Se apropie 1 noiembrie. Ce trebuie sa stie soferii despre cauciucurile de iarna

0
595
auto-iarna-cauciucuri

auto-iarna-cauciucuriMinistrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat la Suceava, ca soferii care vor fi descoperiti in trafic circuland cu cauciucuri neadaptate conditiilor de iarna pe tronsoane cu gheata, polei sau zapada vor fi amendati, ea precizand ca sunt acceptate cauciucuri de iarna sau all seasons.

Ministrul Transporturilor a spus ca a propus spre aprobare o lege, care a fost acceptata, nu in forma propusa initial, si care prevede modul in care trebuie echipate autovehiculele pentru circulatia in conditii de iarna.

” Atunci cand un conducator auto este identificat in trafic ca circula fara cauciucuri adaptate conditiilor de iarna pe tronsoane pe care exista zapada sau gheata suporta rigorile legale. Cauciucurile sunt atat cele de iarna, cat si cele all seasons care pot fi folosite si iarna si vara „, a spus ministrul.

Anca Boagiu a subliniat ca aceasta prevedere are in vedere siguranta cetateanului in trafic, precizand, fara sa dea exemple, ca de curand s-a vazut ce inseamna sa nu fii echipat corespunzator.

„Din pacate, ne si place viteza in Romania chiar daca avem restrictii”, a spus Boagiu.

Ea a atras atentia ca restrictiile de viteza pe drumurile publice trebuie respectate intrucat au ca scop protejarea participantilor la trafic.

” Atunci cand cei de la Politie si cei de la Drumuri ne pun indicatoare pe drumurile publice si ne avertizeaza ca se circula cu o anumita viteza o fac atat pentru siguranta noastra, cat si pentru cea a celorlalti participanti la trafic pe care putem oricand sa-i punem in pericol” , a spus Boagiu.

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, alaturi de Autoritatea Rutiera Romana (ARR) si Regia Autonoma „Registrul Auto Roman” (RAR), au informat, joi, ca incepand cu data de 1 noiembrie 2011 intra in vigoare prevederile OG 5/2011 privind obligativitatea dotarii autovehiculelor cu anvelope de iarna, lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate atunci cand circula pe drumurile acoperite cu zapada, gheata sau polei.

Ordonanta Guvernului nr. 5 din 26 ianuarie 2011, care modifica unele regelementari ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, a fost aprobata prin Legea 161/2011, publicata in Monitorul Oficial din 14 iulie 2011. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here