Reactii la afirmatiile lui Laszlo Tokes privind autonomia

0
695
tinutul-secuiesc

tinutul-secuiescMai multi politicieni au comentat, vineri, afirmatiile vicepreşedintelui Parlamentului European Laszlo Tokes, potrivit carora daca o microregiune precum Kosovo şi-a dobandit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi in tinutul Secuiesc, iar, daca va fi nevoie, secuimea trebuie sa iasa in strada.

 

PC: Basescu şi Parlamentul European sa ia atitudine in legatura cu declaratiile lui Tokes

Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu critica declaratiile recente ale vicepreşedintelui PE Laszlo Tokes despre nevoia ca secuimea sa iasa in strada pentru autonomie, afirmand ca şeful statului, ministrul de Externe, europarlamentarii romani şi intregul Parlament European ar trebui sa ia atitudine.

„Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes propune in mod public tribalizarea Europei dupa modelul hunilor lui Attila şi ataca in mod deschis suveranitatea şi integritatea teritoriala a Romaniei. Conform viziunii celui care a ajuns vicepreşedinte al Parlamentului European cu ajutorul UDMR şi PDL, marea Europa unita ar trebui sa se imparta in mici enclave etnice dupa modelul Kosovo, lucru pe care i-l propune şi Spaniei, nu numai Romaniei. Pentru atingerea acestui scop, ieşirea in strada a minoritatilor etnice şi agitarea violenta a nationalismului i se pare lui Laszlo Tokes, care are nostalgia razboaielor din Bosnia, cea mai potrivita solutie”, sustine Diaconu.

El afirma ca preşedintele Traian Basescu, ministrul de Externe Teodor Baconschi şi toti europarlamentarii romani trebuie sa inainteze de urgenta un protest oficial in numele Romaniei la Parlamentul European fata de actele lui Laszlo Tokes de incitare la violenta şi la dezmembrarea unui stat membru al Uniunii Europene.

„Daca Traian Basescu a acuzat Comisia Europeana ca a intocmit un raport nedrept pe justitie, sa intervina şi acum fata de comportamentul evident extremist al vicepreşedintelui Parlamentului European. Parlamentul European are datoria de a se delimita ferm de aceste declaratii care indeamna la conflicte etnice şi la dezmembrarea statelor-membre al Uniunii Europene. Daca Parlamentul European nu reactioneaza şi nu condamna atitudinea vicepreşedintelui acestei institutii, oprind asemenea gesturi iresponsabile, inseamna ca le aproba şi ca devine partaş la un demers de tribalizare al Europei la numai 65 de ani de la dezastrul celui de-al doilea Razboi Mondial in care a aruncat-o exact acest gen de atitudine extremista”, se arata in comunicat.

Diaconu afirma ca daca nu il opreşte pe Lazslo Tokes sa provoace „ura şi conflicte etnice in numele sau, Parlamentul European lasa uşa deschisa unei noi ere intunecate in care segregationismul şi tribalismul vor aduce inapoi conflictele etnice, enclavizarea şi epurarile in chiar inima batranului continent”.

CIJ a apreciat, joi, ca declaratia de independenta a Kosovo nu a incalcat dreptul international, intr-un aviz consultativ privind legalitatea acestei declaratii.

PSD cere ca Basescu, Boc şi Baconschi sa ia pozitie oficiala de condamnare a declaratiilor lui Tokes

„Solicitam ca preşedintele Traian Basescu, Guvernul, premierul, institutiile statului sa prezinte o pozitie clara, oficiala, publica, cu privire la aceste aspecte”, a spus vicepreşedintele PSD Titus Corlatean.

El a precizat ca PSD considera aceste declaratii „absolut inacceptabile şi condamnabile”, in special indemnul de a ieşi in strada adresat cetatenilor romani de etnie maghiara pentru atingerea obiectivului privind autonomia sau chiar independenta.

„In ceea ce priveşte reactiile cu privire la modalitatea de interpretare a acestui aviz (al Curtii Internationale de Justitie referitor la Kosovo- n.r.), declaratiile formulate de Laszlo Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European din partea PPE, cu sprijinul parlamentarilor PDL, şi declaratiile preşedintelui executiv al Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, Toro Tibor – spunem in numele PSD – sunt absolut inacceptabile, condamnabile, in special indemnul de a ieşi in strada adresat cetatenilor romani de etnie maghiara pentru atingerea acestui obiectiv – autonomia sau chiar independenta”, a spus Corlatean.

