Romania s-a calificat in optimi la CM de handbal din Brazilia, dupa ce a remizat cu Japonia, scor 28-28

0
690
handbal-meci-calificare

handbal-meci-calificareNationala de handbal feminin a Romaniei s-a calificat in optimile Campionatului Mondial din Brazilia, dupa ce a remizat, scor 28-28 (13-12), cu selectionata Japonia, in grupa C a competitiei.Tricolorele au avut serios de furca in prima repriza a meciului cu Japonia.

Avand talie mica, niponele au imprimat un ritm rapid, cu pase in viteza si repliere excelenta, iar in aparare au fost avansate, incurcand planurile ofensive ale Romaniei. Jucatoarele noastre s-au complicat in multe faze, cu joc aglomerat la 9 metri, dar parca fara curaj de a arunca la poarta. Doar Carmen Amariei a reusit sa marcheze de trei ori de la distanta, peste apararea japoneza, in timp ce Valentina Ardean Elisei a fost principalul pericol de pe extrema (4 goluri). Dupa 30 de minute, 13-12, meciul fiind echilibrat in cea mai mare parte si chiar cu Japonia la conducere (3-4 si 11-12).

Jocul din partea a doua a fost mult mai bun in tabara tricolora, mai ales datorita apararii. Fetele s-au detasat la 18-14 si 22-17, iar din acel moment au parut sa prinda curaj. Au venit insa „blestematele” ultime 8 minute, in care jucatoarele tricolore au inceput sarabanda ratarilor, paselor gresite, eliminarilor pe banda rulanta, care au ajutat Japonia sa revina pe tabela, incheind la egalitate, 28-28, dupa ce pierduse la scoruri astronomice primele meciuri.
Marcatoare:

Romania – Elisei Ardean 9 goluri, Chintoan 4, Amariei 4, Bradeanu 3, Chirila 3, Nechita 2, Varzaru 2, Babeanu 1

Japonia – Fujii 10 goluri, Kamimachi 5, Arihama 4, Hayafune 4, Ishitate 2, Nagata 2, Uegaki 1.

Nationala Romaniei a debutat cu victorie, sambata, scor 30-28 cu Tunisia, iar luni a invins Cuba, cu 33-27 (20-14). Dupa trei partide, echipa antrenata de Radu Voina are 5 puncte si este calificata in optimile de finala, in conditiile in care mai sunt doua meciuri, iar Tunisia si Japonia au 2 puncte, in timp ce Cuba, are 0. Tricolorele mai au de disputat cele mai dificile doua meciuri din grupa C, cu Brazilia (joi, 23.45) si cu Franta (vineri, 21.15), rezultatele urmand a stabili ierarhia finala a grupei.

Primele patru clasate din fiecare grupa se vor califica in optimile de finala (meciurile fiind programate in 11-12 decembrie), faza eliminatorie, la fel ca sferturile de finala (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Echipa Romaniei nu se va muta din Sao Paolo, daca se va califica in fiecare faza superioara a competitiei.

Campioana mondiala se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competitie la care au obtinut deja „biletele” Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) si Brazilia (Pan-America). Cele mai bune sase echipe de la CM din Brazilia, care nu si-au asigurat calificarea la JO din turneele continentale, vor participa ulterior la turneele preolimpice, din intervalul 25-27 mai 2012, cu primele trei avand drept de organizare.

De asemenea, campioana mondiala din 2011 se va califica direct la editia din 2013 a competitiei, care va fi gazduita de Serbia.

Detinatoarea titlului mondial este Rusia, care a mai cucerit medaliile de aur in 2001, 2005, dupa finala cu Romania, si 2007. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here