REVISTA SINTEZA – UN DEMERS EDITORIAL EXCEPTIONAL

0
130

As vrea sa va spun cine, ce, unde, cand si mai ales de ce o noua revista inseamna un nou moment de constiinta. Il las insa pe profesorul Vasile Dancu sa faca asta. O face infinit mai bine decat mine. Va spun doar ca ”Revista Sinteza” reduce distanta dintre oameni punandu-le dreptul de a gandi intre cateva cuvinte care strajuiesc adevaruri incomode.

”Argument pentru sinteza

intr-o lume a bombardamentului informational tot mai multi indivizi sunt total dezarmati. Au acces la tot mai multa informatie care le da senzatia unei transparente, dar pe care ei nu o mai pot ordona rational si afectiv. Sondajele de opinie livrate cu nonsalanta (uneori si cu iresponsabilitate) construiesc majoritati si blocuri de gandire concurenta care se schimba, destul de des, sub presiunea mediatica. Democratia votului si sondajele au stabilizat ideea progresista conform careia toate opiniile sunt egale si ca toata lumea ar putea sa se exprime, ramane asadar dor contabilitatea statistica sa hotarasca, prin numarare, cine are dreptate. Și totusi, indivizii au competente egale, sondajele pot hotari fara o dezbatere publica, fara o confruntare intr-un spatiu public care sa fundamenteze si altfel castigatorul?

A numara nu inseamna a construi adevarul, dar nici a vedea nu este sinonim cu a intelege. Jurnalist inseamna etimologic ”analistul de o zi”, el trebuie sa spuna rapid, primul daca se poate, ce s-a intamplat. Instantaneitate este principalul criteriu, el este martorul clipei, nici macar al zilei, este deci un fel ”instant-analist” sau ”instantaneist”. Concurenta pentru viteza inlocuieste concurenta pentru verificare surselor sau pentru analiza, iar jurnalistul asteapta sa fie crezut pentru ca este acolo, la locul faptei, in mijlocul evenimentului. Apoi, jurnalistii se uita in studiile de audienta si verifica ce tip de evenimente au tinut mai multi oameni cu ochii lipiti de ecran si constata ca acelea sunt evenimentele cele mai vulgare, iar astfel televiziunile devin niste telepubele. Tot mai putini jurnalisti mai pot incerca sa informeze, tot mai multi se uita sa raspunda asteptarilor publicului. Sociologii fac focus-grupuri si interviuri de profunzime in care care cauta resorturile irationale ale emotiei care produce ”orgasm mental”. in aceasta nebunie nimeni nu mai are timp sa analizeze, sa ancheteze, sa explice, oamenii devin segmente de piata carora li se prescriu retete publicitare. Nici jurnalismul nu mai are cum sa se gandeasca macar la responsabilitatea de a informa, trebuie doar sa comunice mai mult, mai repede, mai targetat, comunicarea devine un masaj pentru zone sensibile din creier, dar informarea dispare.

<<oamenii devin segmente de piata carora li se prescriu retete publicitare>>

Confuzia care se naste este ucigatoare pentru spirit: informarea este confundata cu comunicare, iar adevarul cu realul expresiv, construit prin imagini si sunet. Publicul nu mai are rabdare, spun jurnalistii, publicul este nerabdator sa treaca mai departe, la urmatoarea emotie, nu are nevoie de explicatii. in timp ce se uita la jurnalul de seara ca la un film televizat, telespectatorul are iluzia intelegerii lumii si participarii directe la evenimente, cu timpul, chiar isi pierde capacitatea de a mai analiza, de a urmari explicatii, informatia devine obositoare si neinteresanta. O gandire simplista incepe sa puna stapanire, iar lumea prezentata cu aceste mijloace si tehnici devine usor de pipait senzorial, devine simpla ca o imagine, ca una din acele imagini despre care spunem, cu mandrie, ca face cat o mie de cuvinte.

