Primul interviu televizat cu copiii lui Michael Jackson

0
608
michael-jackson-douther

michael-jackson-doutherCei trei copii ai cantaretului Michael Jackson au acordat primul lor interviu televizat, difuzat luni, in emisiunea realizata de Oprah Winfrey, in timpul caruia au depanat amintiri despre celebrul lor tata, pe care ei, insa, il considerau cat se poate de „normal”.

 

„Simt uneori ca nimeni nu a inteles ce tata bun a fost el. Cred ca era si cel mai bun bucatar din lume „, a declarat fiica starului, Paris Jackson, in varsta de 12 ani.”Era un tata normal, cu exceptia faptului ca, pentru noi, el a fost cel mai bun tata care a existat vreodata”, a adaugat Paris Jackson.

Paris, fratele ei mai mare, Prince Michael, in varsta de 13 ani, si Prince Michael II, in varsta de opt ani, cunoscut sub numele de Blanket, au fost filmati impreuna cu bunica lor, Katherine Jackson, care este si tutorele oficial al copiilor. La acest interviu, filmat la resedinta din Los Angeles a familiei Jackson, a participat si Joe Jackson, tatal regretatului cantaret.

in timpul acestui interviu, Paris si Prince au declarat ca s-au adaptat bine la scoala ale carei cursuri le frecventeaza incepand din septembrie. Katherine Jackson, care a declarat ca doreste sa le ofere celor trei copii o viata cat mai normala, a adaugat ca si cel mai mic dintre copiii starului, Blanket, va merge la scoala incepand din toamna anului viitor. Michael Jackson nu si-a prezentat niciodata copiii in public, obligandu-i de fiecare data sa isi ascunda chipurile in spatele unor voaluri sau masti. Paris Jackson, cea mai comunicativa dintre cei trei copii, a declarat in interviul acordat celebrei Oprah Winfrey ca acel voal pe care il purta in public era uneori destul de incomod, insa a apreciat intotdeauna faptul ca tatal lor incerca sa ii protejeze.

„A incercat sa ne creasca fara ca noi sa stim cine era el, insa acest lucru nu prea i-a reusit”, a declarat Paris Jackson, adaugand ca isi doreste sa devina actrita: „Mi-ar placea sa devin actrita cand voi fi mare. Uneori faceam numere de improvizatie. Faceam acest lucru cu tatal meu”.

La randul sau, Prince a declarat ca adora jocurile video si sportul si ca isi doreste sa devina regizor si producator de film atunci cand va fi mare.

Katherine Jackson a declarat ca toti cei trei copii vorbesc foarte mult despre tatal lor. „Paris este foarte emotiva. Vorbeste tot timpul despre el si este o persoana puternica. Michael apare in toate fotografiile care sunt lipite pe peretii dormitorului ei”.

Katherine Jackson a spus ca ziua in care Michael a murit, in urma unui stop cardiac cauzat de o supradoza de medicamente, a fost „cea mai rea” din viata ei.

„stiti ce mi-a sfasiat inima cel mai mult in acea zi? Atunci cand medicii de la spital ne-au spus: «Gata, acum puteti sa plecati», iar Paris m-a intrebat: «Bunico, unde mergem?»”, a declarat Katherine Jackson.

Aceasta a spus, totodata, ca celebrul ei fiu era dependent de chirurgia plastica si ca l-a rugat, la un moment dat, pe chirurgul fiului ei „sa se prefaca” ca i-a operat nasul acestuia, daca el ii va cere o alta interventie chirurgicala.

in acelasi interviu, Katherine Jackson a marturisit ca fiul ei credea, in adolescenta, ca era urat si ulterior „s-a hotarat sa isi faca operatie estetica la nas”. Katherine Jackson a discutat cu chirurgul plastician care l-a operat pe star, deoarece nasul acestuia continua sa devina tot mai mic, dupa fiecare operatie, pana cand, „la un moment dat, a ajuns sa semene cu o scobitoare”.

Michael Jackson a incetat din viata pe 25 iunie, la Los Angeles, la varsta de 50 de ani, in urma unei supradoze de medicamente. La inceputul acestui an, Conrad Murray, fostul medic personal al starului, a fost pus sub acuzatie pentru omucidere. Daca va fi gasit vinovat, Conrad Murray risca sa isi petreaca urmatorii cinci ani in inchisoare. (Sursa: Mediafax)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here