Se cumpără apartamentele de două și trei camere, chiar dacă prețurile sunt pe creștere

0
662

Piața imobiliară din România își continuă dinamica ce a marcat începutul anului 2016, iar la mare căutare sunt locuințele cu două și respectiv trei camere.

„Comparativ cu toamna anului 2015, în 2016 am înregistrat o creștere a vânzărilor, iar cele mai multe cereri vin pentru apartamentele de două și trei camere. Nivelul vânzărilor de până acum este satisfăcător pentru noi, în condițiile în care jumătate din ansamblu ISG Residence II este vândut.

ISG Residence II este un proiect exclusivist, din zona Filaret, ideal pentru cei ce își doresc o viață liniștită într-o zonă apropiată de freamătul Capitalei. Zona centrală în care se află ansamblul, lângă Parcul Carol, oferă acces rapid către toate zonele de interes ale Capitalei. Până în prezent s-au construit două blocuri de locuințe și se preconizează finalizarea întregului ansamblu rezidențial până în primăvara anului 2018.

ISG RESIDENCE II vine în întâmpinarea clienților cu apartamente spațioase și decomandate, spații comerciale, o grădiniță privată și nu în ulimul rând cu diverse oferte lunare”, declară Lidia Baboi, Sales Manager al Imobiliare Solutions Group.

Din moment ce numărul autorizațiilor de construcții eliberate pentru clădiri rezidențiale este în creștere, concurența pe acest segment imobiliar este din ce în ce mai mare. Spre exemplu, în luna septembrie 2016, sau eliberat 4.061 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,3% faţă de luna august 2016 şi cu 15,9% faţă de luna septembrie 2015, se arată în comunicatul de presă publicat de Institutul Național de Statistică INS.  

Această concurență aflată în creștere dintre dezvoltatorii de locuințe nu reușește să coboare prețul pe metru pătrat, deoarece în România oferta de locuințe noi este în continuare mai mică decât cererea.

Totuși, de două ori pe an, primăvara și toamna, în cadrul evenimentului reprezentativ al pieței imobiliare din România: Târgul Național Imobiliar TNI, vizitatorii au ocazia de a profita de ofertele speciale concepute de companiile prezente în cadrul expoziției.

La cea mai recentă ediție TNI de la finalul lunii septembrie, clienții au beneficiat de reduceri chiar și de 5.000 de euro la apartamentele contractate pe durata târgului, vouchere de mobilier, locuri de parcare oferite gratuit și chiar câte o mașina CADOU pentru rezervarea unei locuințe dintr-un anumit ansamblu din centrul Bucureștiului.

Conform indicelui Imobiliare.ro, prețul apartamentelor noi de două camere în luna octombrie 2016 a crescut cu 4% față de aceeași perioadă a anului precendent, atingând nivelul de 1.185 EURO/mp, iar prețul apartamentelor noi cu trei camere a înregistrat o creștere de 3.5%, situându-se la nivelul de 1.267 EURO/mp. Imobiliare.RO este portalul cu cele mai multe anunțuri imobiliare din București și susține Târgul Național Imobiliar în calitate de partener media al evenimentelor TNI din 2017.

Evenimentele imobiliare ale anului viitor vor avea loc în perioadele 19-21 mai și respectiv 29 septembrie- 1 octombrie 2017, la Palatul Parlamentului- Sala UNIREA, iar spațiul expozițional este deja ocupat în proporție de peste 20%.

Alege din timp stand la TNI și beneficiează de mediatizare permanentă până la sfârșitul anului 2017!

Cere chiar ACUM o ofertă personalizată!

TNI website:  http://www.targulnationalimobiliar.ro

TNI in imagini Youtube:  https://www.youtube.com/channel/UCxH6NTD1hG5sCPvPEobNybA

TNI pagina de Facebook: https://www.facebook.com/TargulNationalImobiliarTNI/

Organizator: BDOBC Business Center

Parteneri: Imopedia.ro; SudRezidențial.ro; Mervani Invest; Romania Green Building Council; Imobiliare.ro.

Mediatizare: Agerpres; Mediafax; Casa Lux; Casa de vacanță; Practic-Idei pentru casă, grădina și apartament; Bursa Construcțiilor; Jurnalul de Afaceri; Business Adviser; Business Point; Ziare.com; Arena Construcțiilor; Business 24; Caseșigrădini.ro; Magazinuldecase.ro; Ro-imobile.ro; Buzzu.ro; Rezidențial.net; Anunțul.ro; TopEstate.ro; Grandimobiliar.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