Sentimentul lipsei de directie si neincrederea

Percepem tot mai mult societatea ca navigand in deriva fara scop, fara tinte si lipsita de viitor. Totul pare ca vine dinafara, efortul nostru nu conteaza, individul nu poate sa-si schimbe destinul si nici participarea sa nu are prea mare sens pentru a schimba societatea. Caritatea si solidaritatea devin mofturi individuale. De peste doua decenii, romanii cred ca tara merge intr-o directie gresita, cu toate acestea isi prezerva un optimism nevrotic in viitor, dar folosesc orice ocazie pentru a trimite copiii cat mai departe de granitele Romaniei. Dupa fiecare alegeri, cand apare cate un fulger de speranta, pesimismul revine si sentimentul derivei distruge formele plapande de capital social. Dupa mai bine de douazeci de ani, Romania este devastata de neincredere. Milioane de oameni au parasit Romania si suporta tragedia migratiei. Multi nu se vor mai intoarce niciodata, multi deja formeaza o majoritate care voteaza radical diferit decat cei din tara. Dupa castigarea alegerilor de catre Traian Basescu, romanii dinauntru nu au privit cu ochi buni diaspora care a votat masiv pentru presedinte, multi propunand sa le luam dreptul la vot pentru ca nu ”mananca salam cu soia”, cum s-ar fi spus daca eram imediat dupa revolutie.

Saracia instaurata rapid si diferentierea sociala care a inceput sa apara nu puteau decat sa produca o serie de efecte negative. Cei care au pierdut competitia incep sa-si explice ramanerea in urma prin faptul ca aceia care au reusit au facut-o prin coruptie, relatii sau noroc. isi pierd increderea in institutii chiar daca asteapta inca statul care sa vina sa-i salveze. Dar, in primul rand, isi pierd increderea in ceilalti oameni. Neincrederea devine o adevarata ciuma emotionala, provocand, in fond, un fel de desocialializare. Romanii se repliaza nevrotic spre familie, fenomen minunat privit din punct de vedere moral, sociologic insemnand un indicator de enclavizare si neparticipare sociala.

Oamenii si-au pierdut si increderea in sine si asta face sa se apere izolandu-se de ceilalti. Politicienii au facut tot ce au facut ca sa separe oamenii dupa cat mai multe criterii, in afara celor mostenite: doua sau mai multe Romanii, poporul si ceilalti, nesimtitii si victimele inocente ale nesimtitilor, desteptii oraselor ce voteaza cu democratia si prostii care voteaza cu neo si cripto etc.

”regresia spre gandire magica si idolatrie”

Cred ca este vorba de o regresie colectiva masiva şi ca traim o criza sociala de identificare sau, cum spune Maffesoli, o saturaţie societala faţa de marile valori ale celor trei secole de capitalism tradiţional şi, probabil, trecem la o alta paradigma, la o alta maniera de a fi impreuna, trecem de la un inconştient colectiv dominat de triada munca–ratiune–viitor (Prometeu) spre o epoca dionisiaca, dominata de triada vis–imaginar–fantasma, iar acest lucru nu se mai produce prin intermediul revolutiilor care ne aratau schimbarea, ci prin virusi ai contaminarii culturale. Cum spune Maffesoli in Le temps des tribus, nu mai avem contracte sociale intre indivizi, ca acelea din comunitatile de pana acum, ci mai degraba pacte in cadrul unor comunitati fragmentate (triburi muzicale, sportive, sexuale, religioase etc.) unde regula este individualismul emoţional. Emoţia face regula şi in politica, a se vedea cazurile Dan Diaconescu, Gheorghe Becali, Sorin Oprescu – produse poli­tice ale unor momente de rascoala emoţionala, generate de arestari sau de respingeri care pareau abuzuri faţa de indivizi şi fata de unele dintre libertaţile lor. in aceasta situaţie, elita intelectuala este cu totul depaşita de aceste triburi noi, unde predomina un senti­ment. O emotie, insa nu un sentiment de apartenenta ca datorie. Tribul se aduna sa protejeze o emoţie sau sa vada cum aceasta emoţie face mii de oameni sa vibreze.

