Semnare contract Bosch

0
706

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, d-nul Alin Tise, a anuntat astazi, 17 februarie 2012, in cadrul unui briefing de presa, semnarea contractului dintre administratia judeteana si reprezentantii concernului Bosch, referitor la investitia pe care aceasta societate urmeaza sa o deruleze pe o locatie din cadrul Parcului industrial Tetarom III din localitatea Jucu.

„Am semnat astazi contractul cu reprezentantii companiei, referitor la investitia pe care dansii urmeaza sa o dezvolte in Parcul industrial Tetarom III.  Avem de a face cu cea mai mare investitie privata din istoria judetului Cluj, in valoare de 77 de milioane de euro, care va aduce pana la final peste 2.000 de locuri de munca si va genera incasari importante la buget. in perioada urmatoare vom mai fi in situatia de a prezenta noi investitii, care sa aduca locuri de munca si venituri pentru clujeni. Pentru ca munca noastra in atragerea de parteneri seriosi si eficienti va continua sa fie prioritara” considera presedintele Consiliului Judetean Cluj, d-nul Alin Tise.
Contractul acorda companiei Bosch drept de superficie pentru o perioada de 99 de ani pentru suprafata de teren de 21,5 ha situata in cadrul parcului Tetarom III, aflat in proprietatea Consiliului Judetean Cluj. Investitia se va realiza in doua etape si are in vedere, in faza finala, construirea a 80.157 de metri patrati construiti la sol, incluzand o unitate de productie, spatii de birouri, centru logistic, cladire tehnica, parcari, alei si spatii verzi. Pentru dreptul de superficie, Bosch va plati o taxa de 0,1 euro/metru patrat pe an plus TVA, taxa ce se va achita in lei.
Consiliul Judetean Cluj va sprijini compania Bosch pentru racordarea la utilitati si va asigura, pe cheltuiala sa, accesul auto si pietonal la parcela de teren. Tot in sarcina administratiei judetene va reveni devierea canalului colector care traverseaza parcela concesionata de catre Bosch. Contractul prevede ca, daca isi inchide operatiunile de la Jucu, compania Bosch fie restituie parcela de teren, in cel mult doi ani, in starea in care a preluat-o, fie gaseste un investitor care sa preia investitia in termenii contractului. Pe toata aceasta perioada, compania va plati taxele prevazute de contract.
Contractul cu Bosch a fost asumat de plenul Consiliului Judetean Cluj in sedinta extraordinara din data de 15 februarie 2012.

Biroul de presa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here