Vicepreşedintele PSD a aratat ca, potrivit Constitutiei, aceste obiective nu pot fi atinse prin mijloace democratice, avand in vedere ca Romania este un stat national, suveran, independent, unitar şi indivizibil, ca suveranitatea apartine poporului roman şi ca niciun grup sau persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu, iar aceste atribute ale statului nu pot forma obiectul revizuirii.

Corlatean a mai spus ca indemnul de a ieşi in strada pentru aceste obiective este un indemn periculos, care necesita o reactie foarte clara, ferma din partea statului roman, in sensul condamnarii acestuia.

El a mentionat ca PSD doreşte sa se adreseze celorlate partide politice romaneşti, in special PDL, pentru a avea o pozitie clara de respingere a declaratiilor privind autonomia şi a elaborarii unor paralele intre situatia din Kosovo şi cea din Romania.

„Cerem partidelor politice romaneşti, in special PDL, frate de grupare politica in PPE cu Laszlo Tokes, pe care l-a spustinut şi promovat ca vicepreşedinte al Parlamentului European, sa ridice aceasta chestiune in grupul PPE, pentru ca Europa de azi nu are nevoie de false conflicte şi tensiuni”, a spus Corlatean.

PNL: Propunerea lui Tokes este ilegala şi neconstitutionala

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a afirmat, intr-o conferinta de presa, la Craiova, ca afirmatiile vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, privind autonomia tinutului Secuiesc nu surprind, eurodeputatul roman avand astfel de pozitii de mai multe ori in ultimii „multi ani”.

„Nu ne surprind aceste declaratii şi ele vin ca o continuare a pozitiilor domnului Laszlo Tokes din ultimii ani. Din punctul nostru de vedere, noi consideram ca Romania este printre tarile fruntaşe din UE cu privire la respectarea drepturilor minoritatilor, inclusiv a minoritatilor nationale, cadrul nostru constitutional fiind printre cele mai moderne pe acest subiect”, a declarat Mihai Voicu.

El apreciaza ca propunerea lui Laszlo Tokes este ilegala şi neconstitutionala.

„Ne opunem ferm la orice fel de depaşire a cadrului constitutional. Autonomia sau orice astfel de forma, mentionata de domnul Tokes, este ilegala, neconstitutionala, iar PNL işi exprima opozitia ferma fata de aceste declaratii”, a mai spus Mihai Voicu.

Purtatorul de cuvant al PNL sustine ca aşteapta inca un raspuns din partea europarlamentarilor PDL, membri ai grupului popularilor europeni din care face parte şi Laszlo Tokes, privind motivul pentru care l-au sustinut cu „vehementa” pentru a obtine „cea mai importanta functie pe care un europarlamentar roman o detine in acest moment”, respectiv vicepreşedinte al PE.

„Nu am primit nici pana acum raspuns, iar in acest context raspunsul devine necesar, din partea europarlamentarilor PDL şi a conducerii PDL care ar trebui sa ne explice vehementa cu care l-au sustinut pe domnul Laszlo Tokes din partea familiei politice din care apartin (PPE – n. r.) pentru functia de vicepreşedinte al PE”, a aratat Voicu.

Intrebat daca PNL se aştepta ca PDL sa ia atitudine fata de declaratiile vicepreşedintelui PE, Laszlo Tokes, privind autonomia tinutului Secuiesc, purtatorul de cuvant al PNL a raspuns: „Mi-aş dori sa am o declaratie a PDL fata de aceste opinii ale domnului Tokes şi mi-aş dori foarte mult ca aceste declaratii sa fie urmate şi de o retragere a sprijinului politic din cadrul PPE pentru domnul Tokes, in calitate de vicepreşedinte al PE. Atunci cred ca PDL ar putea sa demonstreze ca sustinerea pentru Laszlo Tokes a fost o eroare politica”.

