Raport: Goana după aur se mută în tribunalele de investiții

0
301

Un nou raport arată efectele nocive pe care tratatele de investiții similare CETA le au deja asupra unor state membre UE, precum România. Raportul are drept focus litigiul Gabriel Resources vs. România, arătând vulnerabilitatea guvernului în fața acțiunilor în justiție inițiate de investitor, care a atacat statul român la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Cu o zi înainte de votul Parlamentului European cu privire la Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA), raportul publicat de Corporate Europe Observatory (CEO), „Goana după aur se mută în tribunalele de investiții”, avertizează că acest nou tratat facilitează compensațiile de miliarde de dolari acordate investitorilor. Studiul de caz se referă la controversatul proiect minier de la Roşia Montană, a cărui suspendare a determinat compania canadiană Gabriel Resources să dea în judecată statul român pe baza unui tratat de investiții similar CETA.

Exploatarea minieră auriferă pe bază de cianuri propusă la Roşia Montană s-a lovit de opoziția puternică a comunității. În prezent, proiectul minier este suspendat după ce tribunalele din România au anulat mai multe dintre autorizațiile necesare demarării exploatării.

Din acest motiv acționarul majoritar al proiectului, Gabriel Resources, a dat în judecată România la un tribunal de investiţii internațional din cadrul Băncii Mondiale, solicitând, după cum s-a afirmat, despăgubri de 4 miliarde de dolari pentru faptul că autoritățile române nu i-au emis autorizațiile necesare.

Acest nou raport, co-editat de Mining Watch România, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu și Alburnus Maior compară procesul de arbitraj inițiat de compania minieră Gabriel Resources cu litigiile posibil generate în baza CETA. Studiul de caz avertizează că drepturile extinse acordate investitorilor prin acest acord ar putea genera un adevărat potop de litigii similare inițiate de companii nord-americane împotriva statelor membre UE, inclusiv de investitori din SUA cu filiale în Canada.

„Bătălia pentru Roșia Montană arată cum privilegiile investitorilor obținute prin tratatele de investiții pot fi utilizate pentru a submina democrația și statul de drept. Românii s-au opus proiectului minier și curțile de justiție naționale l-au declarat ilegal. Cu toate acestea, procesul între investitor și stat, intentat de Gabriel Resources, ar putea forța acum guvernul să deschidă oricum mina, sau să-i facă pe contribuabilii români să plătească despăgubiri de miliarde. Cazul Roșia Montană un motiv foarte bun pentru respingerea acestui sistem juridic paralel, care este inclus și în CETA”, a comentat Roxana Pencea Brădățan, campaigner Mining Watch România.

„Drepturile de VIP pe care CETA le acordă investitorilor străini sunt în esență o lovitură puternică din partea corporațiilor. Aceste noi drepturi vor permite unor zeci de mii de corporații să solicite sume uriașe din banii publici și să intimideze factorii de decizie. Într-un moment în care numărul și dimensiunea atacurilor investitorilor împotriva statelor este în creștere, este pur și simplu iresponsabil să susții și mai multe privilegii pentru corporații prin includerea lor într-un acord comercial la nivelul UE,” a declarat Pia Eberhardt, campaigner pentru politici comerciale la Corporate Europe Observatory.

Editorii raportului solicită membrilor Parlamentului European să fie de partea milioanelor de cetățeni din Europa care se opun sistemului juridic paralel pentru corporații și să respingă CETA.

LĂSAȚI UN MESAJ