teritorial, doar 11% din volum a fost alocat proiectelor din Bucuresti, restul fiind la nivel regional si national.

Pe segmentul de retail au fost tranzactionate proprietati in valoare de 196,9 milioane de euro, printre cele mai importante tranzactii fiind achizitia unitatilor Auchan si Bricostore din Pitesti, active vandute de Avrig 35 fondului NEPI. Segmentul birourilor a inregistrat doar o tranzactie, achizitia partiala de actiuni pentru City Gate din Bucuresti.

Un alt segment care a atras investitori in acest an a fost cel rezidential, unde s-au inregistrat trei tranzactii cu o valoare cumulata de 19,4 milioane de euro. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here