RBI se asteapta la pierderi si in 2015, din cauza costurilor restructurarii

0
641

Raiffeisen Bank International a anuntat ca ar putea inregistra pierderi si in 2015, pentru al doilea an consecutiv, intrucat costurile restructurarilor se vor situa la aproximativ 550 de milioane de euro, dupa ce banca austriaca a incheiat anul trecut cu o pierdere de 493 de milioane de euro, informeaza Mediafax.

„Rezultatul consolidat pentru anul 2015 ar putea fi unul negativ, pentru ca majoritatea costurilor de restructurare (de circa 550 de milioane de euro in total) va fi inregistrata in 2015”, se arata in raportul anual al RBI publicat miercuri.

Grupul austriac a anuntat la inceputul anului ca va vinde operatiunile detinute in Slovenia si Polonia, pentru a-si consolida capitalul si pentru a creste capitalul comun de rangul 1 (CET 1) la 12% pana in 2017. La finalul anului 2014, indicatorul se situa la 10%.

in acelasi timp, RBI isi va reduce expunerea in Rusia, unde intentioneaza sa renunte la 20% dintre activele considerate riscante pana la finalul lui 2017. Aceste active erau evaluate la 8,4 miliarde de euro la sfarsitul lui 2014.

Grupul austriac va renunta la 30% dintre activele considerate riscante in Ucraina (in suma totala de 3 miliarde de euro) si va continua optimizarea operatiunilor din Ungaria.

Valoarea totala a activelor evaluate ca riscante se situa la 68,7 miliarde de euro la finalul luni 2014, in coborare fata de 79,8 miliarde de euro in 2013. RBI estimeaza ca implementarea acestor masuri va duce la reducerea cu 16 miliarde de euro a activelor considerate riscante pe pietele avute in vedere, pana la finalul anului 2017.

De asemenea, RBI anticipeaza o scadere cu 20% a costurilor pana in 2017 fata de nivelul din 2014, cand cheltuielile administrative generale s-au situat la 3 miliarde de euro.

Banca austriaca estimeaza ca provizioanele nete „vor ramane la un nivel ridicat” si in acest an, dar ca vor scadea sub nivelul de 1,7 miliarde de euro de anul trecut.

RBI a obtinut in Romania anul trecut un profit dupa taxe in valoare de 97 de milioane de euro, in urcare cu 2,8% fata de 2013, pr fondul reducerii provizioanelor.

Activele totale ale Raiffeisen in Romania au crescut in 2014 la 6,92 miliarde de euro de la 6,528 miliarde de euro in 2013, plasand grupul pe locul patru in clasamentul celor mai mari banci din Romania, cu o cota de piata de 7,48%.

Numarul de sucursale ale bancii a coborat in Romania anul trecut, la 529 de unitati fata de 530 unitati cu un an in urma, in timp ce numarul de angajati a scazut de la 5.308 la 5.292.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here