Soros catre Germania: Sa conduca sau sa plece din zona euro

0
648
soros-george

soros-georgeMiliardarul George Soros cere Germaniei sa-si asume pozitia de lider al zonei euro si sa puna capat crizei prin consolidarea cresterii economice, crearea unei autoritati fiscale europene si garantarea obligatiunilor comune, sau, in caz contrar, sa paraseasca blocul monetar.

„Sa conduca sau sa plece. Aceasta este decizia legitima pe care trebuie sa o ia Germania. Ori accepta ca soarta lor este legata de restul Europei, isi asuma riscul de a se ridica sau a se prabusi impreuna, ori pleaca din euro, pentru ca, daca ar pleca, problemele zonei euro s-ar ameliora.  Totul depinde de atitudinea Germaniei. Daca insista pe politica de austeritate, sau daca isi vor consolida pozitia deflationista actuala fara sa miste, atunci ar fi mai bine chiar si pentru ei, pe termen lung, sa paraseasca zona euro”, a declarat Soros intr-un interviu pentru Financial Times.

El este un sustinator ferm al integrarii europene, insa un critic vehement al modului in care Germania a abordat criza in ultimii doi ani, cu accent pe austeritate.

Miliardarul a laudat decizia Bancii Centrale Europene de a reduce costurile de finantare ale statelor din zona euro aflate in dificultate prin achizitii nelimitate de obligatiuni guvernamentale cu maturitatea de pana la trei ani de pe piete, vorbind despre planul anuntat joi de presedintele BCE Mario Draghi drept o masura „mai puternica” decat cele luate pana acum.

„Va avea un impact. Ar putea chiar sa reprezinte fundatia unei eventuale solutii. insa este o masura provizorie, nu o solutie”, a aratat Soros.

Aplicarea planului prezentat de Draghi presupune solicitari explicite de ajutor extern din partea statelor aflate in dificultate. Soros anticipeaza ca Spania nu va cere sprijin international pana cand nu va ajunge „cu spatele la zid”.

Impunerea unor conditii dure Spaniei si Italiei in schimbul ajutorului european ar consolida diviziunea dintre statele cu economii solide si cele puternic indatorate, avertizeaza Soros.

„Ar fi un pas catre permanentizarea Europei in doua viteze”, a spus el.

Solutia preferata a investitorului este ca Germania sa renunte la „pozitia deflationista” si sa actioneze ca un „hegemon benevol” in raport cu partenerii europeni, si nu sa plece din zona euro.

„Iesirea Germaniei din zona euro ar fi o lovitura teribila din punct de vedere politic. Toti pro-europenii pe care ii cunosc sunt socati de aceasta idee. Ar fi mult mai dezirabil ca Germania sa se razgandeasca. Odata ce vor analiza costurile, vor dori probabil sa ramana”, explica Soros. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here