Cetateanul de azi a crescut intr-o epoca a televiziunii şi este posesorul unei identitaţi mai flexibile, realizate prin bombardament de supraevenimen­ţialitate şi printr-o mai mare presiune a timpului si a alternativelor. El face parte din ceea ce Maffesoli a numit magistral triburile post­moderne, unde oamenii se simt legati prin partajarea de emoţii şi afecte. Ei sunt reprezentanţii unei mutaţii genetice, de ruptura a legaturilor sociale tradiţionale, mult mai sustraşi determinismelor. Ei fac parte deja dintr-o generatie care, cum spune Olivier Mongin, atinsa de individualism negativ, adica afectata de nelinişte şi de singuratate, intra in reţele sociale unde te poţi sustrage reciprocitaţii. Grupurile lor sunt provizorii sau, mai precis, ceea ce numesc ei retele sociale sunt regrupari provizorii, aflate sub semnul celei de-a treia solidaritaţi (dupa solidaritatea organica şi cea mecanica), unde relaţiile sunt fragile şi superficiale, dar fiecare individ face parte din mai multe retele intre care poate sa aleaga. „Prietenii“ de pe Facebook sunt puncte de stabilitate mişcatoare pentru fiecare indi­vid, intr-o societate a incertitudinii maxime.

intr-o societate aflata sub semnul mitologiilor, al emoţiei şi fantasmelor, al idolatriilor trebuie cautate momente de rupere a curgerii şi a fluxului de imagini ce au inlocuit fluxul de informaţii, pentru a ne putea regasi impreuna, macar pentru cateva secunde.

Sinteza, intreprinderea pe care o pornim acum, creeaza pauze de respiratie si reflectie asupra identitatilor noastre, mecanismelor de cunoastere si mersului comunitatilor spre viitor.

”lipsa reflectiei orientate spre viitor si pierderea imaginatiei sociologice”

Marele sociolog american C.Wright Mills a lansat ideea ca individual trebuie sa inteleaga istoria comunitatii, fortele care actioneaza in societate, semnificatia actiunilor sale si, astfel, sa fie constient de semnificatia faptelor sale. “Ceea ce au nevoie oamenii şi ceea ce cred ei ca au nevoie este o calitate a minţii, care ii va ajuta sa utilizeze informaţii şi sa dezvolte o motivaţie pentru a atinge o suma lucida a ceea ce se intampla in lume şi a ceea ce poate se intampla şi cu ei inşişi”, scria sociologul american, considerand ca lipsa imaginatiei sociologice aduce confuzie sociala, alienare si anxietate, din contra, un nivel consistent de imaginatie sociologica elibereaza si readuce individul in colectivitate, il socializeaza. Indivizii privati de imaginatie sociologica sunt insensibili moral si dezorientati, ei nu pot sa-si explice succesele sau esecurile, bucuriile sau suferintele, nu pot intelege ca majoritatea problemelor lor sunt cauzate de structuri sociale sau esecuri institutionale sau organizationale.

Fara imaginatie sociologica individul ramane la nivel individual cu explicatia, dar si cu actiunea, nu intelege nevoia de a se raporta la o lume mult mai mare decat universul lui individual sau familial, unde poate actiona alaturi de altii, poate gasi astfel solutii colective, poate remodela cadrul institutional, poate identifica si promova sistemul de valori morale.

Astazi, societatea noastra este aproape lipsita de un demers strategic de proiectie a societatii in viitor. Ne lipseste un proiect de societate. Imaginatia sociologica a cetateanului nu este stimulata si educata in niciun fel. Crizele si revoltele sociale care zguduie ritmic de doua decenii aceasta tara nu au nici o perspectiva pentru ca reusesc maximum sa schimbe oameni din pozitii de putere. Reforma este un deziderat mai degraba retoric, atunci cand se vorbeste despre directia in care trebuie sa se faca schimbarea se trece la invective.

