Producatorii de gaze obligati sa vanda 45% din productie prin licitatii publice

0
148
gaze

Pretul gazelor catre furnizori ar putea creste dupa ce Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energetic (ANRE) a decis ca producatorii de gaze naturale sa vanda prin licitatii publice 45% din cantitatile pe care le vor extrage in 2013, anunta Mediafax.

„Producatorii au obligatia de a oferi spre vanzare prin licitatie publica, conform prevederilor regulamentului privind tranzactiile pe piata concurentiala de gaze naturale, un procent de 45% din cantitatea de gaze naturale produsa in cursul anului 2013”, precizeaza ordinul citat.

Presedintele ANRE, Niculae Havrilet, a precizat ca nu exista un termen limita pentru intrarea in vigoare a acestui ordin, documentul fiind pus marti in dezbatare.

Prevederile acestui ordin se vor aplica companiilor de stat, nu si celor private, insa cele cu capital privat au tot intersul sa participe la astfel de tranzactii intrucat ar obtine preturi mai bune.

„Companiile de stat sunt obligate sa respecte acest ordin, dar cele private, precum Petrom, nu, din cauza regimului lor de proprietate. Dar nu cred ca Petrom nu va dori sa organizeze astfel de licitatii, ar obtine preturi mai bune”, a subliniat Havrilet.

La licitatie pot participa toate companiile care au licenta de furnizare a gazelor eliberata de ANRE.

In prezent, gazele din productia interna sunt vandute la un pret recomandat de catre ANRE, situat la o treime fata de pretul de import. Populatia si micii consumatori platesc preturi reglementate la gaze, stabilite de ANRE.

Contractele vor putea fi incheiate pe durata unei zile, a unei saptamani, a unei luni sau a unui an.

Documentul citat nu precizeaza data cand va intra in vigoare si nici perioada in care va fi aplicat.

Havrilet a precizat ca, in lispa unei burse de gaze naturale, producatorii de gaze vor trebui sa demonstreze ANRE ca au elaborat proceduri transparente de vanzare a gazelor naturale. Totodata, tranzactiile cu gaze vor putea fi organizate pe orice platforma, nu doar pe cea a OPCOM.

„Pana cand va aparea o burs de gaze, licitatiile vor fi organizate de producatorii de gaze. Orice entitate care va demonstra ca are proceduri transparente va putea organiza licitatii de tranzactionare a gazelor”, a mai spus Havrilet.

Bursa de energie OPCOM, controlata de compania de stat Transelectrica (TEL), a anuntat de mai mult timp ca intentioneaza sa deruleze si licitatii cu gaze naturale. Deocamdata, OPCOM nu detine o astfel de platforma.

Comparativ, producatorii de electricitate sunt obligati de Legea energiei sa tranzactioneze pe piata concurentiala intreaga cantitate de energie disponibila.

„Prin crearea regulilor de contractare in cadrul licitatiilor de gaze naturale se urmareste accesul nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale, asigurarea transparentei tranzactiilor prin contracte de vanzare-cumparare si prin contracte de achizitii a gazelor naturale si egalitatea de sanse a participantilor la piata”, precizeaza anexa ordinului.

Cei mai mari producatori de gaze din Romania sunt compania de stat Romgaz Medias si OMV Petrom (SNP), care impreuna acopera peste 98% din productia interna.

Alte companii care produc gaze in Romania sunt Lotus Petrol, Foraje Sonde, Amromco Ploiesti, Amromco New York si Aurelian Oil&Gas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here