Probleme privind implementarea acordului Romaniei cu FMI ar putea sa apara din septembrie

0
671
fmi

fmiPerspectivele economice sumbre vor face mai putin acceptabil pentru Guvern, din punct de vedere politic, respectarea tintei de deficit bugetar, dar posibile probleme in implementarea acordului cu FMI nu vor aparea mai devreme de luna septembrie, la a cincea revizuire, considera analistii Citi.

 „In timp ce majoritatea masurilor necesare pentru atingerea tintei de deficit din 2010 sunt legate de cheltuile si reprezinta un factor favorabil pentru calitatea ajustarii, perspectivele economice sumbre vor face mai putin acceptabile pentru Guvern, din punct de vedere politic, respectarea tintei sau adoptarea unor masuri suplimentare neprevazute. tinand cont de acest avertisment, ne mentinem opinia ca a patra revizuire a acordului stand-by se va incheia probabil cu succes, la jumatatea lunii iunie. Privind mai departe, credem ca este improbabil sa apara unele probleme in implementarea acordului inainte de luna septembrie, cand va avea loc a cincea revizuire”, se arata intr-un raport al analistilor Citi.

Romania trebuie sa reduca deficitul bugetar la 5,9% din PIB in acest an, iar analistii Citi estimeaza ca bugetul consolidat va inchide acest an cu un sold negativ de 6,2% din PIB.

Analistii noteaza ca nu sunt surprinsi de revenirea economica „anemica” avand in vedere gradul ridicat de supraincalzire inregistrat inainte de criza.

„Totusi, devenim din ce in ce mai ingrijorati de absenta oricarui semn consistent de revenire.  somajul a inregistrat un trend crescator inca din august 2008, pana la 8,4% in luna martie. (…) Indicatorii privind increderea nu ofera prea multa speranta, starnind temeri fata de puterea revenirii economice de care este mare nevoie”, considera analistii Citi.

Ei noteaza ca riscurile pentru prognoza de crestere economica de 1,3% in acest an sunt in sensul descrescator, dar nu si-au modificat estimarea. Fondul Monetar International a anuntat ca a redus in scadere prognoza de crestere economica pentru Romania de la 1,3% la 0,8%.

Analistii Citi arata ca rata de schimb euro/leu a inregistrat in ultima luna cea mai slaba performanta dintre valutele din regiune, in pofida faptului ca nu exista presiuni legate de contul de capital si este probabila incheiere celei de-a patra revizuiri a acordului cu FMI din luna iunie.

Citi considera ca exista doi factori principali pentru performanta „dezamagitoare” inregistrata de leu in ultima perioada, respectiv declaratiile unor oficiali ai BNR care au intarit convingerea ca banca nationala nu va permite o apreciere semnificativa a monedei si posibilele probleme privind implementarea programului stabilit cu FMI-ul, care ar putea aparea la cea de-a cincea revizuire a acordului.

Analistii anticipeaza ca rata de schimb euro/leu se va situa in jur de 4,13 in trimestrul al treilea si la 4,15 pana la finele anului.

Pe de alta parte, Citi considera ca BNR va reduce dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale in luna mai, la 6,25%, si nu exclud o relaxare mai agresiva a politicii monetare in functie de evolutiile leului si preturilor.

Analistii estimeaza ca rata inflatiei va scadea de la 4,7% in 2009 la 4,5% in acest an.

Romania a incheiat in primavara anului trecut acorduri cu mai multe institutii internationale, respectiv FMI, Comisia Europeana, Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, pentru un pachet de finantare in suma de aproximativ 20 miliarde de euro. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here