”actiunea comuna nu beneficiaza de un creier colectiv”

De la nivel politic, la nivel administrativ sau economic lipseste analiza si gandirea strategica, pe care o inteleg ca si proiect de actiune colectiva, in contrast cu gandirea sefului de institutie, a liderului, a ”tatucului”. Actiunea comuna nu beneficiaza de instrumentele unui ”creier colectiv”, gandire complexa care abordeaza sistemic, care prospecteaza, simuleaza efecte, descrie scenarii. Ceea ce astazi unii numesc bombastic ”guvernanta”, devine de multe ori o forma a managementului totalitar. Schimbarea devine mai mult intamplarea, rareori este schimbare strategica, tacticile de conflict intre actorii politici reprezinta singura forta care misca sistemul statal sau administrativ. Guvernantele devin proiecte pe termen scurt, de multe ori, proiectele dureaza mai putin de un an electoral. Factorii externi sunt, in multe cazuri, factori decisivi, priviti ca si criterii ultime pentru decizii majore pentru societate, exemplul tandemului Banca Mondiala-Fondul Monetar International fiind deosebit de relevant. Multe masuri guvernamentale fundamentale pentru dezvoltarea societatii au avut ca si singura explicatie ”asa au vrut Fondul si Banca Mondiala”.

Lipseste mereu ”avocatul Diavolului” din momentul de decizie, acel ritual catolic de acnonizare a sfintilor, in care macar un scenariu alternativ este luat in calcul, pus in discutie.

Vidul strategic al zilelor nostre este generat si de o informare supraabundenta sau de mitologizarea calculelor care creeaza imposibilitatea de a prezice viitorul, rezumandu-ne la dorinta unui control exagerat al prezentului.

”psihoze colective si sindromul impostorului”

Propagarea internetului a produs o mare speranta, dar aceste retele implica efectele de dominare si controlul maselor, in loc sa elibereze sau sa creasca stocul de cunoastere. Retele sunt canale perfecte de circulatie pentru spaime sau fantasme colective, pentru o generalizare a fricii, dar si o mare incertitudine. O lume a crizelor suprapuse s-a instalat in mintile bantuite de frici, iar, la nivelul gandirii colective, o adevarata ”ruptura strategica”. S-a generalizat ideea ca schimbarile sunt atat de rapide incat apar mereu ”surprize strategice”, practic dispare mitul previzibilitatii lumii. O gandire care se hraneste din filmele cu tsunami devastatoare, cu revolte sociale, lovituri de stat, bombardamente, crahuri bancare, producand psihoze colective.

Atmosfera sociala este tot mai incarcata, frica de supraveghere naste monstri, iar gandirea progresista, co-substantiala increderii in viitor, face loc tot mai mult unui pesimism social tot mai pronuntat.

Una dintre ultimele maladii colective este numita sindromul impostorului si unii autori spun ca sufera in jur de 80% dintre angajatii de pe glob de acest sindrom, evident in grade diferite. Tot mai multi dintre angajati au sentimentul ca nu merita victoriile obtinute, ca sunt niste impostori si traiesc cu frica teribila ca se va descoperi asta intr-o zi. Tot mai multi oameni terorizati de aceasta maladie se tem de greseli, se feresc de provocari, manifesta o imposibilitate de a internaliza succesul din cauza unui sentiment de culpabilitate si participare la frauda.

”spatiul public, tot mai plin de falsi analisti”

in locul explicatorilor legitimi pentru fenomene sociale, spatiul public este tot mai populat de falsi experti, bloggeri atotstiutori, jurnalisti de opinie, parerologi, militanti specializati in victimologie, iar toate astea conduc la concluzia finala ca trebuie sa ne plecam in fata multelor conditionari, a evenimentelor pentru care trebuie sa fim pregatiti, desi nu avem cum. O societate a urgentei si a riscului continuu se naste, dar mai ales un sentiment al populatiei ca riscurile sunt deja imposibil de manageriat. Nu este oare un sindrom faptul ca in Romania zilelor noastre Pompierii si SMURD beneficiaza de o cota de incredere de peste 90%, depasind cu mult armata si biserica. Ce inseamna asta daca nu o ruptura fata de gandire, dar mai ales o demisie in incercarea de a gandi si de a construi viitorul. Gandirea strategic, la nivel individual, cat de simpla ar putea fi ea, este ucisa de aceasta imprevizibilitate de fond a lumii. in aceasta lume isi fac loc tot mai usor trei fenomene care sunt privite fara suspiciune: supravegherea individului, cenzura si relatiile publice sau lobby-ingul pentru asa-zise cauze bune.