Cristian Preda: Declaratia lui Tokes privind autonomia tinutului Secuiesc este inacceptabila

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ca declaratia vicepreşedintelui PE Laszlo Tokes privind autonomia tinutului Secuiesc este „inacceptabila” şi „nu contribuie la reconciliere”.

„Declaratia lui Laszlo Tokes este inacceptabila. Nu exista niciun fel de asemanare intre Kosovo şi tinutul Secuiesc. Nu este legitima o chemare in strada a secuilor. in niciun caz decizia de la Haga nu legitimeaza o revendicare a secuilor sau a oricarui grup etnic din Romania. Cine forteaza o astfel de compartie produce o grava confuzie”, a declarat Preda.

El a spus ca nu poate sa anticipeze reactia pe care o vor avea alte grupuri politice din PE.

intrebat cum comenteaza faptul ca PDL l-a sustinut pe Laszlo Tokes sa devina vicepreşedinte al PE, Cristian Preda a afirmat ca, pe plan european, Laszlo Tokes este apreciat pentru rolul pe care acesta l-a avut in Revolutia din Romania şi in caderea comunismului.

„PDL nu l-a sustinut pentru pozitia lui privind minoritatile, ci pentru acest rol al sau şi pentru promisiunea de a participa la reconcilierea romano-maghiara. Printr-o asemenea declaratie, nu cred ca participa la o asemenea reconciliere. Dar nu putem face un delict din asta”, a precizat europarlamentarul PDL.

PCM: Daca autoritatile nu-şi schimba pozitia fata de autonomie, secuimea va trebui sa protesteze

Liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, declara ca daca autoritatile romane nu işi schimba atitudinea fata de autonomie secuimea va trebui sa iasa in strada, sustinand, in acelaşi timp, ca şi Traian Basescu şi Guvernul ar trebui sa işi schimbe pozitia fata de acest deziderat.

Preşedintele organizatiei judetene a Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, vineri, ca spera ca in secuime nu se va ajunge la problemele care au fost in Kosovo.

Kulcsar Terza a facut un apel la preşedintele Traian Basescu pentru ca Romania sa recunoasca independenta Kosovo.

De asemenea, liderul PCM Covasna şi-a exprimat speranta ca Traian Basescu şi Guvernul işi vor schimba pozitia fata de dezideratul privind autonomia teritoriala a tinutului Secuiesc.

„In mod obligatoriu atat domnul preşedinte Basescu, cat şi Guvernul Romaniei trebuie sa-şi schimbe pozitia fata de autonomia teritoriala a tinutului Secuiesc. Romania este membra a Uniunii Europene şi ar trebui sa respecte legislatia europeana privind drepturile omului, privind dreptul unei comunitati la libertatea de a alege modul in care doreşte sa traiasca”, a spus Kulcsar Terza Jozsef.

El a adaugat ca, daca autoritatile romane nu-şi schimba pozitia fata de dezideratul privind autonomia, secuimea va trebui sa iasa in strada, organizand inclusiv manifestatii.

Vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo a declarat, joi, la Universitatea de Vara „Tusvanyos”, ca, daca o microregiune precum Kosovo şi-a dobandit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi in tinutul Secuiesc, iar, daca va fi nevoie, secuimea trebuie sa iasa in strada.

„Trebuie sa ieşim in strada daca este nevoie. Daca trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar in acel moment nu veti mai fi la guvernare (UDMR – n.r.), pentru ca am manifesta impotriva voastra”, a afirmat Tokes.

Boc raspunde afirmatiilor lui Tokes privind autonomia: Constitutia se respecta, nu se discuta

Premierul Emil Boc a raspuns, vineri, declaratiilor vicepreşedintelui Parlamentului European Tokes Laszlo referitoare la autonomie, declarand ca Romania are o Constitutie care trebuie respectata, şi nu discutata.”Romania are o Constitutie care se respecta, nu se discuta”, a raspuns Boc unei intrebari a presei pe aceasta tema.

Vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo a declarat, joi, la Universitatea de Vara „Tusvanyos”, ca, daca o microregiune precum Kosovo şi-a dobandit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi in tinutul Secuiesc, iar, daca va fi nevoie, secuimea trebuie sa iasa in strada. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here