tIMOn: Case din structura metalica in forma de navete spatiale si vila pasiva cu consum de energie redus cu pana la 90%

0
1356

Targul Imobiliar National tIMOn, care incepe joi, 22 octombrie aduce in atentia cumparatorilor din Romania noi solutii de locuire pe langa cele traditionale. Dezvoltatorii incearca sa se diferentieze astfel intr-o piata in care cumparatorii au devenit mai sofisticati si din ce in ce mai atenti la solutii eficiente de locuit.

Pentru a veni in intampinarea cererii pentru locuinte eficiente energetic, cu consum redus de energie, un grup de investitori din Republica Moldova dezvolta un proiect de 32 de vile, complexul Eco Villas, in apropiere de Șoseaua Alexandriei, la 6,5 km de Piata Unirii, valoarea investitiei fiind 1,5 milioane €.

Dezvoltatorii utilizeaza resurse naturale, respectiv incalzirea geotermala, precum si alte sisteme unice pe piata din Romania, importate din tarile scandinave, ce creeaza si pastreaza un ambient constat in locuinta. Dezvoltatorii implementeaza standardele privind ”casele pasive” sau ”casele prietenoase cu mediul”, construind locuinte cu un consum de energie redus cu pana la 90% fata de constructiile standard. Astfel, costurile de intretinere pe timpul iernii vor fi de aproximativ 15 €/luna.

”tIMOn a devenit locul unde alaturi de dezvoltatorii de locuinte conventionale, investitorii in solutii alternative de locuit aleg sa-si prezinte in premiera proiectele. Prezenta acestor tipuri de investitori arata ca piata nu mai este dictata exclusiv de pret. Romanii cauta solutii originale de locuit, dar si spatii efiecente energetic in care sa traiasca. Desi in unele cazuri preturile sunt mai mici decat pentru casele obisnuite, costurile sunt mult mai reduse in cazul caselor construite cu solutii alternative”, a declarat Vlad Vlasceanu, directorul tIMOn.

De asemenea, compania Lenyry Exclusive Construction propune casele din structura metalica cu arhitectura organica si exclusivista avand linii de design rotunde, arcuite, curbe, dar si drepte, care se adreseaza cumparatorilor indrazneti si curajosi, care vor o casa cu stil si rafinament. Locuintele pot fi construite in stil roman, mediternean, japonez, minimalist sau glamour, avand forme de lotus, sferice sau rotunde.

Casele pe structura metalica sunt superioare fata de constructiile clasice (caramida,etc) deorece ofera o mai mare durabilitate si rezistenta in timp. Suprafata utila este cu 20-25% mai mare decat la casele de caramida, iar executia caselor nu este influentata de anotimp. Termenul de executie al
unei astfel de case este intre 1 si 3 luni, iar durata de viata este peste 100 de ani.

Preturile pentru o locuinta din structura metalica pleaca de la 30.000 de euro si pot ajunge la 3 milioane de euro, in functie de cerintele si necesitatile clientilor.

Targul Imobiliar National tIMOn incepe joi, 22 octombrie 2015, in pavilionul expozitional din Piata Constitutiei din Capitala si va fi deschis pana duminica, 25 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here