Noi, echipa de la Sinteza, nu credem ca fiecare secunda schimba ceva fundamental si trebuie sa stai cu retina lipita de ecran pentru a afla care sunt viitoarele dezastre. Credem, din contra, ca realitatea poate fi gandita, poate fi explicata, cu toate limitele cunoasterii. Suntem convinsi ca este nevoie de gandire critica si ca viitorul poate fi modelat, iar gandirea strategica ofera resurse pentru a preveni pericole si a reduce sau manageria riscuri, fara dictatura urgentei sau tactici pompieristice. Credem ca trebuie luptat, in fiecare zi, cu diferitele forme ale arbitrariului puterii de orice fel, fara ca militantismul sa fie proiectul nostru, dar stimularea participarii merita stimulata si sustinuta. Vrem sa aratam ca exista gandire si dincolo de ideologiile politice sau filosofiile cool, vrem sa analizam crizele de civilizatie prin cauze sociale si sa nu ne lasam dominati de gandirea urgentei pompieristice a unicei solutii.

Nu vrem sa oferim promisiuni mari, dar vom oferi un loc al gandirii libere, o tribuna pentru specialistii care nu au cum sa spuna concluzii in doar 10 secunde de interventie televizata sau expertilor care nu se remarca doar prin telegenie si dictie. Promitem cititorilor si viitorilor nostri parteneri sau colaboratori o incercare de luciditate. Nu vom face elogiul conflictului, ca singur generator al schimbarii, dar nici nu vom privilegia stagnarea sau stabilitatea ca si semne ale normalitatii. Vom demasca formele de credulitate colectiva, iar analizele noastre vor cauta sa arate substratul pietei de informatii. Suntem convinsi ca oamenii au nevoie de interpretari, criterii dupa care sa aleaga sau poate chiar metode simple de a descoperi adevarul din spatele manipularii, dar si modalitati de a se da la o parte cortina de imagini menite sa ascunda, sa falsifice, sa disimuleze chipul tot mai fardat al unei realitati sociale care vine peste noi ca un torent de imagini si sunete imbietoare.

Nu vom fi parte a razboiului mediatic sau a celui politic, dar vom incerca sa aducem argumentele tuturor la judecata faptelor si la radiografia prin intermediul valorilor. Vom cauta sa stimulam democratia participativa si sa denuntam patologiile democratiei. Daca nu este prea mult, vrem sa participam la refacerea legaturii sociale si la cresterea capitalului social, daca mijloacele noastre pot duce la asta. Vrem sa luptam cu sindromul impostorului pe care romanii incep sa-l simta in interactiunea cu lumea libera si sa cautam mecanismele colective de a ne bucura de succese, dar si luciditatea de a recunoaste cauzele adevarate, sociale si individuale pentru infrangerile noastre.

Pentru unii dintre noi, traitori si in perioada comunista, ”Sinteza”, revista Ambasadei SUA in Romania de la acea vreme, aducea mesajele si imaginile unei lumi libere si era o oaza pe care o asteptam cu infrigurare, dar fara speranta ca, vreodata, vom putea cunoaste binefacerile li riscurile acelei lumi. Astazi, gestul nostru vrea sa fie un semn de multumire pentru acel dar, insa nu vrem sa ne limitam la atat. Vrem sa intoarcem acel dar, daruind mai departe, daruindu-ne noua insine, un loc al conversatiei, al gandirii libere si luciditatii asumate. – VASILE DANCU” (stirialba.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here